Cele mai friguroase primăveri din istoria României

Cele mai friguroase primăveri din istoria României

În luna aprilie 2017 a nins

Deşi această primăvară, cel puţin în partea ei de mijloc, s-a manifestat prin temperaturi scăzute, în România au fost timpuri când zilele de primăvară au căpătat aspect siberian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăvara anului 2017 s-a dovedit a fi una destul de capricioasă, cel puţin în partea a doua a sa. Aşa se face că pe data de 20 aprilie România s-a trezit îmbrăcată cu o haină groasă de zăpadă, lucru care nu se mai întâmplase de foarte multă vreme.

A nins mai bine de 24 de ore în multe zone din ţară, iar viscolul a provocat mari pagube, în special în agricultură, iar în partea Moldovei localităţi întregi au rămas nealimentate cu energie electrică după ce mii de stâlpi de electricitate au fost doborâţi la pământ.

Din cauza frigului, cu temperaturi sub zero grade, oamenii au pornit din nou centralele de căldură şi s-au îmbrăcat pentru câteva zile la fel cum într-o zi de iarnă.

Meteorologii au spus că data de 20 aprilie a fost cea mai friguroasă din ultimii 25 de ani, de vină fiind un ciclon format în Marea Mediterană, care a adus ploi, ninsori şi temperaturi sub zero grade.

Istoria meteorologiei consemnează însă primăveri cu mult mai friguroase decât cea din 2017, când românii s-au confruntat cu un val de frig extrem.

Minime de primăvară

Cea mai friguroasă lună martie din istoria României s-a înregistrat în anul 1932, când la Bucureşti s-au înregistrat minus 20 de grade Celsius.

Minima lunii aprilie s-a înregistrat în anul 1935, minus 5 grade Celsius la şes, în condiţiile în care la munte, la staţia de pe Vârful Omu, s-au înregistrat în aprilie 1940 minus 26 de grade Celsius.

Pentru luna mai, în acelaşi an 1935 s-a înregistrat o minimă de minus 5 grade Celsius, iar la staţia Vf. Omu, în anul 1940 temperatura a scăzut până la -16 grade.

Maxime istorice  de primăvară

Cea mai mare temperatură înregistrată pentru luna martie s-a produs în anul 1952, când la staţia Odobeşti au fost înregistrate 32.8 grade.

Cea mai călduroasă lună aprilie a avut loc însă în anul 1985, la staţia Bechet înregistrându-se o temperatură maximă absolută de  35.5 grade.

În fine, cea mai călduroasă lună mai a fost înregistrată în anul 1950, respectiv 40,8 grade Celsius la Staţia Mărculeşti, în restul ţării maxima medie fiind de 34,5 grade Celsius.

Primăveri ploioase

Din istoricul precipitaţiilor în România, se constată că cea mai ploioasă lună de primăvară este mai, cu o medie multianuală a precipitaţiilor de 66,5 litri-mp.

În luna martie, media multianuale de precipitaţii este de 34 litri/mp, în timp ce în luna aprilie această medie este de 51,3 litri/mp.

O primăvară cu ploi multe a avut loc în anul 1932, iar judeţul Arad a fost extrem de afectat atunci de inundaţii.

 

citeste totul despre: