Cum vindeca rănile războiului, cu muzica sa, marele George Enescu. „Prinţul viorii“ a fost mobilizat pe front ca ostaş artist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Enescu
George Enescu

În anii grei ai primei conflagraţii mondiale, muzicianul George Enescu a compus, a dirijat şi interpretat, dar a şi organizat concerte publice în scop de binefacere, iar banii i-a donat pentru copiii orfani.


Cel mai important muzician român al tuturor timpurilor, care a concertat pe cele mai mari scene ale lumii, George Enescu, a fost nu numai un artist desăvârşit ci şi un om de o generozitate rară.

Convins că “Menirea sfântă a muzicii este să stingă urile, să potolească patimile şi să apropie inimile într-o caldă înfrăţire”, să pornească de la inimă şi să se adreseze inimilor, George Enescu a fost unul dintre cei care în anii grei ai Primului Război Mondial s-a străduit din toate puterile sale să aline şi să încurajeze oamenii loviţi de năpasta războiului.

Avea 36 de ani când a fost mobilizat pe front ca ostaş artist. „Prinţul viorii“, aşa cum mai era numit, prin muzica sa, a dovedit că este un adevărat balsam pentru cei răniţi.

“În acei ani, Enescu a compus, a dirijat şi interpretat, a organizat concerte publice în scop de binefacere, în multe oraşe din provincie. Înghesuit în vagoane cu geamurile sparte, nu a avut nici cea mai mică ezitare. A fost muzicianul soldat. Au fost zeci de concerte de binefacere la Ateneul Român din Bucureşti, la Craiova, Bacău, Botoşani şi Dorohoi, Piteşti, Slatina, Ploieşti, Galaţi, Constanţa şi oriunde era chemat”, arată regretatul muzeograf focşănean Maria Mihăilescu în lucrarea "George Enescu la Focşani", apărută în Cronica Vrancei.

Astfel, în iarna1916- 1917, Iaşiul şi întreaga Moldovă aveau să fie adăpostul a zeci de mii de refugiaţi din restul ţării care era ocupată.

George Enescu a pus în scenă foarte multe spectacole la Teatrul Naţional din Iaşi, atât în calitate de violonist, cât şi de dirijor, colaborând cu muzicieni tineri, cărora le oferea un mic procent din beneficiul concertelor, marea majoritate a fondurilor fiind dirijată cu acordul tuturor către Marele Cartier General al Armatei, spre a fi distribuită răniţilor de război şi refugiaţilor.

enescu

Iar venitul concertelor simfonice, de aproape 400.000 de lei l-a dăruit “pentru orfanii de război şi pentru acei martiri ai idealului naţional".

Oraşul Focşani a fost unul dintre centrele de cultură din acele vremuri care s-a bucurat de prezenţa artistului în mai multe rânduri.

Aici era dat în funcţiune de puţin timp Teatrul Comunal Mr. Gh. Pastia, unicat prin arhitectura sa în ţară, care se bucura deja de găzduirea unor evenimente remarcabile. Numai în anul 1915 George Enescu a venit de patru ori să susţină concerte la Focşani, în teatrul care avea o rezonanţă cu totul deosebită, revenind apoi de alte câteva ori după război.

Figura lui George Enescu devine legendară în acei ani grei, confundându-se cu toată suflarea românească. Astfel, în 1916 este numit preşedintele echipelor artistice organizate de Crucea Roşie a României, la iniţiativa sa, pentru a concerta pe front şi în spitalele pentru răniţi. Acest lucru îl face zilnic, alături de alţi artişti remarcabili precum Constantin Tănase sau Jean Atanasiu.

În preajma Revelionului 1916-1917, ajunge din nou pe scena teatrului din Focşani, tot pentru un concert caritabil iar paralel cu activitatea zilnică în spitale, continuă să participe la manifestările organizate la Teatrul Naţional din Iaşi, pentru invalizii de război şi în folosul orfanilor.

“Marcat profund de luptele desfăşurate în iulie-august 1917, la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz si de marele victorii ale armatei noastre, în Marele Război pentru Reîntregirea României, îl găsim pe marele muzician prezent la Festivalul Naţional din Iaşi, având ca scop restaurarea localităţii Mărăşti, cu un concert dirijat de maestru (Beethoven) - şi concert de vioară în acelaşi scop", mai aminteşte Maria Mihăilescu.

În noiembrie 1939, Enescu a donat preşedintelui Consiliului de Miniştri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea ţării.

După instaurarea regimului comunist la putere, George Enescu a plecat în exil, la Paris, unde a şi murit, în 1955 la vârsta de 74 de ani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite