Viceprimarul din Adjud, la al doilea proces cu Agenţia Naţională de Integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Leonardo Cristea este viceprimar al municipiului Adjud
Claudiu Leonardo Cristea este viceprimar al municipiului Adjud

Claudiu Leonardo Cristea, ales în 2013 viceprimar al municipiului Adjud, a fost găsit incompatibil de două ori de ANI.

 Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost introdus pe 5 ianuarie 2015 dosarul prin care Claudiu Leonardo Cristea, viceprimar al municipiului Adjud, cere anularea actului administrativ depus de Agenţia Naţională de Integritate, care l-a găsit incompatibil începând cu luna mai 2013.

Cristea este suspectat că a deţinut simultan şi funcţia de viceprimar, dar şi cea de administrator de societate comercială.

Potrivit legii, funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de  administrator  la societăţile comerciale.

„Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, mai arată ANI.

Anterior, în toamna lui 2012, Cristea fusese declarat incompatibil tot de ANI pentru că deţinea funcţia de consilier local şi cea de reprezentant în cadrul unei societăţi controlate de consiliul local.

Actualul viceprimar a câştigat acel proces, situaţia fiind însă diferită de cea pentru care are dosar pe rol astăzi.

Mai puteţi citi:

Noul viceprimar al municipiului Adjud a fost găsit anul trecut incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate

Claudiu Cristea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27.01.2011 – 22.06.2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Adjud, cât şi funcţia de reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Adjud în cadrul S.C. Utilităţi Publice Municipale Adjud.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite