Povestea celor doi elevi români care au trecut ilegal graniţa în timpul dictaturii comuniste visând la U.S. Air Force

Povestea celor doi elevi români care au trecut ilegal graniţa în timpul dictaturii comuniste visând la U.S. Air Force

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, doi elevi români au fost prinşi de grăniceri după ce au trecut ilegal graniţa. Fiind prinşi, ei au spus că intenţionau să se înscrie în forţele aeriene americane.

Ştiri pe aceeaşi temă

În aprilie 1945, doi elevi de 15 ani, Alexandru Popa şi Pârvulescu Mihail, din Craiova, elevi la Liceul Colegiul Naţional „Carol I”, au fost arestaţi la Cruceni, la graniţa cu Iugoslavia.
 
Prinşi de grănicer, cei doi băieţi au spus că voiau să meargă să se înscrie ca voluntari în Aviaţia Americană. „Neputându-ne înscrie în ţară, ne-am gândit să mergem prin Iugoslavia în Italia unde se găsesc marile aeropoarte americane, unde urma să ne prezentăm şi să ne înscriem ca voluntari“, au declarat ei, conform dosarului păstrat în Arhiva Parchetului Militar Timişoara, consemnează cercetătorului Silviu B. Molovan, de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în „Dosarele istoriei“. 
 
 În urma acestui interogatoriu, s-a dispus reţinerea celor doi şi înaintarea lor spre cercetare. În interogatoriile individuale date trei zile mai târziu în faţa judecătorului de instrucţie al Tribunalului Militar al Garnizoanei Timişoara, aceştia confirmă versiunea arestării, precum şi a motivaţiei acţiunii lor.
 
Cazul nu prezenta prea multe complicaţii, astfel încât, în aceeaşi zi, lt. col. I. Săndulescu (delegat al Marelui Stat Major) sublinia, în adresa de înaintare a celor doi către Curtea Marţială a Diviziei 19 Infanterie: „Numiţii declară că au dorit a merge în Italia pentru a se înrola ca voluntari în Aviaţia anglo-americană. Se fac vinovaţi de trecere frauduloasă a frontierei din România în Iugoslavia şi retur.  Vă rugăm a proceda cu ei conf. ordinelor în vigoare”. 
 
Tot în 20 aprilie, locotenentul magistrat Enea Becicheri, procuror instructor militar pe lângă Curtea Marţială a Garnizoanei Timişoara, a elaborat un referat în care scria: „Având în vedere că, potrivit art.139 C.P., minorul care a împlinit vârsta de 15 ani nu este responsabil pentru faptele sale decât în cazul când se dovedeşte că în momentul săvârşirii lor a lucrat cu  discernământ. Considerând că în speţă faptul învinuiţilor de a fi încercat de a pleca în Italia pentru a se înscrie ca voluntari în aviaţia americană este un act total lipsit de discernământ, fiind pe deplin cunoscut că un minor de 15 ani nu poate fi primit pentru a se înrola ca voluntar în armata americană, fiind prea tânăr şi având pentru aceasta nevoie de o instrucţie specială şi ca atare nu pot fi responsabili de actele lor. Opinăm pentru clasarea cauzei, fapta lor fiind nepedepsibilă, urmând a fi trimis prin chestura de poliţie, la urmă”. 
 
Înainte de 23 august 1944, când România se afla în stare de război cu Statele Unite, acţiunea ar fi fost considerată ca o trădare. După armistiţiul din 12 septembrie însă, S.U.A. şi România acţionau în cadrul aceleiaşi tabere militare, astfel încât, în cazul absurd al unei reuşite, tinerii ar fi sprijinit, indirect, efortul de luptă al armatei române împotriva Germaniei, spune cercetătorul CNSAS.  
 

Vă mai recomandăm:

Istoria miilor de români care au luptat voluntar pentru Armata Germană în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial

 

citeste totul despre: