VIDEO Europarlamentare 2014. Focşănenii aşteaptă de la viitorii parlamentari europeni din România să-i reprezinte cu cinste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
1

Alegeri europarlamentare 2014. În Focşani sunt deschise 58 de secţii de votare şi sunt aşteptaţi la urne 80.149 de cetăţeni.

La ora 7.00 s-au deschis urnele de votare şi în Focşani, iar primii alegători la scrutinul pentru europarlamentare nu au întârziat să apară.

Atât tineri, dar mai ales oameni în vârstă au ţinut să vină să-şi exprime opţiunea politică de dimineaţă, fiecare dintre ei având speranţe de la cei care îi vor reprezenta în Parlamentul European.

„Era normal să votez. Cred că e necesar ca noi, tineretul, să ne implicăm şi să votăm pentru viitorul ţării, pentru copiii noştri, nepoţii noştri.  Noi ne dorim să fie cât mai bine. Sunt tânăr şi vreau să văd că ţara noastră se va ridica la un nivel european. Deocamdată, din punctul meu de vedere, nu suntem la nivelul pe care ni-l dorim”, ne-a declarat un tânăr care a ieşit din cabina de vot.

La rândul său, profesorul Cezar Cherciu ne-a împărtăşit gândul cu care a păşit în cabina de vot.

„Am votat pentru nişte vremuri mai bune. Vreau în primul rând  locuri de muncă pentru oamenii tineri, care să se întoarcă în ţară şi să muncească pentru prosperitatea acestei ţări. Vreau un trai mai decent pentru oameni ca mine. Nu e vorba de mine, dar sunt oameni care trăiesc cu 300, 400, 500 de lei şi merită mai mult, pentru că ei au adus ţara până aici. Vreau să crească nivelul cultural al ţării. Vreau ca tinerii să înveţe în şcoli diversificate care să le dea posibilitatea. Spiru Haret a făcut şcoli pentru toate categoriile, iar acest lucru nu este astăzi”, ne-a spus profesorul Cherciu.

Un alt alegător ne-a spus că are încredere în cei pe care i-a votat.

Am votat cu gânduri bune, să se vadă ceva în ţară. Eu am mare încredere ca cei pe care îi votăm să reprezinte cu cinste România”, ne-a spus alegătorul.

Deocamdată, la orele dimineţii, prezenţa la vot era destul de slabă în Focşani, dar se aştepta odată cu orele prânzului ca oamenii să vină în număr mai mare către secţiile de votare. Acestea vor fi deschise pentru scrutinul la europarlamentare până la ora 21.00.

Mai puteţi citi:

Europarlamentare 2014. Live text. 317.291 de alegători sunt aşteptaţi, duminică, la vot în judeţul Vrancea

Pentru alegerile europarlamentare 2014 sunt deschise în Vrancea nu mai puţin de 358 de secţii de votare în cele 73 de unităţi administrativ teritoriale.

Europarlamentare 2014. Peste 12oo de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenaţi în procesul electoral în Vrancea

Aceştia au sarcini de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi protecţia celor 370 de secţii de votare,  pe timpul alegerilor europarlamentare 2014, alegerilor parţiale în oraşul Panciu şi comuna Andreiaşu de Jos.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite