Poveste cu români cuprinşi de avânt muncitoresc: drum asfaltat „mai încolo“ decât în acte, sancţiune fermă de la UE
0Autorităţile locale dintr-o comună vrânceană au de dat explicaţii organismelor internaţionale, după ce au primit 200.000 de euro de la Uniunea Europeană să asfalteze un drum comunal de 1,6 kilometri inventariat aiurea în catastifele primăriei.
Povestea asfaltării a unei porţiuni din Drumul Comunal 14 (DC14), din comuna Corbiţa, începe în anul 2012, când autorităţile locale au depus la Grupul Local de Acţiune “Pădurile Dacice”, unde preşedinte este viceprimarul municipiului Focşani, Gabriel Necula (PSD), un proiect pe fonduri europene privind finanţarea asfaltării a 1,5 km din drumul în lungime de patru kilometri.
Proiectul a fost declarat eligibil şi a primit o finanţare de 200.000 de euro, iar la sfârşitul anului 2013 autorităţile locale desfăşuraseră deja procedurile de achiziţie publică pentru desemnarea firmei care să se ocupe de asfaltare. Singura ofertă depusă a fost a firmei Roman Impex Prest SRL, în valoare de 918.524 de lei, unde acţionar este deputatul PSD Victor Roman, coleg de partid cu primarul comunei Corbiţa, Emil Tacu, dar şi cu preşedintele GAL-ului, Gabriel Necula.
De altfel, comuna Corbiţa se află în colegiul deputatului Roman. Iniţial, lucrurile au decurs bine şi frumos, în sensul că firma constructoare şi-a făcut treaba, a trecut la asfaltarea drumului, spre mulţumirea localnicilor care nu au văzut niciodată asfalt pe stradă.
În anul 2014 însă, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a schimbat una din regulile pentru depunerea proiectelor, cerând solicitanţilor şi intabularea terenurilor care fac obiectul finanţărilor din fonduri europene. Spre stupoarea tuturor, la confruntarea actelor s-a constatat că de fapt drumul asfaltat este altul decât cel din catastife. Prin urmare, Departamentul de Luptă Antifraudă al AFIR a oprit plata ultimei tranşe de 100.000 de euro, după ce prima tranşă de 100.000 de euro intrase deja în conturile constructorului.
Primarul comunei Corbiţa, Emil Tacu, minimalizează problema şi spune că este vorba despre o greşeală de înregistrare a drumului comunal, pe care o pune pe seama fostului secretar al comunei, din anii 1990.
“Când s-a făcut clasificarea tuturor drumurilor din România, naţionale, judeţene, comunale, s-a produs o eroare, în sensul că secretarul de atunci a stabilit ca kilometru 0 să fie în centrul comunei şi de acolo să plece toate drumurile comunale. Ulterior, în anul 2002, s-a dat o altă hotărâre de guvern iar DC 14 este clasificat de la kilometrul 0 la 4, Buda-Sălcuţa. Când s-a aprobat PUG-ul, s-a luat de bun ce stabilise vechiul secretar. Cei de la AFIR nu mai vor să recunoască acum acest drum. După părerea mea este un fleac, iar noi, acum două săptămâni, în consiliul local am cerut printr-o adresă Guvernului să notifice AFIR că este o eroare care a fost îndreptată de consiliul local. Din ştiinţa mea, mai sunt şi alte situaţii în ţară”, ne-a declarat primarul Emil Tacu (foto dreapta). Acesta spune că recepţia finală a drumului nu este gata şi că speră în deblocarea banilor europeni.
Preşedintele GAL Pădurile Dacice, prin intermediul căruia s-a derulat proiectul, nu a putut să ne ofere prea multe detalii.
“Avem o problemă cu termenele de plată. Drumul este făcut, deci comunitatea nu are de suferit”, s-a limitat să ne spună Gabriel Necula. Departamentul de Luptă Antifraudă din cadrul AFIR nu ne-a răspuns încă la informaţiile solicitate pe marginea acestui subiect.
Este de menţionat că acelaşi drum, DC 14, face obiectul dosarului de corupţie de la DNA al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, achitat în primă instanţă, în care şeful judeţului este acuzat de modalitatea de alocarea a fondurilor pentru pietruirea drumurilor comunale. În cazul drumului de la Corbiţa nu au existat autorizaţie şi proiect de execuţie.