Şi-a înjunghiat consoarta pe fondul unui conflict mai vechi. Agresorul era sub influenţa alcoolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Galaţi a fost arestat pentru violenţă în familie, fiind acuzat că s-a enervat pe nevastă şi într-un acces de furie spontană, amplificat şi de consumul de alcool, a lovit-o cu un cuţit.

Un bărbat din Galaţi va da socoteală pentru un nou episod de violenţă în familie, după ce şi-a atacat partenera de viaţă cu un cuţit.

”Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în  ziua de 24.04.2018, pe fondul unui conflict mai vechi şi a consumului de alcool,  inculpatul Constantin Ispas a aplicat unei persoanei, care are calitatea de membru de familie, o lovitură cu un cuţit în zona axilei drepte, cauzându-i acesteia o leziune traumatică care a necesitat pentru vindecare 8 – 9 zile de îngrijiri medicale şi care nu a pus în primejdie viaţa persoanei vătămate”, a precizat procurorul de caz.

Pe 24 aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au cerut instanţei arestarea  preventivă a lui Constantin Ispas sub acuzaţia de violenţă în familie. Cererea a fost admisă de Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispunând trimiterea la închisoare a bărbatului pentru 30 de zile. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite