Alegeri parlamentare 2016. Lia Olguţa Vasilescu: „Noi aşteptăm un scor cu 6 în faţă, care, oricum, va fi un scor istoric pentru PSD Dolj”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii PSD Dolj au declarat că sunt mulţumiţi de rezultatul votului
Liderii PSD Dolj au declarat că sunt mulţumiţi de rezultatul votului

Liderii PSD din Dolj au declarat că sunt mulţumiţi de rezultatul votului. În judeţul Dolj aproximativ 580.000 de alegători au fost aşteptaţi la urne pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor care vor face parte din viitorul legislativ.

Prezenţa la urne la ora 21.00 în judeţul Dolj a fost de 45,06%. PSD a câştigat alegerile parlamentare din 2016.

Liderii PSD au precizat că victoria din această seară este a României, iar în următorii patru ani le-au promis oamenilor că vor avea parte de prosperitate. „Avem speranţa să facem poate 50% din mandate, ceea ce înseamnă că PSD poate să facă guvernul, sigur, PSD+ALDE are această majoritate în Parlament şi vom avea un guvern PSD plus ALDE, pentru că aceasta a fost voinţa românilor. La nivelul judeţului Dolj, rezultatele sunt mult mai bune decât cele de pe ţară, aşa a fost de fiecare dată, ne luptăm în continuare să fim judeţul cu cel mai mare număr de voturi pentru PSD, cu cel mai mare procent şi, probabil, cu cel mai mare număr de mandate pentru PSD, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor.  Este o victorie, nu a PSD-ului, ci mai degrabă a României şi ne aşteptăm la patru ani de prosperitate şi de creştere economică pe care s-o simtă românii în buzunarul lor, nu doar pe cifre, a declarat Claudiu Manda”, preşedintele PSD Dolj. 

Lia Olguţa Vasilescu a precizat că judeţul Dolj s-a situate pe locul 3 în România ca şi prezenţă la vot. „Noi aşteptăm un scor cu 6 în faţă, care, oricum, va fi un scor istoric pentru PSd Dolj şi, sperăm noi, chiar să fie peste USL. Mai important decât orice este să putem să avem un scor atât de bun la nivel naţional încât să ne permitem să formăm guvernul chiar şi într-un parteneriat cu ALDE. Aş vrea să le mulţumesc tuturor cetăţenilor Doljului şi locuitorilor Craiovei că au venit astăzi la vot într-un număr foarte mare, iată, suntem pe locul 3 în România ca şi prezenţă la vot, asta înseamnă că a fost, totuşi, o campanie electorală care a mobilizat suficient electorat. Ceea ce am promis în această campanie electorală, eu sunt unul dintre garanţii că aceste lucruri se vor şi întâmpla”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite