Megaspectacol de 85.000 de euro la Focşani, de Ziua Europei. Ce artişti au invitat autorităţile locale în oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Europei, anul trecut la Focşani FOTO: Facebook Marian Oprişan
Ziua Europei, anul trecut la Focşani FOTO: Facebook Marian Oprişan

Anul trecut, pentru un spectacol asemănător, şefii Consiliului Judeţean Vrancea au plătit 147.900 de lei, adică aproximativ 33.000 de euro.

Ziua Europei va fi marcată şi anul acesta la Focşani printr-un spectacol artistic cu buget enorm.

Consiliul Judeţean Vrancea a alocat 375.5120 lei, fără TVA, pentru eveniment, iar la începutul lunii trecute a demarat procedura privind achiziţia de servicii de organizare a evenimentului 9 mai 2017-Ziua Europei.

Contractul a fost câştigat de OMP Events SRL, exact cu sma maximă pusă la bătaie de organizator, o firmă abonată la spectacolele de la Focşani, care potrivit caietului de sarcini a avut obligaţia de a aduce pe scenă artiştii solicitaţi de Consiliul Judeţean. 

Este vorba despre un spectacol programat pe durata a patru ore, de la orele 18.00 la 22.00, cu participarea Companiei de Dans şi Entertainment ”The Sky”, artiştilor Anda Adam, Shift, Andra&Band,  Instinct, Datina, Gipsy Casual şi Bere Gratis.

“Programul din acest an al evenimentului ”9 mai –Ziua Europei” se va desfăşura pe parcursul unei zile şi va include o serie de activităţi după cum urmează: Cross-ul Europei, concursul de ciclism ”Pedalând cu stelele” –ediţia a II-a, Harta Europei, Flash-mob ”10 ani împreună” şi spectacol artistic.  Scopul organizării anuale a acestui eveniment este acela de a aduce în conştiinţa cetăţenilor judeţului Vrancea ideea de ”unitate în diversitate” şi de a promova în rândul tinerilor cunoştinţe privind Uniunea Europeană”, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Vrancea.

Anul trecut, pentru un spectacol asemănător Consiliul Judeţean a plătit 147.900 de lei, adică aproximativ 33.000 de euro.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite