A dat să închidă uşa apartamentului, dar au dat năvală hoţii peste el. Până să se dezmeticească, i-au furat bunurile din casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au fost reţinuţi şi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă Foto: arhivă Adevărul
Hoţii au fost reţinuţi şi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă Foto: arhivă Adevărul

Un gălăţean a avut parte de aventura vieţii sale, după ce a fost prădat de hoţi într-o manieră originală. Bărbatul a vrut să închidă uşa apartamentului, dar în acel moment doi tineri l-au bruscat şi au pătruns în locuinţă, furându-i bunuri în valoare de câteva mii de lei.

Pe 26 martie, poliţiştii Secţiei 1 din Galaţi au fost sesizaţi de un bărbat din municipiul Galaţi cu privire la faptul că, în timp ce se afla în uşa locuinţei sale din municipiul Galaţi, două persoane necunoscute l-au bruscat şi au pătruns fără drept în interior, de unde au sustras un telefon mobil, o geacă din piele şi două cutii de detergent, bunuri  în valoare de aproximativ 2.000 lei.

”În urma verificărilor efectuate de poliţişti, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind doi tineri din municipiul Galaţi, un bărbat şi o femeie, de 24 şi 25 de ani. Dintre bunurile sustrase au fost găsite asupra acestora telefonul mobil şi geaca de piele, ulterior fiind recuperate şi cele două cutii de detergent”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Poliţiştii au deschis acum un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar hoţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

                                                                

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite