Ginecologul care cerea obiecte din aur pacientelor care nu aveau bani pentru avorturi, condamnat cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Nicon este acuzat de luare de mită şi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare
Radu Nicon este acuzat de luare de mită şi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Medicul ginecolog Radu Nicon a fost condamnat astăzi de Tribunalul Dolj la doi ani de închisoare cu suspendare. Doctorul este acuzat de săvîrşirea infracţiunii de luare de mită.

Radu Nicon a pretins de la două tinere sumele de 500, respectiv 1000 de lei pentru a le efectua chiuretaje. 

Medicul ginecolog a fost prins în flagrant chiar în timp ce primea banii şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Doctorul a fost reţinut după ce a primit sumele de 1000 şi 500 de lei de la două femei, pentru a le efectua intervenţii chirurgicale specifice. Tribunalul Dolj l-a condamnat pe Radu Nico la doi ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa dată de magistraţi nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Anchetatorii au stabilit că una dintre fete nu a avut bani să îi plătească medicului ginecolog intervenţia chirurgicală, iar acesta i-a oprit lanţul de aur în contul sumei de bani. 

Radu Nicon este medic ginecologic la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, dar are şi un cabinet particular, unde efectuta chiuretajele. Este acuzat de săvîrşirea infracţiunii de luare de mită.   

Făcea avorturi ''ascunse''  

Ginecologul Barham Khalil de la Spitalul Segarcea, este unul alt medic care a fost reţinut anul în luna aprilie trecut pentru şase infracţiuni de luare de mită. Doctorul  este acuzat că făcea ilegal întreruperi de sarcină. În luna martie  doctorul a fost prins în flagrant primind 200 de euro pentru a nu înregistra în evidenţă un chiuretaj.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite