Sancţiuni pentru elevii care au fumat o ţigară cu etnotobanice. Unul a fost mutat la altă şcoală, iar al doilea nu merge la ore cinci zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancţiuni drastice pentru elevii care la începutul săptămânii trecute au fumat o ţigară cu etnobotanice la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa. Elevul care a adus ţigara respectivă a fost mutat disciplinar la altă şcoală, iar celălalt are interdicţia de a merge la cursuri timp de cinci zile. Amândoi au nota scăzută la purtare.

Directorul unităţii de învăţământ, Vasile Nicoară, a prezentat astăzi rezultatele anchetei realizate în acest caz. Astfel, elevul care a adus ţigara respectivă în şcoală şi l-a atras şi pe colegul său să fumeze a fost mutat disciplinar la un grup şcolar din Constanţa. De asemenea, conducerea liceului a propus ca nota la purtare pe acest semestru să fie 3.

Cel de-al doilea elev care a fumat din ţigara respectivă rămâne în continuare la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, dar a primit interdicţia de a se prezenta la cursuri timp de cinci zile. Şi în cazul său a fost propusă scăderea notei la purtare pe acest semestru la 4.

Directorul a menţionat că aceste note pot fi schimbate până la sfârşitul anului de învăţământ în funcţie de comportamentul celor doi elevi de acum încolo.

Doi elevi din clasa a XI-a de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân au mers într-o pauză în toaleta băieţilor să fumeze. Ei vrut să încerce ceva nou, iar la scurt timp unuia dintre ei i s-a făcut rău. Băiatul avea senzaţie de vomă, tensiune ridicată şi o stare de agitaţie.

Elevul respectiv a fost dus la cabinetul medical al şcolii, iar medicul a chemat ambulanţa. Cadrele medicale au decis să-l transporte la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri de specialitate. Atât medicul şcolar, cât şi cadrele de pe ambulanţă au ajuns la concluzia că băiatului i s-a făcut rău după ce a consumat o ţigără cu etnobotanice.

Mai citiţi şi:

Au consumat etnobotanice la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Unui elev i s-a făcut rău şi a ajuns la spital

Eleva cu cont pe un site de videochat va fi mutată la o altă clasă şi va avea nota scăzută la purtare. A mai fost sancţionată şi o altă colegă în acest caz

FOTO EXCLUSIV Olimpici şi masaje erotice pe site-ul şcolii gimnaziale Ion Borcea din Agigea. Inspectoratul Şcolar l-a demis pe directorul instituţiei

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite