FOTO Povestea impresionantă a orfanei care a ajuns expert psiholog. Ea a deschis singurul centru de psihiatrie pentru copiii care trebuie expertizaţi judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionica Popescu
Ionica Popescu

Centrul medical funcţionează cu aprobarea Colegiului Medicilor din Vrancea şi va ajuta la diagnosticarea, tratamentul dar şi expertizarea judiciară a copiilor.

Ionica Popescu are 48 de ani şi a fost greu încercată în viaţă. Este orfană, a crescut la casa de copii, a făcut liceul la seral, dar a reuşit să-şi depăşească condiţia şi a urmat Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, astăzi fiind un reputat specialist, pe a cărei expertiză se bazează multe instituţii.

“Cred că m-am maturizat de la 7 ani. Am ştiut întotdeauna ce vreau. Am fost un copil care a învăţat bine şi mi-am dat seama că singura avere a mea nu poate să fie decât studiul şi încrederea pe care trebuie să o primesc din partea oamenilor. Până în clasa a IV am stat la casa de copii preşcolari şi după aceea am urmat. toate formele de învăţământ până în clasa a X-a, unde am terminat la casa de copii Dumitreşti. Probabil din dorinţa de a încerca să ne găsim un drum în viaţă,  cadrele de acolo ne trimiteau către şcoli profesionale sau licee. Eu am zis că trebuie să fac liceul, pe care l-am urmat la seral, la Panciu. Am şi lucrat în acelaşi timp, pentru că nu puteam să mă întreţin. A fost foarte greu pentru că se lucra pe timp de noapte şi ziua trebuia să merg la şcoală, aveam doar 16 ani, era obositor”, îşi deapănă amintirile Ionica Popescu.

A fost atrasă de psihologie,  a absolvit Facultatea de Psihologie şi lucrează la Protecţia Copilului ca psiholog clinician, unde acorda intervenţii clinice, în special pentru copiii aflaţi în situaţii dificile.

De curând, Ionica şi-a deschis propriul centru medical de psihiatrie copii şi expertiză psihologică, fiind singurul din Vrancea cu această activitate. Centrul funcţionează la Petreşti, într-o casă superbă, construită cu mari eforturi de Ionica Popescu. Psihologul, care locuieşte într-o garsonieră cu copilul şi spoţul ei, spune că a strâns fiecare bănuţ din munca ei, uneori având şi trei joburi, bani pe care i-a investit în locaţia în care vor fi trataţi pe viitor copiii. Este vorba despre copii care au suferit traume psihice sau cei care au pornit pe un drum greşit în viaţă.

"A trebuit să le fac singură pe toate"

“Nu a fost uşor, având în vedere că a trebuit să le fac singură pe toate. Vreau să fie un spaţiu unde copiii să-şi exprime trăirile, să poată să spună ce au pe suflet, să putem lucra cu părinţii, să înţeleagă că până la urmă copilul este prioritar în viaţă. Lansez rugămintea către părinţii să se aplece mai mult asupra copiilor lor, din cuvânt să facă muzica vorbirii, să nu ţipe la ei. Copilul trebuie să se simtă confortabil aici, nu ca şi cum a fost rupt din familia lui şi dus într-un mediu ca de ospiciu. Trebuie să se simtă ca şi cum ar fi la el acasă, numai că aici o să fie nişte oameni care sunt specialişti care vor încerca să-i ajute”, spune Ionica.

Ionica Popescu

Ca psiholog specialist, Ionica Popescu are un rol important, mai ales atunci când infractorii minori dau de necaz şi ajung la mâna judecătorilor. Practic, ea îi ajută pe magistraţii să ia decizii corecte  în situaţii judiciare dificile.

“Am lucrat cu doamna psiholog într-o cauză penală dificilă, pentru că erau doi minori trimişi în judecată pentru infracţiunea de omor şi atunci am zis că este obligatoriu să facem un raport de evaluare psihologică, pentru că delimitarea vinovăţiei în această speţă era esenţială, pentru că unul se acoperea pe celălalt dintr-un considerent foarte logic: unul dintre ei avea antecedente penale şi considera că dacă preia asupra lui omorul îl salvează pe fratele geamăn. Aportul specialistului a fost esenţial şi ca să fiu foarte directă, judecătorul cauzei, adică eu, pe baza concluziilor consemnate în raportul de evaluare mi-am sprijinit soluţia de condamnare şi am făcut o individualizare judiciară corectă a pedepsei”, spune judecătorul Mariana Săndina Croitoru.

La deschiderea centrului de la Petreşti au venit  şi colaboratori ai psihologului. “Am avut-o în supervizare profesională pe perioada cât ea a fost stagiară. Eu am cunoscut, dincolo de profesionist, şi omul din Ionica şi am rămas teribil de impresionată cât de mult a muncit ea, ca om, la dezvoltarea ei profesională şi are tot respectul şi consideraţia din punctul meu de vedere. Este o muncă importantă, pentru că vine în întâmpinarea procedurilor judiciare. Este o componentă nouă, este ceea ce s-a dorit prin înfiinţarea institutului de psihologie judiciară”, potrivit lui Beatrice Moşneagu, psiholog.

La centru medical de psihiatrie copii şi expertiză psihologică de la Petreşti vor lucra cu copii mai mulţi specialişti recunoscuţi din Focşani, pentru a-i ajuta pe copii să meargă pe calea cea bună.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite