Locul unde bătrânii nu duc lipsa familiei. Afacerea întreprinzătoarei care şi-a îndeplinit visul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de Zi de la Focşani are în prezent doar patru beneficiari: FOTO: Ştefan Borcea
Centrul de Zi de la Focşani are în prezent doar patru beneficiari: FOTO: Ştefan Borcea

O femeie de afaceri din Focşani a pus bazele primului centru de zi pentru vârstnici şi persoane asistate, realizat după model italian, cu ajutorul banilor obţinuţi printr-un proiect start-up

Marilena Duca este o întreprinzătoare din Focşani care a reuşit să creeze o afacere unică în oraş, după modelul pe care l-a văzut în Italia, ţară unde a lucrat timp de 15 ani.

Femeia este de profesie asistent medial şi a lucrat într-un centru de zi, unde avea grijă de bătrânii încredinţaţi de familii, tocmai pentru a fi pe mâini bune pe durata unei zile. Cât era în Italia, Marilena a visat că într-o zi va deschide un astfel de centru acasă, iar norocul avea să-i surâdă în 2019, când prin programul start-up a obţinut 36.000 de euro să-şi pornească visul.

„Am făcut proiectul şi nu mă aşteptam să fiu declarată câştigătoare. Prin urmare, am plecat la drum cu gândul să fac la mine acasă ce am văzut şi ce am lucrat în Italia. Acolo, grija faţă de bătrâni e esenţială, iar familiile folosesc aceste servicii cu mare succes. I-am spus centrului de zi <<Căsuţa Bunicii Elena>>, proiect gândit pentru un număr de 15 persoane”, ne spune Marilena Duca.

Spre deosebire de un azil, unde bătrânii sunt cazaţi permanent, la centrul de zi al întreprinzătoarei bătrânii sunt aduşi dimineaţa şi se întorc înapoi în familii seara. Ei sunt preluaţi de acasă cu un mijloc de transport echipat corespunzător, iar în cadrul centrului au parte de cele mai diverse activităţi. Chiar şi asistenţa medicală este continuă pe durata zilei, de la administrarea medicamentelor prescrise de medic, până la monitorizarea vârstnicilor.

Beneficiarii centrului sunt, în general, oameni trecuţi de 65 de ani, cu probleme de sănătate, unii chiar grave, iar aceştia servesc în cadrul structurii şi mesele principale ale zilei, plus gustări. Pe lângă toate acestea, cu ajutorul voluntarilor sau al infirmierului angajat în centru se organizează activităţi în care vârstnicii sunt invitaţi să-şi valorifice pasiunile, cum ar fi cusut, desen, lectură, jocuri de societate, activităţi sportive pe biciclete medicinale, iar când vremea permite, activităţi recreative în natură.

COVID-19 şubrezeşte afacerea

Din păcate, pandemia şi-a pus amprenta asupra afacerii şi dacă la început centrul a funcţionat aproape la capacitate maximă, în prezent, supravieţuieşte doar pentru patru bătrâni. Administratorul afacerii pune acest lucru pe seama faptului că în unele familii veniturile au fost afectate prin pierderea locurilor de muncă şi nu au mai fost bani de susţinere a activităţii.

„Am ieşit din perioada de monitorizare şi trebuie să mă descurc pe cont propriu. Am funcţionat cu un tarif de 70 de lei/zi, dar în prezent efectiv aduc bani de acasă ca să nu închid. Aici stăm cu chirie, care trebuie plătită lunar. Toată vara trecută am avut doar şase persoane şi nu am avut niciun caz de COVID-19. Spre deosebire de Italia, unde există un lanţ bine închegat între medicul de familie, asistentul social, primărie, la noi totul se rezumă la modul cum te descurci singur. A venit o dată asistentul social, doar s-a declarat plăcut surprins de ce a văzut şi nu a mai trecut. Am mers la toţi medicii de familie, le-am povestit ce facem şi cum mă pot ajuta prin recomandări, toţi au zis <<ce frumos>> şi cam atât”, ne mai spune Marilena Duca.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Bătrânii de la un cămin fac terapie în solarul de legume. Toată vara se vor bucura de gustul roşiilor bio plantate cu mâna lor

FOTO Căminul de bătrâni din Mărăşeşti, renovat cu ajutorul voluntarilor. Cine este tânăra care i-a mobilizat pe oameni

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite