O mamă din Dolj şi-a ucis fiul de 3 ani în somn pentru că a crezut că este diavolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Dolj şi-a ucis copilul în vârstă de 3 ani: l-a sugrumat în somn pentru că a crezut că e diavolul. Totul s-a întâmplat în localitatea Unirea.

UPDATE ORA 14.30 "Soţia mea a fost internată în luna martie la Clinica 1 de Psihiatrie. În perioada 10 martie-22 martie. I s-a pus diagnosticul tulburare psihologică şi încă ceva, nu mai stiu. La externare i s-a administrat un tratament timp de o lună. 30 de zile. Apoi am revenit la control. Soţia îşi revenise, părea în regulă şi a stabilit cu doamna doctor sa întrerupă tratamentul pentru 15 zile. Trebuia apoi sa meargă iar la consultaţie, dar n-a mai mers. Soţia spunea că se simte bine şi nici nu mai dorea să ia tratamentul, pentru că îi era teamă că se va îngraşa", a declarat Cătălin Plesa, tatăl copiilor.

„În ultimele două zile, am văzut că îşi schimbase comportamentul. M-am gândit s-o iau, să-i iau şi pe copii, să mergem la ţară, să schimbe aerul. Era retrasă, nu vorbea...nu-mi imaginam ca va ajunge aici. Niciodată nu a vorbit de diavoli“, a mai spus soţul femeii.

UPDATE ORA 12.25 Femeia, numită Irina Pleşa, este angajată ca asistent social la DGASPC Craiova, în timp ce soţul este jandarm la Brigada mobilă de jandarmi Craiova. Femeia era în concediu post-natal şi nu mai mersese la serviciu de un an, de când născuse fetiţa. Bunica celor trei copii le-a spus anchetatorilor că în urmă cu patru luni Irina Pleşa a suferit o depresie şi a făcut un tratament în acest sens. Anchetatorii mai spun că femeia ar fi zis că „pe Pavel l-a luat Dumnezeu pentru că era prea plin de viaţă“.

UPDATE ORA 12.00 Tribunalul Dolj a emis marţi pe numele mamei un mandat de arestare preventivă de 30 de zile.

STIREA INITIALA

O femeie de 33 de ani din Dolj, de profesie asistent social, şi-a ucis copilul în somn, în noaptea de duminică spre luni.

Ea şi soţul ei, de profesie jandarm, au mers în weekend în vizită la părinţi, în localitatea Unirea. Ei au fost însoţiţi şi de cei trei copii, o fetiţă de un an, un băiat de trei ani şi un alt băiat de opt ani. Femeia a dormit cu fiul de trei ani, iar în noaptea de duminică spre luni, de dimineaţă, femeia şi-a sugrumat fiul în somn.


Mama, adusă la Tribunal FOTO Ana Popescu

Mama a declarat procurorilor că a crezut că cel de lângă ea este diavolul. Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore.

mama ucigasa foto ana popescu

"După ce l-a sugrumat, a aprins lumina şi şi-a dat seama că este copilul, nu diavolul. Apoi a mers în camera alăturată, unde dormeau sotul şi ceilalţi doi copii, şi i-a spus ce a făcut“, a declarat procuror Magda Bădescu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj

 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite