FOTO Intervenţie dificilă a pompierilor, care s-au luptat ore în şir cu flăcările pentru a salva o pădure din zona de munte a judeţului  Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
incendiu

Aproximativ 40 pompieri militari, reprezentanţi SVSU şi cetăţeni s-au mobilizat pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu ce ameninţa să cuprindă o zonă împădurită de pe teritoriul localităţii Coza, comuna Tulnici.

O ădure din zona Tulnici-Coza a fost afectată miercuri de un incendiu. Evenimentul a fost anunţat prin intermediul numărului de apel unic 112, în jurul orei 15.10 iar în zonă au fost mobilizate forţe şi mijloace de intervenţie atât de la Staţia de Pompieri Vidra, cât şi de la Detaşamentul de Pompieri Focşani şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tulnici.

Din cauza zonei greu accesibile, deplasarea autospecialelor nu s-a putut realiza decât până la aproximativ 3 km distanţă de zona afectată, iar pompierii au parcurs pe jos această distanţă, fiind nevoiţi să intervină cu mijloace de primă intervenţie.

"Misiunea a fost foarte dificilă, atât din cauza terenului accidentat, cu văi adânci şi pereţi abrupţi, precum şi din cauza focarelor de incendiu răspândite pe o suprafaţă foarte mare. De asemenea, curenţii de aer specifici zonei de munte favorizau arderea, iar lipsa surselor de apă îngreunau intervenţia. Datorită efortului susţinut al forţelor participante, s-a reuşit  împiedicarea propagării flăcărilor la fondul forestier, pericolul ca incendiul să se extindă la nivelul coronamentului copacilor fiind ridicat. La misiune a fost mobilizată şi o autospecială pe şenile care a transportat mijloacele de primă intervenţie necesare şi a facilitat accesul forţelor de intervenţie", potrivit ISU Vrancea.

incendiu

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 23.00, iar în urma acestuia s-au înregistrat pagube pe terenurile a patru cetăţeni. În total, au ars vegetaţie uscată şi mărăciniş pe mai multe focare de incendiu, răspândite pe o suprafaţă cumulată de aproximativ 3 ha iar 19 arbori cu vârsta de aproximativ 15-20 ani (fag şi stejar) au ars pe interior şi au fost doborâţi.

De asemenea, a ars o fânărie în care era depozitată o cantitate de aproximativ 1.000 kg fân, gardul din lemn construit pe o lungime de cca. 500 ml şi aproximativ 20 pomi fructiferi.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis în spaţii deschise. Persoana care a igienizat terenul prin arderea resturilor vegetale şi nu a respectat normele specifice de apărare împotriva incendiilor va fi sancţionată contravenţional. Acesta riscă o sancţiune  cuprinsă între 1.000 la 2.500 lei.

incendiu
incendiu
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite