Poliţiştii vrânceni, săriţi de la avansări anul acesta. Ei şi-au aniversat ziua la muzeu
0
Sute de elevi au fost oaspeţii oamenilor legii la muzeu şi au avut parte de două lecţii în afara sălilor de curs: una de istorie şi una practică, despre profesia de poliţist.
Ziua Poliţiei era în alţi ani prilej de mare bucurie pentru oamenii legii, care erau avansaţi în grad pe bandă rulantă. Anul acesta însă, poliţiştii vrâncenii au fost săriţi de la avansări în grad. Se pare că acest lucru s-a întâmplat la nivel naţional, fiind o decizie a Ministerului Afacerilor Interne.
Poliţiştii şi-au deschis însă porţile pentru oameni, dar nu acasă la ei, ci la Muzeul de Istorie, acolo unde au fost pregătite câteva activităţi în cinstea Zilei Poliţiei.
Sute de elevi au fost oaspeţii oamenilor legii la muzeu şi au avut parte de două lecţii în afara sălilor de curs: una de istorie şi una practică, despre profesia de poliţist. Motocicleta de la serviciul rutier şi câinii poliţişti au fost atracţiile principale ale zilei.

“Astăzi aniversăm 194 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române. Beneficiem de sprijinul colegilor noştri de la Muzeu. Copii vizitează atât atelierele clasice care erau în curtea poliţiei de-a lungul anilor, cât şi Muzeul de Istorie, o parte a muzeului fiind ocupată de colecţia colegului nostru, numită <<Vrancea Arhaică>>. Ne bucurăm şi de vremea frumoasă şi de prezenţa copiilor. Vreau să aduc mulţumire colaboratorilor noştri, familiilor colegilor noştri, dar şi colegilor noştri în activitate şi retragere pentru tot ce au făcut pentru poliţie de-a lungul timpului”, a spus scms. Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea.
