A murit unul dintre cei mai apreciaţi artişti plastici gălăţeni ai ultimei jumătăţi de secol

Gheorghe Suciu şi şevaletul lui. Foto: Adevărul

Pictorul Gheorghe Suciu avea 72 de ani şi a fost, peste patru decenii, profesor la mai multe şcoli din Galaţi. Cumva neobişnuit pentru un pictor, Gheorghe Suciu a scos şi două volume de poezie şi unul de proză (memorialistică), foarte apreciate de specialişti.

Marţi, 12 ianuarie 2016, s-a stins din viaţă, la vârsta de 72 de ani, pictorul, scriitorul şi graficianul Gheorghe Suciu, artist care timp de peste 40 de ani a slujit învăţământul preuniversitar din Galaţi şi i-a încântat pe iubitorii de frumos prin lucrările sale prezentate în expoziţiile personale, ca şi în cadrul manifestărilor colective ale profesorilor de desen şi ale Filialei locale a U.A.P.R.

S-a născut la 18 aprilie 1943, în localitatea Subcetate, judeţul Hunedoara. A absolvit Facultatea de Arte Plastice din Timişoara, clasa profesorului Ion Mihăiescu (1967) şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Facultatea de Filologie (1979). În 1967, în urma repartiţiei guvernamentale în învăţământul preuniversitar, s-a stabilit la Galaţi, oraş care l-a adoptat ca fiu şi pe care nu l-a mai părăsit.

Aici a funcţionat până la pensionare ca profesor de Educaţie plastică la mai multe şcoli gimnaziale (nr. 29, 30, 34) şi în paralel cu activitatea didactică a participat la viaţa artistică a Filialei locale a U.A.P.R.

A început să expună din 1971 la manifestările colective ale acesteia, organizate la Galaţi ca şi în alte localităţi din ţară, deschizându-şi în acelaşi timp şi un număr de peste 20 de expoziţii personale la Galaţi (Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, 1989, 1993, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2001, 2002, 2003, 2005, 2007, 2008, 2009, 2010, 2012, 2013, 2015) şi Tecuci (Galeria de Artă „Gh. Petraşcu”, 2005).

În 2010 a publicat volumele de versuri „Surâs amar” şi „Jurnalul unui berbec însingurat”, iar în 2015, volumul de proză memorialistică „Cantonul cu duzi”.

A realizat şi ilustraţie de carte la volumele „Sertarul cu gânduri” de Cristina Miron (2003) şi „Exerciţii stilistice” (2003), „Ghid de stilistică” (2003) şi „Limba şi literatura română. Auxiliar didactic” (2004), toate trei semnate de prof. dr. Gabriela Ciubotaru.

Numele lui, însoţit de comentarii suculente şi ilustraţii, este întâlnit în monumentalele volume ale criticului de artă ieşean Valentin Ciucă „Un secol de arte frumoase în Moldova” şi „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010”, ambele apărute la Editura Art XXI din Iaşi în 2009 şi, respectiv, 2011, ca şi în „Dicţionarul artiştilor plastici gălăţeni”, aparţinând autorului acestor rânduri (ediţia I, Editura „Terra”, Focşani, 2007; ediţia a II-a, Editura „Axix Libri”, Galaţi, 2013).

Ce scrie despre Gheorghe Suciu criticul de artă Corneliu Stoica

Criticul Corneliu Stoica apreciază la superlativ cariera lui Gheorghe Suciu.

„În decursul celor peste 40 de ani dedicaţi şevaletului, Gheorghe Suciu a creat mult şi divers. Ca genuri, a abordat cu aceeaşi pasiune natura statică, peisajul, compoziţia, portretul, nudul. A pictat în tehnica uleiului pe pânză şi pe carton, a practicat grafica realizată în pastel, acuarelă, tempera, cărbune, creion, tuş, în tehnici mixte.

Deşi porneşte mai întotdeauna în întreprinderile sale de la datele realului, artistul le transfigurează, le interpretează, ştie să-şi investească tablourile cu o bogată încărcătură ideatică şi emoţională, să le facă purtătoarele unor sensuri adânc umane.

Îndrăgostit până la obsesie de peisaj, el a cultivat acest gen al artei cu o constanţă de-a dreptul impresionantă, reţinând în tablourile sale secvenţe ale unei naturi exuberante, în faţa căreia a trăit sentimente de bucurie şi încântare, momente de adevărată înălţare sufletească. Cele mai multe peisaje provin din mediul acvatic, cu vegetaţie abundentă, ce exultă în lumina soarelui de vară, dar şi din zonele colinare şi montane, unde verdele atinge intensităţi maxime. Există în aceste tablouri o natură debordantă, vitalismul pare a fi starea firească a artistului, a discursului său plastic.

Stau mărturie gamele coloristice puternice, tuşele mărunte, aglomerate, dinamice, vădit impresioniste, perspectivele spaţiale obţinute printr-o pluralitate de mijloace („Tărâm de vrajă”, „Drum fără pulbere”, „Bărci pe mal”, „Lacul cu lotuşi”, „Ochiul bălţii”, „Bărci la mal”, „Căpiţe în soare”, „Refugiul macilor”, „Moara cu noroc”, „Ciutăria”, „Cascadă I şi II”).

Când pictează imagini ale peisajului surprins în anotimpurile de toamnă şi de iarnă, paleta cromatică este mai potolită, griurile invadează acum spaţiile pictate („Iarnă gălăţeană”, „O dimineaţă austeră”, „Bacoviană”, „Cătun”). Multe din peisajele din tablourile lui Gheorghe Suciu create în anii din urmă beneficiază într-o măsură mai mare de prezenţa figurii umane.

Fie că se odihneşte pe malul unui pârâu, fie că pescuieşte, fie că se bucură de răcoarea apei, omul reprezintă un câştig în pictura artistului, în sensul că fiorul vieţii se face mai bine simţit, iar sub raport plastic tablourile câştigă în dinamism.

O serie de tablouri din creaţia sa conţin imagini ale peisajului citadin al Galaţiului, mai ales din zona oraşului vechi: strada Sindicatelor, felinarele din preajma scării monumentale ce face legătura dintre străzile Alexandru Ioan Cuza şi Gării, case de pe străzile Domnească şi Gării, pontoane şi ambarcaţiuni în spaţiul vecin cu Palatul Navigaţiei.

O poezie cu iz nostalgic răzbate din aceste lucrări, concepute într-o gamă de albastru şi griuri colorate, pe care pictorul le-a intitulat „Căruţă pe vadul Sindicatelor”, „Poezie în gamă minoră”, „După ploaie”, „Aproape singur”, „Palatul Navigaţiei”, „Toamnă în Parcul Rizer”. Gheorghe Suciu şi-a îndreptat privirea şi spre paradisul pierdut al copilăriei. A făcut-o nu cu tristeţe, ci cu un optimism robust, plăsmuind imagini în culori vibrante, de mare efect stenic („Uliţa copilăriei”, „Grădina bunicilor”).

Şi parcă pentru a exprima toată lumina care i-a invadat sufletul, toată bucuria ce i-a pus în mişcare cele mai intime resorturi ale fiinţei, el şi-a intitulat două tablouri „A înnebunit grădina”. Este în ele o explozie cromatică fascinantă, formele devin aproape de nerecunoscut sub impetuozitatea dezlănţuirii sevelor, materia picturală pare ieşită de sub pensula unui temperament tumultuos, năvalnic, greu de temperat.

De-a lungul anilor, artistul a creat şi lucrări sub impulsul unor întâmplări dramatice din viaţa sa (ciclurile „Răni”, „Împăcarea cu divinitatea”, „Irevocabila despărţire”, „Tristeţi nedesluşite”). Ele sunt proiecţii ale unui suflet chinuit de obsesia unor gânduri ciudate, expresii ale unor sentimente contradictorii, ale unor stări conflictuale tensionate.

Acum accente expresioniste pătrund în pictura sa, materia picturală se învolburează, linia desenului este sinuoasă. Când reuşeşte să se elibereze de acele trăiri întunecate, anxioase, regăsindu-şi liniştea sufletească, pictorul se dăruieşte din nou culorii, cultivându-i cu dărnicie virtuţile optimiste, făcând ca lumina să se reverse iarăşi cu dărnicie din tablourile sale.

Peisajul Deltei este fascinant, luciul apei capătă reflexe metalice, albatroşii străbat văzduhul în zboruri maiestuoase, florile râd în soare, căpiţele de fân parcă dialoghează între ele, norii iau uneori forme umane, sălciile îşi tremură dantelăria în oglinda fluviului (ciclurile „Revigorări”, „Mirifica Deltă”)”, scrie Corneliu Stoica.