Jandarm condamnat la închisoare cu suspendare pentru tăinuirea unui hoţ. Infractorul în uniformă a rămas totuşi să lucreze în Jandarmerie, pe acelaşi post

0
Publicat:
Ultima actualizare:
jandarm

Un jandarm din cadrul Inspectoratului Judeaţean de Jandarmi Vrancea a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Petrea Hristea, jandarm în cadrul Inspectoratului Judeţean Vrancea a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, fiind acuzat că a tăinuit un hoţ, de la care se aproviziona cu bunuri furate. 

Jandarmul şi-a recunoscut faptele în faţa anchetatorilor, semnând un acord de recunoaştere. Instanţa i-a stabilit un termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care va trebui să respecte o serie de obligaţii şi să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, însă nu i s-a interzis dreptul de a-şi exercita funcţia de plutonier adjunct şef în cadrul Jandarmeriei.

În actul de sesizare al instanţei, se menţionează că în toamna anului 2017, jandarmul a achiziţionat de la hoţ mai multe bunuri, ştiind că sunt furate. Jandarmul, s-a bucurat de chilipiruri şi nu a denunţat hoţul. Potrivit procurorlilor militari, într-o noapte hoţul i-a vândut jandarmului un desciorchinător, o pompă componentă a unui dispozitiv de filtrare a vinului şi un cazan pentru fabricarea ţuicii. La câteva zile distanţă, jandarmul a achiziţionat de la hoţ o motocoasă, pânze de flex, un far auto şi o şufă de tractare auto.

”Probele administrate în cauză dincolo de orice îndoială rezonabilă că, într-o noapte din perioada septembrie 2017 – octombrie 2017, inculpatul a achiziţionat de la numitul Toică Valerică bunuri despre care a fost încunoştiinţat de vânzător că provin din săvârşirea infracţiunii de furt.(...). În raport de cele expuse, precum şi de necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzei, având în vedere şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi că pe parcursul cercetărilor a manifestat o atitudine procesuală sinceră şi de regretare a faptei comise, s-a apreciat necesar încheierea unui acord de recunoaştere cu inculpatul”, se menţionează în hotărârea Tribunalului Militar Iaşi.

La o zi după condamnarea jandarmului, instanţa civilă a pronunţat sentinţa şi cazul hoţului. Valerică Toică a fost condamnat de Judecătoria Panciu la un an şi patru luni închisoare în regim de detenţie, fiind obligat să despăgubească victimele. Printre acestea şi Primăria Panciu, de la care hoţul a furat bunuri în valoare de 35.000 de lei.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite