Sala Polivalentă din Craiova respect condiţiile de siguranţă şi de protecţie la incendiu
0
ala Polivalentă din Craiova respectă toate condiţiile de siguranţă, dar şi pe cele de protecţie la incendiu. Lia Olguţa Vasilescu, edilul oraşului, a precizat că există doar o problemă legată de documentele care fac referire la calitatea materialelor folosite la construcţie.
Primarul Craiovei a declarat astăzi că s-a luat decizia ca toate spectacolele şi concertele să fie suspendate până în momentul în care documentaţia va fi pusă la punct. „Cei de la ISU ne-au spus că sunt respectate toate măsurile de siguranţă în caz de incendiu, dar că trebuie să găsim documentele despre calitatea materialelor. O să facem o solicitare către CNI să ne transmită documentele respective, dar s-ar putea ca ele să nici nu existe pentru că, poate, în urmă cu 19 ani când s-a început reconstrucţia sălii, să nu se fi cerut aşa ceva“, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.
Concertul lui Ştefan Bănică Junior programat pentru joi, 12 octombrie, în Craiova, nu se va mai ţine la Sala Polivalentă. Artistul va trebui să susţină evenimentul al Centrul Multifuncţional.
În cazul în care impresarul artistului nu va fi de acord cu noua locaţie concertul va fi anulat.