Avocata care şi-a pus silicoane cu banii câştigaţi ilegal, obligată să achite despăgubiri civile către BCR
0
Avocata Alina Răducan a fost condamnată de magistraţii Curţii de Apel Craiova la patru ani de închisoare cu executare în dosarul privind obţinerea unor credite cu acte false de la Banca Comercială Română.
Avocata Alina Răducan a fost obligată de instanţă să achite, alături de alte zece persoane cercetate în dosar despăgubiri civile în valoare de 242.899 lei către BCR.
Procurorii DIICOT-Craiova au stabilit că, avocata Alina Răducanu împreună cu alte 10 persoane în baza unor acte false au obţinut credite bancare de la BCR Craiova.
Timp de şase luni, grupul condus de avocata Alina Raducan, soţia interlopului Mădălin Ţiganu’, a reuşit să scoată din bancă aproximativ 500.000 de lei. Valoarea creditelor varia între 3.500 şi 17.000 de euro, însă solicitanţii primeau 200-300 de euro. Restul se împărţea astfel: 20 la sută primea funcţionara băncii, 15-20 procente unul dintre cei care întocmeau cărţile de muncă false, iar restul se împărţea egal între avocată şi doi dintre racolatori.
Potrivit anchetatorilor, din comisionul câştigat din înşelătorie, avocata din Craiova şi-a făcut şi o operaţie estetică de mărire a sânilor. Alina Răducanu a fost condamnată de magistraţii Curţii de Apel la patru ani de închisoare cu executare.
Cercetată pentru dare de mită
Avocata din Craiova este acuzată de procurorii DNA într-un alt dosar de dare de mită. Alina Răducan i-a oferit în repetate rânduri diverse sume de bani judecătoarelor Costache şi Dinu pentru a-l elibera din arest pe omul de afaceri Dinel Staicu, care era arestat preventiv în dosarul Transgaz.