Poeta Constanţa Cornilă îşi lansează o nouă carte
0
Volumul „Atingerea zării” va fi lansat în această după-amiază, la ora 17.00, la sediul central al Bibliotecii Judeţene Vrancea.
Volumul apărut la editura Citadela în anul 2012 este a şasea carte de poezie ce apare sub semnătura poetei Constanţa Cornilă.
„Atingerea zării” are ca lector de carte pe scriitorul Culiţă Ioan Uşurelu, cu o prefaţă semnată de Elena Stroe Otavă şi cuprinde referinţe critice despre volumele apărute anterior semnate de Dan Movileanu, Culiţă Ioan Uşurelu, Gheorghe Andrei Neagu, Victor Sterom, Florin Muscalu, Mariana Vârtosu, Emilian Marcu, Mircea Dinutz.
“De ce scriu poezie? Pentru că este muzica vieţii, împodobită cu imagini liniştitoare, atunci când sufletul se transformă cu brutalitate în lacrimi… . Poezia nu cere nimic. Doar dăruie totul…”, scrie autoarea poemelor.