Judecătoarea din Craiova condamnată pentru şantaj sexual va fi eliberată din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSM a propus preşedintelui Băsescu eliberarea din funcţie a judecătoarie Carmen Mladen, condamnată la trei ani şi şase luni închisoare cu suspendare pentru şantaj sexual.

Propunerea a fost trimisă preşedintelui Traian Băsescu, pentru emiterea decretului de eliberare din funcţie a judecătoarei Carmen Mladen, ca urmare condamnării ei definitive. Judecătoarea Carmen Mladen, de la Curtea de Apel Craiova, a fost condamnată, în luna noiembrie a anului trecut, de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru şantaj.

Complicele judecătoarei a fost condamnat şi el la doi ani de închisoare cu suspendare. Carmen Mladen şi Ionel Stoian au făcut imediat recurs împotriva sentinţei la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Magistraţii au respins cererea magistratei, iar în cazul lui Stoian au dispus reducerea pedepsei de la doi ani de închisoare cu suspendare la un an şi şase luni tot cu suspendare.Sentinţa dată pe data de 16 mai este definitivă.  

Judecătoarea Mladen şi Stoian au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţia de şantaj.

Potrivit DNA, în perioada 28 mai - 12 iunie, Mladen şi Stoian "au constrâns, în mod repetat, o persoană denunţătoare (Matei Catrinoiu, n.r.), parte vătămată în cauză, să le remită sume de bani, sub ameninţarea că vor da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru respectiva persoană". Cei doi au obţinut astfel 5.000 de euro de la Catrinoiu, banii fiind primiţi în 13 iunie de judecătoarea Carmen Mladen.   Prima instanţă care i-a condamnat pe cei doi arăta în motivarea deciziei de arestare că avocatul Matei Catrinoiu, candidat la şefia Consiliului Local Gorj din partea PNŢCD, a declarat că o cunoaşte pe judecătoare din 2010 şi că a avut cu aceasta o relaţie extraconjugală de două-trei luni, fiind şantajat să plătească 5.000 de euro pentru a nu fi date publicităţii "fotografii compromiţătoare ce i-ar afecta viaţa personală şi cariera profesională".   Catrinoiu a sesizat DNA în 28 mai, arătând că Elena Carmen Mladen, judecător la Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a Civilă, împreună cu o persoană ce s-a prezentat sub numele de "Bratu" (identificat ulterior în persoana lui Ionel Stoian) exercită asupra sa acte de ameninţare pentru a-i remite suma de 5.000 euro. "Aflându-se în holul instanţei, partea vătămată a fost acostată de inculpatul Stoian Ionel care s-a recomandat sub numele de ?Bratu? şi care i-a spus că, pe plan local, există persoane care intenţionează să-i facă rău şi care deţin fotografii compromiţătoare la adresa sa", nota instanţa în documentul citat.   Prinsă în flagrant    În 13 iunie, Mladen şi complicele ei au venit în Bucureşti, cu trenul, deoarece judecătoarea stabilise o întâlnire la Gara de Nord cu Catrinoiu, pentru a primi cei 5.000 de euro. Întâlnirea fusese stabilită cu o zi înainte, când Mladen i-a dat asigurări lui Catrinoiu că situaţia în care se află va fi rezolvată, urmând ca acesta să primească sprijin politic pentru alegeri, potrivit aceluiaşi document.   "Deşi cei doi inculpaţi au sosit împreună în Gara de Nord, doar inculpata Mladen Elena Carmen s-a întâlnit cu partea vătămată, întrevederea derulându-se în autoturismul părţii vătămate, unde aceasta i-a înmânat suma de 5.000 euro, sumă care a fost găsită ulterior în poşeta inculpatei, în urma acţiunii de flagrant", se mai arăta în motivare. 

Judecătoarea Carmen Mladen afirma însă că, în urmă cu aproximativ doi ani, a fost violată de denunţătorul ei, Matei Catrinoiu, pe care nu l-a reclamat organelor judiciare pentru a nu-şi prejudicia imaginea publică.  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite