Bătrână dusă la spital cu arsuri grave, în urma unui incendiu izbucnit la locuinţa sa. Nepotul femeii a suferit arsuri la cap şi intoxicaţie cu fum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octogenara a suferit arsuri severe pe jumătate din suprafaţa corpului Foto: arhivă Adevărul
Octogenara a suferit arsuri severe pe jumătate din suprafaţa corpului Foto: arhivă Adevărul

O femeie de 89 de ani a suferit arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului, iar nepotul său arsuri la cap şi intoxicaţie cu fum, în urma unui incendiu izbucnit, luni dimineaţă, la locuinţa lor din satul vrâncean Budeşti, comuna Coteşti. Cei doi au încercat să limiteze extinderea flăcărilor, însă nu au reuşit. Bătrâna a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, Cristina Duţă, luni dimineaţă, în jurul jurul orei 4.00, la dispeceratul comun ISU - SAJ a fost primit un apel care anunţa izbucnirea unui incendiu la o locuinţă din comuna Coteşti, satul Budeşti.

La faţa locului au fost trimise imediat două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD din cadrul Departamentului de Pompieri Focşani.

"În momentul sosirii forţelor de intervenţie, în afara imobilului afectat de flăcări au fost g[site două persoane care, în încercarea de a limita propagarea flăcărilor, au suferit arsuri. Incendiul se manifesta cu violenţă în interiorul imobilului, fiind afectat şi acoperişul. În urma acestuia, au ars bunuri de uz casnic depozitate în trei camere, precum şi acoperişul construit din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi", a declarat Duţă.

Potrivit aceleiaşi surse, o femeie de 89 de ani a suferit arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului, fiind preluată de echipajul SMURD, care i-a acordat primele îngrijiri medicale la faţa locului, după care a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani.

Nepotul acesteia, în vârstă de 38 ani, a suferit arsuri la cap şi intoxicaţie cu fum, fiind preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportat la aceeaşi unitate spitalicească, a mai precizat sursa citată.

Pompierii au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite