FOTO O olteancă i-a impresionat pe italieni cu talentul său de pictoriţă. A fost premiată cu distincţia „La palma d'oro per l'arte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olteanca a devenit cunoscută în Italia datorită picturilor
Olteanca a devenit cunoscută în Italia datorită picturilor

Magdalena Florica, în vârstă de 43 de ani, din Craiova, a devenit cunoscută în Peninsulă pentru tablourile pe care le realizează. Ea a plecat în străinătate la vârsta de 21 ani, pentru a-şi îndeplini visul din copilărie.

Olteanca Magdalena Florica povesteşte cu zâmbetul pe buze că şi-a descoperit pasiunea pentru pictură la vârsta de 7 ani.

Ea îşi aminteşte că, în momentul în care a pus prima dată mâna pe o pensulă, cei din jur şi-au dat seama că are talent. A desenat un pom cu rădăcini pe o masă de sticlă, iar apropriaţii au crezut că pictura a fost realizată de o persoană cu studii în domeniu. 

„Pentru mine a fost o joacă atunci, dar cu timpul mi-am dat seama că joaca s-a transformat într-o adevărată pasiune. Am urmat Liceul de Artă, iar cu ajutorul profesorului Ştefan Brădiceanu am învăţat, încetul cu încetul, tainele desenului. Mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac în viaţă, iar tot timpul am trăit cu speranţa că voi reuşi să remarc prin ceea ce iubesc cel mai mult: pictura. Am muncit mult, dar acum o spun, cu mâna pe inimă, că meritat. Nu regret nimic, iar dacă ar fi să o iau de la început, cu siguranţă aş alege acelaşi drum. În viaţă trebuie să realizăm ceea ce ne dorim“, a spus Magdalena Florica.

image

„Acest tablou trebuie să fie al meu”

Magdalena Florica a ales să îşi urmeze în Italia visul din copilărie. A ştiut tot timpul că acolo sunt alte posibilităţi şi a muncit mult pentru a deveni cunoscută. În momentul de faţă se bucură de atenţia italenilor, care îi apreciază tablourile la adevărata valoare. „Italia este ţara în care s-a născut istoria artei. Noi, artiştii, avem tendinţa de a vedea partea mai frumoasă a lucrurilor, indiferent de ţara în care locuim. Am reuşit să am mai multe expoziţii personale în Italia, iar tablourile au fost apreciate de criticii de artă. Îmi aduc aminte că prima lucrare i-am vândut-o unei doamne, care, în momentul în care a ajuns în faţa tabloului, nu mi-a spus decât un singur lucru: <<Acesta trebuie să fie al meu, nu contează cât costă>>. Atunci mi-am dat seama că lucrările mele pot deveni cunoscute şi apreciate de persoanele prezente la astfel de evenimente. Pentru un artist este foarte important să fie cunoscut în lumea artei şi să aibă expoziţii personale“, a mai povestit olteanca.

image

Cursuri cu un renumit pictor italian

În momentul în care  ajuns în Italia, Magdalena Florica realiza picturi figurative. Pe parcurs a descoperit lucrările abstracte ale unui artist talentat, Alfio Zarbano, şi a decis să încerce şi altceva.

 „În Italia am urmat cursuri cu renumitul pictor Paolo Fabrro. Am înţeles mai multe lucruri despre pasiunea mea de o viaţă, iar cu paşi mici, dar semnificativi pentru cariera mea, am devenit cunoscută. Am avut noroc că am întâlnit şi oameni minunaţi, cum ar Alfio Zarbano, care m-au încurajat şi m-au susţinut tot timpul. Este minunat să vezi cum numele unui român apare în presa din Italia. Chiar dacă locuiesc în Peninsulă din anul 1991, eu nu am uitat niciodată de unde îmi trag rădăcinile. De fiecare dată când am posibilitatea să revin în ţară, o fac cu mare drag. Este locul unde m-am născut şi unde am trăit până la vârsta de 21 ani. Am multe amintiri frumoase pe care nu o să le uit niciodată. Am avut o copilărie minunată alături de familia mea“, a mai spus pictoriţa.        

Premiată la Monte Carlo

Magdalena Florica a fost premiată anul acesta la Monte Carlo, în luna septembrie, cu distincţia „La palma d'oro per l'arte“. Olteanca e fericită că în momentul de faţă munca ei este apreciată. 

„Am avut expoziţii în Fiera de Arta Forli, Milano, Cesenatico, Riccione, Boll şi oamenii au fost încântaţi de ceea ce au văzut. Din punctul meu de vedere, un artist trebuie să creadă mult în ceea ce face şi să persevereze. Eu nu mi-am dorit niciodată să renunţ la ceea ce mi-am propus, iar de fiecare dată am mers înainte. Pot să spun că am avut o voinţă de fier, însă doar aşa am putut pătrunde în lumea pictorilor din Italia. Nu m-am gândit niciodată că n-o să reuşesc să îmi îndeplinesc visul“, a adăugat ea.

Oltenca pasionată de pictură recunoaşte că tablourile realizate de pictorul Giovanni Boldini cu mai bine de un secol în urmă i-au ajuns la suflet din momentul în care le-a văzut prima dată. Picturile lui Boldini sunt figuri feminine graţioase şi transparente, care te fac să vezi dincolo de realitate. „Tablourile mele sunt evaluate, în acest moment, de la 1.500 la 3.000 de euro. Cu banii din vânzarea acestora reuşesc să mă descurc în Italia şi să îmi pot duce visul mai departe. Am învăţat că o persoană bună reflectă pozitivitate şi este apreciată. Pictura poate fi descrisă din punctul meu de vedere foarte simplu: libertate, frumuseţe şi expresivitate “, a încheiat craioveanca.


 

image
image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite