Corina Dumitrescu, soţia senatorului PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu, susţinătoarea Oanei Hăineală în CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corina Dumitrescu
Corina Dumitrescu

Dimitrie Cantemir” reprezintă societatea civilă în Consiliul Superior al Magistraturii şi în ultimele două luni s-a situat în tabăra pro Hăineală în războiul pentru conducerea CSM.

Presa a relatat în ultimele două luni pe larg despre disputa la nivel înalt din cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte.

Cele două tabere din CSM, pro Hăineală şi anti Hăineală se acuză de partizanat politic, grupul Hăineală fiind perceput ca apropiat preşedintelui Traian Băsescu, celălalt grup fiind construit în jurul ministrului Justiţiei Mona Pivniceru, deci pentru a face jocurile actualei puteri USL.

În tot acest război, un membru al CSM, propus din partea societăţii civile cu sprijin de la USL, Corina Dumitrescu, a suprins prin poziţia adoptată în ultima perioadă în plenul CSM.

Rectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, Corina Dumitrescu, propusă pentru portofoliul Educaţiei în primul Guvern Victor Ponta, este soţia senatorului PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu şi a votat pentru alegerea ca preşedinte al CSM a procurorului Oana Hăineală.

De asemenea, aceasta a sprijinit-o şi pe Alina Ghica să devină vicepreşedinte al CSM, poziţie din care ulterior a demisionat la presiunea magistraţilor. 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite