Nici nu era de aşteptat ca acest vot de blam să treacă de voinţa unor aleşi ce nu mai reprezintă electoratul care a dat girul său unui anumit program de guvernare, iar acum se vede silit de stăpânii Dragnea şi Tăriceanu să voteze alte legi. Printre ele nu se regăsesc şi cele propuse, acum, de Tudorel Toader. Dar, după ziua de ieri, el poate bifa o victorie de etapă. Nu în cariera profesională, ci în aceea politică.

Ca om din societatea civilă, cu anumite cunoştinţe de drept constituţional, dar mai ales cu experienţă de viaţă şi interesat de stadiul democraţiei la care a ajuns ţara în care trăiesc, am citit şi eu cu atenţie proiectul de reformare a justiţiei pe care ni-l propune demnitarul născut în Vulturu Vrancei. În linii mari, multe dintre prevederile acestui proiect au justificare şi trebuia să-şi găsească de mai multă vreme locul în corpul legilor justiţiei. Însă, aşa cum au observat atâţia experţi în domeniu, există intenţii clare ale ministrului (mascate însă de formulări meşteşugite) de a aduce Justiţia sub control politic.

Cum, adică, se va face depolitizarea Inspecţiei Judiciare aducând-o de la CSM în subordinea ministrului Justiţiei desemnat politic? Sau: cum va fi depolitizată activitatea parchetelor, dacă preşedintele României (cel ales de către întregul popor) este eliminat din lanţul deciziilor de desemnare a conducerilor de la vârful Ministerului Public, fiind înlocuit tot de către ministrul desemnat politic?

Atenţie, aici este capcana! Tudorel Toader spune, fariseic, că ministrul doar propune aceste conduceri, iar decizia instalării în funcţie a şefilor de parchete revine CSM. De ce fariseic? Pentru că proiectul ministrului nu lasă politicul din mână: CSM-ul poate refuza doar o singură dată oamenii propuşi de ministru. A doua oară trebuie să accepte ceea ce doreşte ministrul Justiţiei.

După înlocuirea lui Florin Iordache de la conducerea Ministerului Justiţiei cu mult mai titratul Tudorel Toader, probabil că mulţi români se aşteptau ca ditamai profesorul universitar să-şi dovedească expertiza în domeniu. Să înceapă, de exemplu, să pună în acord prevederile noilor coduri (Penal şi de Procedură Penală) cu cele ale Constituţiei şi cu deciziile Curţii Constituţionale.

Eu nu am avut asemenea aşteptări, pentru că ştiam cum gândeşte şi acţionează ministrul născut pe plaiurile noastre mioritice. Ştiam că ajunsese la Curtea Constituţională a României graţie relaţiei de prietenie (şi supunere) faţă de Călin Constantin Popescu Tăriceanu. Şi tot prin menţinerea acestei relaţii a ajuns şi succesorul lui Florin Iordache, cel căruia presa i-a adăugat lângă nume şi o poreclă – „Ciordache” – în urma iniţierii, „noaptea ca hoţii”, a hulitei Ordonanţe 13.

Am intuit, deci, că în spatele păsuirii cerute de noul ministru pentru a avea timp la dispoziţie ca să „reformeze” din temelii Justiţia se ascundeau alte intenţii. Tăriceanu şi Dragnea, ambii cu dosare penale, dar mai înainte de toate stăpânii politici ai lui „Dorel” de la Justiţie, îi fixaseră acestuia alte ţinte de ochit şi doborât. Care, acum, sunt deconspirate în proiectul legislativ de reformare a Justiţiei. Un proiect cu direcţie clară: aducerea puterii judecătoreşti sub papucul alianţei PSD+ALDE. Să se împlinească, astfel, pohta ce-a pohtit şi turnătorul Felix, patronul-puşcăriaş al Antenei 3, cel care, pe vremea USL, era stăpânit de aceeaşi obsesie: degeaba are USL puterea legislativă şi puterea executivă, dacă nu stă călare şi pe cea de a treia putere în stat – Justiţia.

Cu o justiţie subordonată politic, cu ministrul la butoane, Dragnea şi Tăriceanu vor avea garanţia că nu vor ajunge la Mititica, iar gaşca de mardeiaşi cu gura şi imaginea de la Antena 3 nu va mai fi nevoită să-i plătească 250.000 şefei DNA, terfelită în ore întregi de Gâdea, Badea, Ciuvică, Savaliuc şi alte vuvuzele. O sumă bunicică de bani câştigaţi în instanţă de Codruţa Koveşi în urma unui proces de care condamnaţii în primă instanţă trag cu dinţii să-l plimbe pe la toate curţile de apel din ţară ca să nu se mai termine niciodată. Ori să se încheie cu achitarea lor.

Să revin însă la ministrul TuDorel („lipit” şi el de Antena 3). Încă de la Referendumul din vara anului 2012 pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, mă convinsesem că independentul” Tudorel Toader de la CCR are simpatii şi antipatii politice. În acele zile de luptă care pe care, omul de Curte al lui Tăriceanu, unul dintre cei 9 membri, a susţinut, alături de alţi doi colegi, foşti miniştri PSD la Justiţie, în pofida prevederilor legale cu privire la pragul validării sau invalidării scrutinului, că marinarul trebuie să plece acasă.

Prin gestul său de mare demnitar al Statului, care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legii supreme, a dat apă la moară tuturor nostalgicilor regimului totalitarist şi televiziunilor de casă ale USL, tocmai pentru a nu respecta legea şi a manipula populaţia în funcţie de interesele stăpânilor. Toţi cei înregimentaţi în curentul anti-Băsescu au răstălmăcit în fel şi chip evenimentele de acum cinci ani, percepută ca fiind o veritabilă mineriadă politică. O mineriadă care ne ţine şi azi departe de Spaţiul Schengen.

Cum, adică, să nu fie demis dictachiorul” din funcţia de preşedinte al României, după ce împotriva lui au votat 7.403.836 de electori, faţă de 10.888.836 care au stat acasă ori au fost împotrivă? Ca ei a gândit şi magistrul Toader, neţinând seama că votul majorităţii întregului corp electoral contează (prezenţa la vot a fost, atunci, de numai 46,23%) şi nu cum au votat cei care au fost duşi la vot ca oile la strungă. O siluire la care a recurs, atunci, Liviu Dragnea, „baciul” stânii ce s-a ales cu dosar penal şi condamnare. Ar fi bine care ministru să citească şi să recitească Motivarea instanţei, pentru a se convinge că furtul sau falsificarea votului însemnă furt de democraţie.

Funcţia de ministru al Justiţiei îi dă mari bătăi de cap D-lui Tudorel Toader şi îl pune în faţa multor provocări. Îndeosebi politice. Vom vedea la dezbaterile din Parlament dacă reforma legilor propusă de el va fi susţinută cu argumente profesionale sau de ordin politic. Atunci vom şti dacă a învins maestrul în Drept, dacă el s-a pus în slujba Dreptului şi a Dreptăţii sau a susţinătorilor săi politici. Atunci vom şti dacă joacă în aceeaşi ligă cu predecesorul său.