Nouă familii din blocul avariat de explozie vor fi ajutate de municipalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdată, nu a fost aprobată suma ajutoarelor de urgenţă, decizia urmând să fie luată în consiliul local municipal.

Primăria Focşani a hotărât în şedinţa comitetului local pentru situaţii de urgenţă să acorde ajutoare familiilor care au avut de suferit de pe urma exploziei care a avut loc sâmbăta trecută într-un bloc de garsoniere din Cartierul Sud. Din analiza făcută de specialiştii primăriei, nouă familii care au suferit pagube mai mari urmează să fie ajutate cu sume de bani. Acestea trebuie să aştepte şedinţa de consiliu local de la sfârşitul lunii octombrie.

Reamintim că nu mai puţin de 19 garsoniere au fost afectate de explozia care a avut loc în cartierul Sud din Focşani, într-un bloc de garsoniere.

Proprietarul garsonierei unde a avut loc explozia se află internat la spitalul de arşi din Capitală, acesta fiind găsit şi principalul vinovat al deflagraţiei.

Suflul exploziei a provocat pagube în tot blocul, în special în apartamentele de la parter, unde uşile de la intrare au fost scoase din ţâţâni iar proprietarii acestora au tras o sperietură soră cu moartea.

În acel bloc îşi are sediul şi Filiala din Sud a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu”, unde mai multe rafturi cu cărţi au fost distruse.

Mai puteţi citi:

FOTO Neglijenţa, cauza exploziei care a afectat blocul de garsoniere din Sud

Explozie într-un bloc de garsoniere din Cartierul Sud


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite