Sexul în antichitate: bărbaţii care făceau sex oral femeilor comiteau o josnicie. Care erau limitele în amor şi ce era considerat nepermis în relaţiile intime

Sexul în antichitate: bărbaţii care făceau sex oral femeilor comiteau o josnicie. Care erau limitele în amor şi ce era considerat nepermis în relaţiile intime

Imaginile antice vorbesc de la sine despre libertinajul sexual Foto arhivă

Alegerile în materie de viaţă intimă sunt mereu aprig discutate, deşi ţin de sfera privată. Sexualitatea pare astăzi mai scandaloasă decât oricând, dar au existat vremuri despre care istoricii ne asigură că nici măcar omul contemporan nu le-ar putea înţelege.

Moravurile, dar şi cutumele vremurilor în care trăiau strămoşii noştri sunt descifrate, cu multă curiozitate, din cronicile antichităţii.

Sexualitatea în antichitatea greco-romană era un mixaj de libertăţi şi cutume care ni se par uimitoare. Se crede pe nedrept că Antichitatea a fost raiul nereprimării, deoarece creştinismul nu introdusese încă viermele păcatului în fructul oprit. În realitate, păgânismul era paralizat de o mulţime de oprelişti. Antichitatea nu este paradisul absenţei represiunilor, sunt şi aici principii, numai că ele ni se par uimitoare, ceea ce ar trebui să ne amintească până la urmă că toate convingerile au un caracter relativ, inclusiv ale noastre.

Adevăraţii libertini ai antichităţii erau cei care încălcau trei oprelişti: făceau dragoste înaintea căderii nopţii (a se iubi în timpul zilei era un privilegiu al tinerilor căsătoriţi după nuntă), făceau dragoste fără a întuneca odaia (poeţii erotici luau drept martoră lampa care le scăldase plăcerea în lumină), făceau dragoste cu o parteneră pe care o dezgoleau toată (numai femeile stricate făceau dragoste fără sutien).

Singura posibilitate pentru un bărbat cinstit să zărească pe furiş goliciunea femeii iubite era ca luna să treacă prin faţa ferestrei deschise în clipa potrivită. Despre tirani desfrânaţi - Heliogabal, Nero, Caligula, Domiţian - se zvonea că încălcaseră şi alte oprelişti: făcuseră dragoste cu femei măritate, cu fecioare din buna societate, cu adolescenţi liberi, cu vestale, ba chiar cu surorile lor.

Existau două infamii absolute: bărbatul destul de slab şi de slugarnic pentru a-şi pune gura în slujba plăcerii unei femei şi omul liber care, nerespectându-se, era destul de pasiv (impudicia) pentru a se lăsa luat. Pederastria era un păcat lipsit de importanţă atâta vreme cât legătura era între un bărbat liber şi un sclav sau un om de origine umilă; se făceau glume pe seama lui la teatru şi în popor, iar în buna societate bărbaţii se făleau cu el. Se spunea adesea că băieţii oferă plăceri liniştite ce nu răvăşesc sufletul, în timp ce pasiunea trezită de o femeie îl supune de bărbatul liber unei dureroase sclavii“, arată profesorul de istorie Dragoş Dragomir de la Liceul tehnologic I.C. Brătianu din comuna Nicolae Bălcescu.

Homosexualitate versus pederastie

Raporturile îndelung comentate sunt cele care aveau loc între persoane de acelaşi sex. Da, era o practică amoroasă frecventă în antichitate, dar avea şi aceasta regulile ei. În primul rând, trebuia făcută diferenţa între homosexualitate (dragostea dintre doi bărbaţi maturi) şi pederastie (atracţia pentru un adolescent). Pentru aristocraţi era firesc să aibă amanţi foarte tineri, proveniţi din rândul sclavilor.

Pederastia a fost ceva comun în toată Grecia. Unii istorici susţin că practica îşi are originile în ritualurile de iniţiere doriene. Dorienii, ultimul trib care a migrat în Grecia, sunt adesea descrişi în termeni foarte masculini. Pederastia s-ar fi dezvoltat în Creta, unde bărbatii mai în vârstă ar fi răpit tineri, obicei care s-a răspândit şi pe continent. Diverşi factori au dus la aceasta: nuditatea tinerilor, aşa cum se poate vedea pe vase, camaraderia militară, un anumit tip de educaţie.

Mama este depăşită de fiul ei pe când acesta este copil, la vârsta de şapte ani, tatăl este prea ocupat cu îndatoririle în cetate, pedagogul, un sclav, nu poate să transmită anumite principii unor oameni liberi, iar şcoala, aşa cum era, nu se ocupă de formarea copilului. Nu mai rămânea decât influenţa celui mai în vârstă asupra tânărului. Dragostea era admisă, dar această dragoste poate exclude relaţiile sexuale.

Deşi erau considerate nepotrivite relaţiile dintre un adult şi un copil mai mic de 12 ani, nu există dovezi că pedofilia era pedepsită. Erastul (partenerul mai în vârstă) este modelul pe care trebuie să îl imite eromenul (cel tânăr). Primul încearcă să strălucească, să se afirme, să se autodepăşească şi să transmită un ideal celui de-al doilea, care se străduieşte să se arate demn de iubitul său.

În mod normal, acest raport încetează imediat ce adolescentului începe să îi crească barba, de obicei în jurul vârstei de optsprezece ani. Idealul erastului este să îl formeze pe eromen pentru ca acesta să ajungă la maturitate, iniţiindu-l în activităţile sociale, vorbindu-i, trăind alături de el - un fel de paternitate spirituală. În unele cetăţi un adolescent putea să-şi aleagă partenerul, în altele bărbatul matur putea să-şi curteze alesul mai tânăr. În Sparta legăturile între cei doi se oficializau prin banchete, părinţii tânărului suportau cheltuielile şi îl invitau pe învăţător să petreacă o primă noapte în compania celui ce urma să fie iniţiat în război… şi nu numai“, spune profesorul de istorie Dragoş Dragomir.

Amor la liber în Portul Pireu

Dacă ambii parteneri erau maturi, lucrurile erau privite diferit. Diferit nu doar de pederastie, ci şi în funcţie de oraşul în care se practica. „Homosexualitatea, dragostea între doi bărbaţi maturi, era privită diferit în polisurile greceşti. Portul Pireu sau cimitirele din afara cetăţii, alături de şcolile de lupte, bordeluri şi «cazinouri» (kybeia), se bucurau de popularitate în practicarea sexului în public, iar linia de demarcaţie între amor şi prostituţie era adesea arbitrară.

Dar la Atena, orice cetăţean era surprins întreţinând relaţii homosexuale (etairese) nu mai avea dreptul de a deveni edil al cetăţii, de a intra în temple, de a pleda cauze în faţa judecătorilor, de a se ocupa de negustorie sau de a participa la dezbaterile si sacrificiile publice. Se considera că dacă cineva s-a vândut, înseamnă că era capabil să vândă şi interesele comunităţii. «Amorul grec» nu era unanim admis. Opinia publică era puţin favorabilă acestei practici întâlnite mai ales în rândul aristocraţiei. Aristofan, părintele comediei, îi satiriza cu fiecare ocazie pe perverşii notorii înfăţişându-i îmbrăcaţi în femei cu peruci şi mantii şi numindu-i peiorativ «euryproktoi» (fundurile mari)“, relatează profesorul Dragomir.

Dar homosexualitatea mai era încurajată cu un scop. Despre isprăvile militare ale legiunilor de războinici s-au scris legende. Legăturile amoroase erau considerate benefice pentru că astfel îndrăgostiţii luptau cu o îndârjire şi o motivaţie dublă ca să iasă victorioşi, atât pentru ei, cât şi pentru omul pe care-l iubeau. Este cazul Spartei şi al Tebei.

„Prima unitate armată formată din homosexuali a fost înfiinţată de generalul teban Gorgidas, pe la 378 î.Hr. şi numită Batalionul Sacru. Era formată din 150 de perechi de îndrăgostiţi, care luptau alături şi se iubeau, spun anticii, cu atâta patimă încât n-ar fi suportat să trăiască unul fără celălalt şi când partenerul era ucis în luptă, cel rămas în viaţă se arunca în toiul bătăliei cu şi mai mare îndârjire, făcând prăpăd în rândurile inamicului, înainte de a fi, la rândul său, răpus. Succesul unei asemenea unităţi de fanatici nu s-a lăsat aşteptat şi pentru următoarele câteva decenii Teba a fost cel mai puternic stat al Greciei“, mai spune profesorul de istorie Dragoş Dragomir.

Pe aceeaşi temă:

Cruciada BOR împotriva homosexualilor. Unde se situează România în chestiunea legalizării căsătoriilor gay

Atac virulent al promotorilor „familiei tradiţionale“: „Este vorba despre drepturile patimilor, mai degrabă decât de drepturile omului“

 

citeste totul despre: