Proiectul USR Constanţa pentru salvarea Palatului Regal din Mamaia: „Avem în vedere organizarea unei dezbateri publice“
0
Remus Negoi, membru al Comisiei de Cultură din Senat, propune organizarea unei dezbateri pentru găsirea celei mai bune soluţii de punere în valoare a Palatului Regal din Mamaia.
Pe lângă activitatea din cadrul Senatului, Remus Negoi vrea să se implice în problemele locale. „În calitate de membru al Comisiei de Cultură din Senat, sunt interesat îndeaproape de monumentele şi vestigiile din judeţul Constanţa, multe dintre ele date uitării de autorităţi. Unul dintre aceste obiective, de mare însemnătate culturală, este Vila Regală din Mamaia, o clădire încărcată de istorie care, din păcate, în ultimii ani a fost lăsată în paragină“, spune el.
O primă soluţie ar fi ca Ministerul Culturii să ceară dreptul de preemţiune, însă este necesară alocarea unor fonduri în acest sens, lucru imposibil în acest an de criză. O altă variantă, mai viabilă şi cu rezultate imediate, ar fi un parteneriat public-privat pe termen determinat care să aducă în circuitul turistic Vila Regală.
„Am purtat deja discuţii cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Culturii, Iulia Popovici, pe tema Palatului Regal din Mamaia şi avem în vedere organizarea unei dezbateri la care să participe parlamentarii constănţeni, indiferent de orientarea politică, pentru a găsi împreună o cale de a aduce Palatul Regal la ceea ce era odinioară.
Restaurarea clădirii şi transformarea ei într-un obiectiv turistic important sunt benefice şi pentru turismul de pe litoral. De exemplu, Castelul Reginei Maria de la Balcic a făcut din această staţiune, cu plaje mici şi stâncoase, o atracţie turistică importantă din ţara vecină. Vila de la Balcic, moştenirea familiei regale din Bulgaria, construită sub coordonarea Reginei Maria tot în perioada interbelică, atrage anual sute de mii de vizitatori şi este o mare afacere turistică. Administratorii bulgari ai domeniul regal de la Balcic au dezvoltat o întreagă industrie în zonă“, spune Remus Negoi.
În perioada următoare, are în vedere realizarea unei aplicaţii informatice pentru o parte a Registrului Electronic al Monumentelor şi maparea obiectivelor mai puţin cunoscute.
În mijlocul staţiunii Mamaia tronează ruina castelului în care altădată regii României plănuiau viitorul ţării. Altădată o bijuterie a arhitecturii, construcţia a intrat în declin la scurtă vreme după Revoluţie, când a trecut în administrarea SC Mamaia SA, o companie înfiinţată după 1989 care a preluat o parte din activul staţiunii.
Deşi Palatul Regal din Mamaia a fost inclus în 1992 pe Lista monumentelor istorice, cu denumirea „Club Castel“, acest „amănunt“ n-a fost o piedică pentru vânzarea clădirii. În 2003, construcţia a fost înstrăinată unei societăţi numite „Light System“ SRL, contra sumei de aproximativ 850.000 de lei. Reprezentanţii firmei care deţine în proprietate bijuteria regală s-au schimbat foarte des de atunci. În prezent, societatea îi are ca administratori pe Alis Sadettin, Adrian Ionel Petrache şi Radoway Limited.
De când au preluat palatul din Mamaia, administratorii firmei n-au făcut nicio investiţie semnificativă, astfel că s-a degradat de la an la an, iar acum este o ruină. Tot interiorul construcţiei este devastat: camerele în care se odihneau regii României au devenit spaţii de depozitare, toaletele sunt sparte, iar acoperişul este grav deteriorat. În 2012, în urma unui incendiu puternic, mai bine de jumătate din clădire a fost distrusă.
Abia la sfârşitul anului 2018, Ministerul Culturii a făcut primul pas pentru recuperarea monumentului istoric. Ministrul George Ivaşcu a cerut în instanţă anularea contractului de vânzare dintre SC Mamaia şi firma privată, invocând faptul că Palatul Regal din Mamaia a fost vândut către societatea Light System fără ca statul să îşi exercite dreptul de preemţiune, conform Legii 422/2001. Dosarul este încă pe masa judecătorilor constănţeni.
Vă mai recomandăm: