Rezultate alegeri 2016 Focşani. Cine este singurul independent din consiliul local şi care este distribuţia mandatelor aleşilor
0Surpriza alegerilor locale 2016 la Focşani este independentul Emanuel Gongu, care a reuşit să pătrundă în consiliul local.
În consiliul local Focşani a reuşit să pătrundă, în urma alegerilor locale 2016, independentul Emanuel Gongu.
Acesta a reuşit să obţină peste 1100 de voturi, suficient cât să-şi asigure un mandat de consilier local, fiind luat în calcul coeficienţii stabiliţi în legea alegerilor locale.
Distribuţia mandatelor arată în felul următor: PSD-9 consilieri, PNL-8 consilieri, UNPR-2 consilieri, ALDE-un consilier şi independentul Emanuel Gongu.
"Îmi voi face o echipă de independenţi, fără nicio legătură cu partidele politice şi vom lucra strict în interesul comunităţii", ne-a declarat Emanuel Gongu.
Proaspătul ales local are 38 de ani, este căsătorit, tată a doi copii şi este licenţiat în ştiinţe juridice.
În programul electoral, acesta a enumerat câteva dintre probleme grave ale Focşaniului: curăţenia oraşului; străzi neasfaltate sau peticite în bătaie de joc, pe bani mulţi, de către firmele de partid; câini vagabonzi agresivi, în număr excesiv; locuri de joacă pentru copii, aproape inexistente; mijloace de transport în comun învechite; lipsa banilor alocaţi sportului de masă; starea precară a multor instituţii de învăţământ; lipsa locurilor de muncă, datorate lipsei unor condiţii propice pentru investiţiile private.