FOTO VIDEO Crângul Petreşti a fost redeschis după doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inaugurarea a făcut-o preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, în prezenţa a numeroşi vrânceni veniţi să vadă viitorul loc de promenadă

Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a inaugurat Crângul Petreşti, reabilitat în cadrul unui proiect cu fonduri europene, plătit în final din banii judeţului, întrucât nu s-a respectat temenul de construcţie.

La eveniment au participat foarte mulţi oameni, în special biciclişti, care s-au putut plimba pe aleile create special pentru ei.

Cei prezenţi au asistat şi la un spectacol artistic susţinut pe scena exterioară a Centrului Ştiinţific.

Potrivit autorităţilor, lucrările de amenajare a parcului de agrement Crângul Petreşti au costat peste 21 de milioane de lei.

Astfel, s-au construit alei pietonale şi piste de biciclete, spaţii de promenadă şi de odihnă, spaţii pentru grătare, centru de informare, sistem de supraveghere video.

Marian Oprişan a mai menţionat că  vrea să obţină în proprietatea judeţului şi diferenţa de 60 de hectare de pădure, pentru realizarea unui parc tematic.

Prin proiectul de modernizare al Crângului Petreşti s-au realizat:

- Construirea unui circuit destinat traficului pietonal şi cu bicicleta în zona Focşani – Crângul Petreşti, pe o distanţă de 5,8 km, prin crearea de piste pentru biciclete şi trotuare ce vor fi folosite pentru practicarea sporturilor în aer liber;
- Amenajarea Crângului Petreşti prin crearea de alei interioare, spaţii pentru promenadă, spaţii de odihnă şi observaţie;
- Dotarea infrastructurii nou create cu mobilier urban (coşuri de gunoi, împrejmuire etc);
- Dotarea Crângului Petreşti cu echipamente pentru supraveghere în vederea creşterii siguranţei turiştilor;
- Crearea şi reabilitarea infrastructurii de utilităţi atât în Crâng, cât şi de-a lungul căii de acces dinspre municipiul Focşani.

În urma implementării proiectului au fost obţinute următoarele rezultate:

- suprafaţa totală amenajată 480 500 mp;
- reabilitare DC 144 ce străbate Crângul Petreşti, cu o lungime de 1.235,00 ml;
- construire parcări: 208 locuri;
- construire piste biciclete şi jogging: 6.500 ml;
- construire trotuare: 7.300 ml;
- centru de informare ştiinţifică: 1;
- construire alei interioare: 4.700 ml;
- construirea de grupuri sanitare;
- dotarea cu mobilier urban şi sistem de supraveghere video a întregului perimetru amenajat;
- crearea a cinci locuri de muncă permanente – 1 administrator al Crângului Petreşti şi 4 angajaţi responsabili de salubritate şi pază.
Valoarea totală a proiectului este de 21 228 419,25 lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite