Instituţiile de cultură din Focşani, nicio şansă să se susţină din venituri proprii
0
Teatrul Municipal, Ateneul Popular, Ansamblul „Ţara Vrancei” şi Coral „Pastorala” au primit în 2012 subvenţii de la consiliul local în valoare de peste trei milioane de lei pentru a putea funcţiona.
Anul trecut, Teatrul Municipal din Focşani a realizat venituri de 187.000 de lei din vânzarea de bilete la spectacole găzduite de instituţia de cultură, dar a primit 329.000 de lei de la consiliul local pentru a-şi putea acoperi cheltuieli de personal şi cele materiale pentru organizarea de spectacole.
În cazul Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”, veniturile au fost şi mai mici, aproape 90.000 de lei, însă subvenţia de la municipalitate s-a ridicat la aproape două milioane de lei, pentru ca instituţia să poată funcţiona.
Cele mai mici venituri le-a realizat Corul „Pastorala”, puţin peste 10.000 de lei, în condiţiile în care alocările bugetare pentru cheltuielile salariale şi cle materiale au fost de 269.400 de lei.
În fine, Ateneul Popular a realizat venituri proprii de 96.000 de lei şi a primit de la bugetul local 447.000 de lei pentru plata salariilor şi alte cheltuieli inerente pentru o astfel de instituţie.