Staţiunea Mamaia şi Delta Dunării vor fi promovate la Târgul de Turism al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea de vizită a litoralului românesc va fi carnavalul. Totodată, la Târgul de Turism al României va putea fi vizionat filmul oficial al staţiunii Mamaia şi proiecţii video cu atracţiile litoralului românesc.

În perioada 13 – 16 noiembrie 2014, Asociaţia de Promovare Litoral – Delta Dunării va participa la ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României, unde va avea, ca şi la ediţia din primăvară, un stand în cadrul căruia vor avea loc activităţi de promovare litoralului românesc şi a Deltei Dunării. 
 

După ce au fost prezentate la cel mai mare târg internaţional de turism din lume, World Travel Market ce a avut loc la Londra între 3 şi 6 noiembrie, show-urile de promovare a staţiunii Mamaia ajung şi la Romexpo, pe 13, 14 si 15 noiembrie. 
 

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă costume spectaculoase de carnaval, dansatori profesionişti, momente artistice, filmul oficial al staţiunii Mamaia şi proiecţii video cu atracţiile litoralului românesc. Şi de această dată, vizitatorii la standul Asociaţiei Litoral - Delta Dunarii vor avea parte de câteva surprize. Acesta este un proiect al Primăriei Municipiului Constanţa, realizat de Fashion Luxury Events şi susţinut de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării.
 

La târg vor fi expuse şi primele materiale print de promovare a atracţiilor şi cluburilor din Mamaia, şi anume: broşura generală de prezentare a staţiunii Mamaia şi broşura de nightlife "Mamaia - party 'til dawn".  Realizarea acestor materiale a fost finanţată din bugetul ce provine din Taxa de Promovare ce se aplică operatorilor privaţi cu activitate în staţiunea Mamaia.
 

„Prezenţa Asociaţiei Litoral – Delta Dunării la această manifestare este constantă. Pot spune că şi de această dată vom avea o participare în forţă în cadrul standului, unde am creat evenimente în primele trei zile de targ. Ca şi la ediţia din primăvară, standul Asociatiei Litoral – Delta Dunarii va fi unul de impact, atât prin vizualul standului, cât şi prin show-urile care se vor desfăşura aici.

Sperăm ca spectacolele prezentate şi prezenţa Asociaţiei Litoral – Delta Dunării la târg să impulsioneze vânzările touroperatorilor. Se vând deja pachete “Inscrieri Timpurii” pentru sezonul estival 2015, iar discounturile acordate sunt de până la 50%. Litoralul este din nou destinaţia românească vedetă, care iese foarte devreme cu pachete avantajoase pregătite pentru turiştii care doresc să petreacă o vară de neuitat la malul mării” , a spus Corina Martin, preşedintele Asociaţiaţiei Litoral – Delta Dunării.
 

Standul Asociaţiei Litoral – Delta Dunării va fi amenajat la Pavilionul C4, standul 32.

Vă mai recomandăm:

FOTO Încheiere apoteotică a Carnavalului de la Mamaia: Mazăre promite că va ieşi dintr-un sarcofag

Mazăre, somat de Vier Pfoten să nu folosească animale la ultima paradă a Carnavalului Mamaia 2014

Radu Mazăre nu renunţă la decizia de a folosi animale la ultima ediţie a carnavalului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite