Postarea virală făcută după cununie de Simona Halep: „Oficial, o doamnă”
0Peste 75.000 de aprecieri şi aproape 3.000 de comentarii au apărut în câteva ore de la postarea făcută de Simona Halep pe pagina sa de Facebook.
Simona Halep continuă să posteze pe reţelele sociale fotografii alături de soţul ei, Toni Iuruc. De data aceasta, simona a postat două poze pe pagina oficială de Facebook.
„Oficial, o doamnă”, a scris Simona Halep.
Miercuri, 15 septembrie, Simona Halep şi Apostol-Gabriel (Toni) Iuruc s-au căsătorit civil. La petrecerea ţinută în clubul Fratteli din Mamaia au participat peste 300 de invitaţi, iar muzica a fost asigurată de formaţia machedonească Pindu, Loredana Groza şi Dan Bitman.
"Simona Halep ştie cu siguranţă cum să dea o petrecere! Cuplu a sărbătorit evenimnetul alături de prieteni şi de familie", a mai comentat site-ul WTA, care a publicat şi o parte din pozele şi materialele video făcute publice de Simona pe reţelele de socializare.
Jucătoarea a declarat că va pleca zilele următoare într-o scurtă vacanţă „O să plec câteva zile, o să fie o săptămână de miere. Îmi doresc să mă şi odihnesc pentru că urmează trei turnee importante. Nu se va schimba nimic la tenis, va rămâne numele Halep, ca până acum. În viaţa de zi cu zi, voi fi Halep-Iuruc", a explicat Simona.
Citeşte şi:
Simona Halep este imaginea proiectului „Tennis Win”, o reţea socială pentru fanii tenisului