Festivalul „Vin’ La Teatru” s-a întors la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secvenţă din piesa Zic-Zac
Secvenţă din piesa Zic-Zac

În perioada 27 noiembrie – 5 decembrie, în cadrul centenarului Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia”, va avea loc retrospectiva primei ediţii a Festivalului Vin’ La Teatru.

Începând din această seară, teatrul va găzdui trei dintre cele mai apreciate spectacole din selecţia festivalului şi un spectacol prezentat în premieră la Focşani.

„Miercuri, 27 noiembrie, pe scena teatrului revine „Zic Zac”, unul dintre cele mai apreciate spectacole de teatru-dans din ţară, care a făcut parte din programul multor festivaluri de renume din ţară ca UnderCloud (Bucureşti), Temps d’Images (Cluj) şi Eurothalia (Timişoara) şi care a primit numeroase premii. „Zic Zac”, construit de Andrea Gavriliu (în rol de coregraf şi interpret), Ştefan Lupu şi Gabriel Costin, este fără îndoială spectacolul noii generaţii. Joi, registrul se schimbă radical: „Kean”, în regia lui Alexandru Pavel, cu Mihai Niţu, Lia Gherman şi Vladimir Albu este un spectacol care chestionează profund materia din care este făcută fiinţa umană printr-o poveste tulburătoare după Jean-Paul Sartre şi William Shakespeare.
Noutatea pe care o aduce retrospectiva Vin’ La Teatru este spectacolul „A.D. 3874. Cronică Fantastică”, de la Teatrul Mignon din Bucureşti, care propune o re-lectură a lui Caragiale din perspectiva elementelor universal valabile pe care scrierile acestuia le conţin. Regizorul Mihai Costache, alături de actorii Eduard Cârlan, Bogdan Costea şi Eduard Haris îl aşează în faţa spectatorilor pe nemuritorul şi, de multe ori, absurdul Mitică. Joi, 5 noiembrie, toată lumea are şansa de a pleca cu zâmbetul pe buze de la teatru, pentru că se joacă din nou „Aproape”, în regia Andreei Vulpe. Atmosfera de basm creată de actori, tineri absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, va fi perfectă pentru o după-amiază friguroasă de toamnă târzie”
, anunţă organizatorii.

Festivalul Vin’ La Teatru este produs de studenţi şi elevi focşăneni care şi-au dat seama că pot schimba cu adevărat ceva în viaţa comunităţii unde s-au dezvoltat. Prima ediţie a avut loc între 18 şi 21 iulie 2013 şi s-a desfăşurat cu sprijinul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, Colegiului Naţional „Unirea”, Asociaţiei Uniriştii, UNATC „I.L. Caragiale”, al Primăriei Municipiului Focşani şi al Consiliului Municipal Focşani.

Festivalul a venit în întâmpinarea nevoii focşănenilor de evenimente culturale, iar feedback-ul lor a fost entuziast şi încurajator. Organizatorii au început deja dezvolte a doua ediţie a festivalului, care va rămâne unul de bunăvoie.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Tinerii, entuziasmaţi de festivalul de teatru de la Focşani

Trupa de Teatru „Protha“ din Panciu a obţinut Marele Premiu al Concursului de Interpretare Dramatică pentru Tineret de la Cluj-Napoca

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite