Un pedelist din Suraia, judecat pentru complicitate la fraudă la Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Referendumul de la Suraia au fost comise multe ilegalităţi
La Referendumul de la Suraia au fost comise multe ilegalităţi

Şeful PDL Suraia, Florentin Mic Manole, şi-a reprezentat partidul în Secţia de Votare 287, unde toţi membrii acesteia au fost puşi sub învinuire.

Nu numai membrii PSD şi PNL pătimesc în dosarul „Fraudă la Referendum”, trimis astăzi în judecată, ci şi cei ai PDL.

Unul dintre ei este chiar şeful PDL Suraia, Florentin Mic Manole, care va fi judecat în acest dosar pentru complicitate la fraudă.

Deocamdată nu se ştie în cea constat frauda, întrucât Florentin Manole nu ne-a răspuns la telefon, însă din discuţiile cu şeful acestuia de partid, Costică Neaţă, preşedintele PDL Vrancea, se pare că infracţiunea de care este învinuit pedelistul ar avea legătură cu semnarea unui anumit proces verbal în secţia sa, fiind vorba se pare de procesul verbal privind însoţirea urnei mobile.

De altfel, Florentin Manole le-a spus colegilor săi de partid că a fost hărţuit în acea zi de referendum de preşedintele secţiei de votare, care l-a dat în două rânduri forţat afară din sală, tot în aceeaşi secţie având loc şi alte incidente.

Costică Neaţă ne-a precizat că nu va lua nicio măsură împotriva şefului PDL Suraia, atâta vreme cât asupra sa planează prezumţia de nevinovăţie. "Nu există o decizie a instanţei şi nu am de ce să iau o decizie. Am discutat la telefon cu domnul Manole şi mi-a spus că nu a semnat niciun proces verbal", ne-a declarat Costică Neaţă.

Potrivit datelor de la Referendumul din 2012, prezenţa la vot la Suraia a fost de 68,4%. Ceea ce a ridicat suspiciuni anchetatorilor a fost faptul că foarte multe persoane au votat pe listele suplimentare, aproximativ 700 de persoane, iar alte 350 au solicitat urna mobilă, în condiţiile în care cu doar o lună înainte, la alegerile locale, urna mobilă a fost solicitată pentru 78 de persoane.

Mai puteţi citi:

Şapte vrânceni, trimişi în judecată de DNA în dosarul „Fraudă la Referendum”

DNA nu se sperie de comisia parlamentară care anchetează Referendumul şi audiază cetăţenii de la Suraia GALERIE FOTO-VIDEO

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite