Ameninţat cu justiţia, primarul din Adjud  revocă hotărârea prin care a majorat tarifele la gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tarifele la gunoiul menajer în Adjud nu se vor mai majora
Tarifele la gunoiul menajer în Adjud nu se vor mai majora

Decizia privind revocarea hotărârii Consiliului Local prin care s-au majorat tarifele se va lua în şedinţa de joi a aleşilor locali.

Primăria Adjud face un pas în spate în privinţa majorării tarifelor, începând cu 1 februarie, la gunoi şi activitatea de măturat stradal. În şedinţa de Consiliu Local, de joi, 28 februarie, pe ordinea de zi se află un punct privind revocarea Hotărârii Nr. 19, din 31 ianuarie, când aleşii locali ai puterii PSD au aprobat scumpirea cu 1,7 lei a tarifelor pentru colectat şi transport gunoi menajer.

Astfel, o persoană fizică trebuia să plătească 14,28 de lei/lună, cu TVA, iar o persoană juridică 147 de lei/mc, fără TVA. Mai mult, tot în acea şedinţă s-a luat decizia majorării tarifelor la măturat, spălat şi întreţinere căi publice, la 63,53 de lei/1.000 mp.

Decizia revocării Hotărârii de Consiliu Local vine pe fondul unei plângeri prealabile făcute edilului de către localnicul Adrian Cătălin Baciu, fost consilier local, care spune că primarul Armencea a încălcat Legea transparenţei decizionale 52/2013, prin faptul că proiectul de hotărâre a fost iniţiat  cu o zi înainte de şedinţa consiliului municipal, fără să se respecte perioada de 30 de zile pentru aducerea la cunoştinţa publicului interesat.

Plangere Prealabila by on Scribd

Adrian Cătălin Baciu spune că astfel s-a îngrădit dreptul cetăţenilor şi a mediului de afaceri de a veni cu sugestii şi propuneri în acest scop. Localnicul din Adjud a precizat în plângerea prealabilă că dacă municipalitatea nu revine asupra acestei hotărâri, prin revocarea ei, va chema în judecată Primăria Adjud.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite