Povestea turtelor făcute de mamaie Maria. Gustul de altădată, readus pe mesele oamenilor

Povestea turtelor făcute de mamaie Maria. Gustul de altădată, readus pe mesele oamenilor

Mamaia Maria şi nepoata sa, Adina, prezentând turtele                FOTO Călin Gavrilaş

Trezită cu noaptea-n cap, mamaie Maria pregăteşte aproape zilnic sute de turte şi plăcinte cu brânză pentru orăşenii care îşi doresc să guste din produse naturale, făcute manual, după reţete vechi de peste un secol. Deşi mai are puţin până să împlinească 80 de ani, este fericită că lumea se întoarce la gustul mâncării de altădată, iar asta o face să nu obosească în bucătăria sa de la ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maria Ionescu, este din satul Horia, judeţul Constanţa, iar de câţiva ani toată lumea o ştie de mamaia Maria, femeia care face cele mai bune turte şi plăcinte cu brânză. Cât este ziua de lungă, mamaia are treabă prin gospodăria ei din satul situat la 65 de kilometri depărtare de municipiul Constanţa. Este bucuroasă întotdeauna de oaspeţi şi îi întâmpină cu produsele pe care singură le prepară: brânză, caşcaval, dulceţuri şi, bineînţeles, turte sau plăcinte cu brânză.

Datorită nepoatei Adina, de mai bine de un an, produsele bunicii ajung în casele celor care doresc să simtă gustul autentic al produselor de la sat. „De fiecare dată când mergeam la ţară, bunica ne umplea portbagajul cu o grămadă de bunătăţi. <<Luaţi-le şi daţi-le şi voi de pomană>>. Le luam, dar în timpul acesta ne gândeam la mamaia care, pe de altă parte, de multe ori nu are suficienţi bani să-şi schimbe ochelarii sau altele. Atunci am zis, hai să facem ceva. Oamenilor le plac produsele, toţi prietenii noştri erau înnebuniţi când veneam cu ele de la ţară. Aşa ne-am hotărât să aducem şi pentru alţii”.



Primul pas a fost promovarea bunicii pe Facebook şi includerea ei în campania „Adoptă un ţăran”, apoi înscrierea într-un grup numit „Ţărani Dobrogeni”. Imediat oamenii au fost interesaţi în special de aceste turte pe care nimeni nu le mai face în ziua de azi. Comenzile curgeau, iar mamaia a ajuns să facă sute într-o zi, bucuroasă că lumea apreciază gustul unui produs vechi de mai bine de un secol. Astfel, din gospodăria ei micuţă din satul Horia, din locul unde vacile se plimbă libere pe păşunea din jurul casei, Maria Ionescu a devenit o prezenţă permanentă la toate târgurile de produse tradiţionale dobrogene, încântându-i pe vizitatori nu numai cu mâncare, dar şi cu poveştile ei de viaţă.



Turtele, simbolul sărăciei şi a supravieţuirii

„După zeci de ani de pictură, am revenit la turte, la <<pâinici>>, cum le spun eu. Am învăţat să le prepar pe la 6-7 ani de la bunica mea. Erau timpuri grele, cu multe lipsuri, iar bunica dintr-un pumn de făină făcea turte pe tablă. Dacă mâncai o turtă, parcă mâncai dulceaţă. Era aşa de bună şi aşa de necesară. Eram patru fraţi, mama, tata şi bunica”, îşi începe mamaia Maria povestea vieţii.

Născută în anul 1939, Maria Ionescu a cunoscut la numai 6 ani ce înseamnă cruzimea unui regim totalitar. Din cauză că tatăl ei a fost numit în anul 1944 primar în comuna Horia, iar regimul comunist l-a găsit în această funcţie, a fost imediat catalogat chiabur, duşman al regimului, iar averea i-a fost confiscată în totalitate. Familia a rămas fără pământ, fără animale, fără nicio sursă de trai. Mamaia Maria îşi aminteşte cum la 7 ani, noul primar instalat de către comunişti a venit în curtea casei să le ia şi ultimul animal pe care-l mai aveau, o viţică. Pentru că fetiţa Maria s-a opus, a fost bătută cu biciul în faţa părinţilor care erau ameninţaţi cu armele.

De fapt, toată copilăria ei a fost marcată de această teroare pe care familia o trăia în permanenţă. Tatăl era deseori săltat de securitate, dus în beciuri şi bătut cu cruzime, iar familia era controlată să nu deţină niciun fel de bunuri. Erau condamnaţi să trăiască în sărăcie şi suferinţă.

Începe să înveţe tainele picturii la un atelier de pictură decorativă din Hârşova unde intră ca ucenic. Căsătorită la numai 16 ani, devine mamă a două fetiţe, în vremuri foarte grele pentru familia sa. Mariajul se destramă destul de repede, iar Maria, la 25 de ani, cu cele două fete, pleacă în oraşul Brad din judeţul Hunedoara, singurul loc unde şi-a găsit un loc de muncă în meseria pe care o învăţase. Îşi câştigă existenţa din pictură, atât decorativă, cât şi artistică şi începe să scrie poezie.

Revine după 7 ani în Constanţa unde pune bazele unui atelier de pictură decorativă. Aici va munci până la începutul anilor `80 când decide să renunţe la pictură şi se întoarce în satul natal să stea alături de mama sa care era bolnavă. Aşa începe, treptat, să-şi reamintească reţetele copilăriei pe care le putea face la cuptorul de lut din curtea casei. Anii trec, iar acum împreună cu mamaia Maria locuieşte fiica ei, Florica. A început să-şi scrie viaţa şi speră ca nepoţii să nu o lase netipărită. De fapt, pe lângă pasiunea bucătăriei, mamaia continuă să scrie. Din păcate, din cauza unor afecţiuni oftalmologice, nu mai pictează de câţiva ani.

Reţeta simplă a turtelor de altădată

Printre lucrurile vechi ale bunicilor: plugul de fier, grapa, pietrele de moară, războiul de ţesut, dulapul de lemn, fierul de calcat, care zac în diverse colţuri ale gospodăriei, mamaia Maria are masa ei pe care prepară şi frământă aluatul pentru turte.

„Este ceva din suflet, fac ce a făcut şi bunica mea. Nimic altceva. Făină, drojdie - bunica făcea din drojdie de spumă de vin fiert – apă, sare. Frământ în copaie şi apoi porţionez aluatul. A doua frământătură, una pe care o cere coca, este secretul. Fiica mea nu mai are răbdare să frământe a doua oară. Dacă nu o faci, nu-ţi dă calitatea dorită. Simt şi făina dacă e bună sau nu”, dezvăluie mamaia secretele preparării turtei.

Echipată cu basma şi şorţ, în faţa mesei pline de făină, mamaia pare aidoma unui meşter olar care se pregăteşte să modeleze pământul. Mâinile ei spun povestea turtelor mai bine decât cuvintele. „Trebuie să păstrăm mâncarea tradiţională. Fiica şi nepoata mea le păstrează”, adaugă bunica, fericită că taina acestor preparate se va transmite mai departe.

Mamaia nu oboseşte chiar dacă zilnic face între 150 şi 200 de turte sau alte produse pe care cei de la oraş le solicită. Se trezeşte cu noaptea în cap şi cât e ziua de lungă frământă, coace sau pregăteşte ingredientele pentru produsele pe care a învăţat să le facă în urmă cu mai bine de 70 de ani.

„Am încercat să aducem alături de produs şi povestea acestuia: din ce este făcut, cum este făcut, de cine. Oamenii trebuie să ştie adevărul despre aceste alimente uitate”, ne explică Adina, inginer de profesie, modul în care abordează promovarea produselor bunicii.
 

Pe aceeaşi temă:

Povestea directorului Muzeului de Arheologie din Kiev, ajuns să locuiască într-o garsonieră din Neptun

FOTO Magazin de produse tradiţionale, deschis de Ţăranii Dobrogeni



 

citeste totul despre: