Numele lui este Cristian Ghinea. Un fost jurnalist la începuturile carierei în viaţa publică. Un om pe care îl ştiu de curaj încă de pe atunci, un om de principii, de acţiune, un prieten al adevărului. Aşa l-am cunoscut încă înainte de a începe să scrie la Dilema ori să frecventeze Grupul de Dialog Social. Pentru mine are mai puţină importanţă dacă un om politic, un jurnalist, un manager împărtăşeşte o ideologie de  centru, de stânga sau de dreapta. Important este caracterul lui. Sunt absolut convins că ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, este un bun patriot, un om de caracter şi animat de cele mai bune intenţii.

Despre caracterul  omului Victor Ponta se ştiu multe lucruri neinventate. Se ştie că este un campion al miştocăriei ieftine şi că este un mincinos incurabil. Despre fostul premier, jurnalistul Robert Turcescu a vorbit că „minte cum respiră”.

Milioane de oameni cu mintea la purtător cred acelaşi lucru. Sussemnatul l-a surprins în această ipostază încă din primele zile de mandat, când a mers la patru televiziuni diferite (Antena 3, Realitatea, România TV şi B1) pentru a-şi prezenta programul de guvernare, la fiecare vorbind de parcă se referea la bugete diferite. E clar – mi-am zis eu, urmărindu-i atent discursul – omul este paralel cu economia. Mai târziu, tehnocratul Ionuţ Costea de la Consiliu Fiscal a spus-o fără ocolişuri: „În materie de economie, Victor Ponta este zero barat”. Cel mai bine s-a văzut acest lucru în celebra secvenţă cu MTO de la Cotroceni. Era ca în filmul cu viţelul la poarta nouă!
Pe ni(micul) Titulescu, cărturarul Andrei Pleşu l-a „citit” şi mai în profunzime descriindu-i goliciunea caracterului printr-un cuvânt-cheie: „fără”. „Fără experienţă, fără prestigiu, fără competenţe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simţul răspunderii, fără conştiinţa nenumăraţilor <fără>”.

După înfrângerea umilitoare în cursa pentru preşedinţia României, în noiembrie 2014, când Ponta a dispărut mai bine de două săptămâni din prim-planul vieţii noastre politice, pentru a-şi linge rănile şi a medita asupra cauzelor eşecului, am fost tentat să cred că imaturul premier va ajunge totuşi, odată şi-odată, la concluzia că nu el a inventat mersul pe jos şi roata. O vreme a mai rărit-o şi cu guvernarea la televizor  (fiind favoritul Antenei 3 şi al România Tv), dar nu a încetat o clipă să-şi aroge meritul că el a dat înapoi salariile tăiate de cuplul Boc-Băsescu (când aceşti bani erau deja cuprinşi în bugetul pe anul 2012), că a dat înapoi chiar şi pensiile care nu au fost tăiate (minciuna propagându-se însă deja în minţile celor care gândesc cu stomacul), că imediat ce el a pus mâna pe funcţia de prim ministru (7 mai 2012) a pus economia în poziţia unei rachete gata de lansare.

Cum a spus şi Ionut Costea, fostul Ponta nu se pricepe la economie. Până şi un student din anul I la ASE  ştie că avântul unei economii, la nivel macro, nu apare de azi pe mâine, ci după doi-trei ani de la aplicarea măsurilor de reformă (creşterea veniturilor bugetare, ajustarea cheltuielilor, sporirea volumului investiţiilor, a productivităţii muncii şi competitivităţii producţiei etc.). Este indubitabil că bazele trendului economic din anii 2012, 2013 şi 2014 au fost puse tocmai în timpul crizei economico-financiare mondiale care l-a noi s-a spart ca un buboi în 2009-2010.

Aş putea dezvolta cu argumente subiectul în discuţie până la încheierea acestui editorial, însă altul este rostul acestei scrieri. Acela ca oamenii care citesc să înţeleagă diferenţa între adevăr şi minciună, între bună conduită şi manipulare, între echilibru şi aroganţă, între discurs civilizat şi bădărănie, între argumente şi fraze goale de conţinut aruncate în spaţiul public.

În scrisoarea cu pricina, ministrul Fondurilor Europene demontează, civilizat, câteva din neadevărurile puse în circulaţie de Ponta privind slaba absorbţie a fondurilor europene, a colectării banilor la buget, lipsa investiţiilor şi a creşterilor de salarii şi pensii, introducerea de către guvernul Cioloş de noi taxe şi impozite. El restabileşte adevărul: în şapte luni, guvernul tehnocrat a absorbit 1,9 miliarde de euro din bugetul 2007-2013, sporind cu 10 procente gradul de absorbţie; creşterea economică este astăzi mai mare decât în timpul guvernării Ponta (răul fiind însă creşterea pe consum, din import, declanşată tot de măsurile fostului premier), colectarea banilor la buget nu este nici mai bună nici mai rea ca în trecut, iar politica de investiţii a rămas neschimbată, la fel şi aceea de salarii şi de pensii. România este tot pe penultimul loc în Uniunea Europeană la PIB pe locuitor.

Ponta spune că în guvernarea lui nu a introdus noi taxe şi impozite, dar minte cum respiră: în 2013 a împovărat ţăranul român cu 18 noi taxe şi impozite, iar prin Codul (lui) fiscal, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016, obligă posesorii de imobile şi terenuri intravilan să plătească dublu la bugetul local. Ce majorări de pensii ne-aţi dat în 2013, 2014 şi 2015, Domnule Ponta? Ce curge printre degete!  În anii aceştia creşterea de pensii cumulată pe cele 36 de luni nu a fost suficientă pentru a acoperi factura pe o singură lună de la ENET Focşani (costul mărit al gigacaloriei), al cărui consiliu de administraţie este înţesat de tot felul de consilieri politici ai fostului USL şi actualului PSD.

La pensionarii de rând le daţi firimituri, D-le fost prim-ministru şi fost candidat la preşedinţie, în timp ce clientelei voastre politice – parlamentari, preşedinţi de consilii judeţene, primari şi viceprimari - le daţi pensii speciale pentru a le fideliza votul şi la alegerile legislative din toamnă. D-voastră, Dragnea şi Tăriceanu persistaţi în măsuri cu caracter populist şi profund discriminatorii, deşi Curtea Constituţională v-a respins pe bună dreptate încercarea anterioară. Aţi colindat cu populismul până şi pe  la Casa Regală a României, pentru a atrage voturi din tabăra monarhiştilor.

Am citit aşa-zisa replică a lui Victor-Viorel Ponta la Scrisoarea deschisă a ministrului Cristian Ghinea şi singurul argument adus de politicianul de doi metri înălţime (şi tot atâţia de aroganţă) este: „ba p-a mătii!”. Fostul  s-a arătat deranjat că s-a dus la Bruxelles cu 200 de proiecte pentru bani europeni şi Comisia European i le-a pus în braţe pentru a le arunca la coşul de gunoi. El nu suportă critica. Nu suportă să-l pună cineva la punct, să-l contrazică. Dar se pare că şi-a găsit naşul. „Nu am sărit la atacuri, n-am guvernat la televiziune – scrie în finalul scrisorii ministrul Ghinea. Am muncit tăcuţi la repararea politicilor lăsate de politicieni ca dumneavoastră. A venit vremea să vorbim. Vom mai vorbi. Şi nu în şoaptă”.

Suntem pe recepţie. Inclusiv la contrareplici. Aşa putem face diferenţa între politicieni de acţiune şi politicieni care pun tracţiunea pe claxon.