VIDEO Plăteşte la bătrâneţe păcatele tinereţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bătrân în vârstă de 77 de ani din Sihlea a fost reţinut ieri de poliţişti, în baza unui mandat de arestare european emis de autorităţile din Polonia pentru o faptă penală de acum 18 ani.

Grigore Gavaci, din comuna vrânceană Sihlea, are 77 de ani. În anii ”90, omul a fost la muncă în Polonia pentru a câştiga un ban în plus. În anul 1995, 3 români  au participat la o tâlhărie la un magazin.

Printre aceştia s-ar fi aflat vrânceanul Grigore Gavaci dar şi ginerele său. Suspecţii au efectuat câteva luni de arest preventiv în Polonia, au fost eliberaţi şi s-au întors acasă. Între timp, instanţa poloneză i-a condamnat la pedepse cu închisoare. Grigore Gavaci a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare.

Familia acestuia a rămas surprinsă de hotărârea instanţei poloneze. S-au speriat atunci când s-au trezit cu poliţiştii la poartă.

Bătrânul nu a vrut să stea de vorbă cu ziariştii însă familia sa susţine că atât el cât şi ginerele său sunt nevinovaţi.

Oamenii din sat sunt alături de familie şi spun că bătrânul nu ar rezista la închisoare la vârsta acestuia.

Deocamdată, bătrânul de 77 de ani poate sta liniştit acasă, fără să plece din judeţ.

Urmează ca autorităţile româneşti şi cele poloneze să stabilească modul în care acesta îşi va ispăşi pedeapsa.

Mai puteţi citi:

Încă 14 deţinuţi de la Penitenciarul Focşani sunt meşteri zidari

Autorul crimei de acum zece luni de la Măicăneşti a fost arestat. Acesta este un angajat al Primăriei

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite