Operaţiunea CIA de supraveghere a României, în timpul ocupaţiei sovietice. Americanii erau interesaţi de mişcările de trupe FOTODOCUMENTE
0
DOCUMENTAR. Românii au trăit acut drama prizonieratului în anii 1944-1958, cât au stat sub regimul militar al URSS. Infiltraţi în teren, agenţii americani transmiteau la Washington că poporul român este nemulţumit de politica stalinistă şi că se pregăteşte o revoltă pentru răsturnarea dictaturii. De fapt, românii au aşteptat timp de 50 ani să fie eliberaţi de americani.
O serie de documente declasificate de CIA arată cum americanii „păstraseră un ochi“ asupra României şi după ce ţara noastră a intrat sub ocupaţie sovietică (1944-1958). Supravegherea s-a derulat pe toată această perioadă şi a fost făcută în special pe graniţa maritimă a României - la Constanţa şi pe tot litoralul, între Vama Veche şi Sulina.
Rapoartele informative se concentrează pe Portul Constanţa, unde spionii CIA urmăreau mişcările de nave, de trupe sovietice, starea utilităţilor, a docurilor şi cheurilor, a utilajelor portuare, a flotei comerciale şi militare, a muncitorimii.
În afara portului, agenţii CIA raportau unde sunt cazaţi ofiţerii şi soldaţii ruşi, unde sunt instalate bazele şi trupele sovietice, care sunt clădirile cu comunicaţii folosite de sovietici, cine este la conducerea Miliţiei şi apoi a Securităţii, unde se află sediile acestora, precum şi a spitalelor din zonă, care este starea de spirit a populaţiei faţă de ocupatori, cum trăiesc oamenii, care este costul vieţii, cum sunt aprovizionate magazinele şi care sunt reacţiile de împotrivire la regim.
În comunicările transmise la Washington, spionii americanilor păstrează o notă optimistă în privinţa capacităţii românilor de a se răscula împotriva ocupatorilor. Ironic, în tot acest timp românii au aşteptat ca americanii să fie cei care-i salvează de ruşi.
GALERIE FOTO FOTODOCUMENTE CIA DESPRE SUPRAVEGHEREA CONSTANŢEI
Documentele din arhiva CIA (Central Intelligence Agency, agenţia de securitate a Statelor Unite ale Americii) spun câte ceva şi despre persoanele care le întocmeau. Unii erau total străini de loc. Alţii cunosc locul ca-n palmă.
Unii merg pe bâjbâite, nu cunosc denumirile străzilor, scriu greşit nume, descriu vag localizări arhiştiute de localnici şi chiar de turişti. Alţii, însă, denotă o bună cunoaştere a terenului şi a oraşului. Sunt oameni care se descurcă în împrejurimi, recunosc schimbările şi indică exact unde s-au instalat sovieticii şi ce modificări au făcut în configuraţia urbană sau teritorială. Aceştia furnizează şi cele mai bune fotografii, având acces în birouri, la cifre detaliate despre mărfuri, tranzit şi operaţiuni navale. Ei urcau chiar la bordul navelor şi pozau portul, acvatoriul, docurile, vasele şi macaralele, de pe mare.
1950. Fotografie făcută de un spion CIA de pe un vas din Portul Constanţa Sursa foia.cia.gov
Un asemenea acces nu era posibil decât dacă spionii aveau oarece funcţie prin Portul Constanţa sau erau autoritate de control, altfel orice individ ar fi devenit pe loc suspect dacă ar fi fost atât de curios. În epoca întemniţării şi a torturii bazate doar pe o simplă speculaţie, un ins cu aparat de fotografiat, cât de discret ar fi fost el, prins la locul nepotrivit, ar fi fost anchetat şi aruncat în puşcărie pe loc.
Despre identitatea lor, rămasă necunoscută în rapoartele CIA, nu putem decât bănui că agenţii americanilor erau români sau chiar ruşi - altfel nu se explică penetrarea structurilor sovietice.
„De ce nu se revoltă românii, chiar dacă pierd totul“
România traversa trauma exproprierii, a naţionalizării, a colectivizării, a rechiziţionării, a jefuirii de posesiuni. Dezrădăcinaţi şi umiliţi, oamenii erau ameninţaţi şi terorizaţi de activiştii comunişti. „De ce nu se revoltă românii, chiar dacă pierd totul?“, se întrebau agenţii CIA, tot ei oferind răspunsul: „De frică“.
„În fiecare sat, liderii sunt arestaţi. Din fiecare sat sunt ridicate de Miliţie şi de Securitate 10-15 persoane care s-au împotrivit regimului. Unii nu se mai întorc. Cei care se întorc nu vorbesc niciodată despre ce li s-a întâmplat acolo“, consemnau spionii.
Ei menţionează numele unei surse, profesorul Filip din Amzacea, care ştia ce se întâmplă în beciurile Securităţii. Instituţia sinonimă cu moartea în chinuri funcţiona în sediul fostei Bănci Româneşti (actualul sediu al Direcţiei Agricole Constanţa). Acolo erau celule de izolare, camere de tortură, lanţuri prinse în pereţi, încăperi în care anchetaţii erau flagelaţi cu bestialitate, până oboseau torţionarii.
Noiembrie 1949. Viaţa scumpă de la Constanţa
În 1948 se făcea export masiv prin Portul Constanţa. Destinaţia: URSS. Tone de mărfuri plecau prin Portul Constanţa spre ţara care „ne veghea interesele“ şi ne lua totul. Navele erau încărcate cu ciment, lemn, sticlă.
La 10 noiembrie 1949, spionii CIA remarcau cât de ridicat este costul vieţii la Constanţa, în contextul unei creşteri naţionale. „Costul vieţii creşte în România, iar în Constanţa este foarte ridicat. Totul este greu de găsit şi pe piaţa liberă. Alimente se dau pe cartelă şi se dau doar unor categorii sociale, muncitori şi anumiţi funcţionari. Alimentele sunt în cantităţi limitate, dar şi acelea insuficiente. Sunt 20 magazine guvernamentale, cu preţuri la fel de mari ca în puţinele private rămase“, notau ei.
La 14 noiembrie 1949, ei anunţau la Washington că a început lucrul la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cu şantiere la Năvodari, Poarta Albă, Medgidia, Poarta Albă. Aceste colonii de muncă forţată erau lagăre ale morţii pentru disidenţii politici şi pentru partizanii Rezistenţei în faţa comunismului.
Dreapta - Fotodocument CIA Sursa foia.cia.gov
În ziua de 22 noiembrie 1949, agenţii relatau că posturi de mitralieră au fost instalate pe acoperişurile celor mai înalte clădiri de pe bulevardele Constanţei. Era o declaraţie vădită, la înălţime, că poziţiile sunt ocupate de sovietici, care nu ar fi ezitat să tragă în cetăţenii care porneau o revoltă sau o mişcare de stradă. Autorul raportului mai informa, în noiembrie, recuperând timpul pierdut, despre evenimente petrecute în timpul verii; poate lipsise din Constanţa sau din ţară, poate atunci aflase despre acele evenimente, poate atunci putuse transmite.
Spionul anunţa că în vara lui 1949 s-ar fi întâmplat o tragedie în masă: mai mulţi ofiţeri sovietici staţionaţi în Constanţa şi Brăila s-au sinucis la aflarea veştii că vor fi transferaţi înapoi în URSS. În aceeaşi perioadă, motonava Transilvania adusese 2.000 greci din Albania la Constanţa. Iar la 21 august 1949 avusese loc o acţiune de evadare a unor marinari care reuşiseră să scape de împrejmuirea rusă: 9 ofiţeri români şi 12 marinari fugiseră pe Marea Neagră folosind barca de salvare a vasului regal. Fugarii ar fi împuşcat un urmăritor şi au ajuns cu bine în Turcia.
Cum a rămas vasul regal în Portul Constanţa
„Luceafărul“, iahtul personal al regelui Carol al II-lea, era un vas de 1.574 tone propulsat de turbine şi elice, ancorat în Portul Constanţa, în stare de funcţionare. Acest „cel mai frumos iaht din lume“ avea o reputaţie de cuib de nebunii. Pe el îşi făcuse vacanţa prin sudul Europei din vara lui 1936 (în timpul scurtei sale domnii din ianuarie-noiembrie 1936), regele Edward al VIII-lea Angliei cu metresa sa, americanca Wallis Simpson. Ea era divorţată de două ori, foştii ei soţi trăiau, iar Edward ar fi dorit s-o ia de soţie - lucru imposibil conform rigorilor monarhice. Regele a abdicat, renunţând la coroană în favoarea iubirii sale, căsătorindu-se cu Wallis şi devenind astfel al treilea soţ al americancei cu o proastă reputaţie.
Vasul a ajuns apoi în proprietatea lui Carol al II-lea, supranumit „regele-playboy“, care în vara lui 1938 simţea că „se trezeşte la viaţă“ alături de Elena Lupescu, Duduia roşcată cu ochi verzi pe care o ura România, dar căruia i se ploconeau demnitarii care voiau să intre în graţiile regelui. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea abdică şi el, plecând în străinătate cu Duduia lui.
Vasul rămâne la cheul Constanţei, apoi este dus la Galaţi, unde comuniştii îl fac restaurant plutitor la Dunăre şi îl botează „Libertatea“. În anul 1999, statul român vinde englezilor splendidul iaht, pe care ia 265.000 dolari. Constructorul scoţian, acelaşi care îl realizase, îl recondiţionează şi îl redă croazierelor. Iahtul se întoarce la numele său original, „Nahlin“ (însemnând „iute de picior în indo-americană sau „nava-amiral“ după Institutul Naţional al Patrimoniului), şi a revenit în topul mondial al celor mai luxoase ambarcaţiuni de plăcere.
1950. Informaţii în premieră pentru americani
În primăvara lui 1950, sovieticii se instalaseră comod în Constanţa şi pe toată lungimea ţărmului Mării Negre. Agenţii CIA observau că trupele armate stau în oraş, în timp ce trupele navale şi cele de infanterie stau în Mangalia, o serie de unităţi fiind înşirate pe coastă între gara din Agigea şi Mangalia. Cartierul general al ruşilor era o clădire cu trei etaje de pe strada Mihai Viteazul nr. 3 (aproape de Colonade, pe care se află actualmente un bloc lung cu patru etaje ridicat printre primele din Constanţa, în anii ’60, în perioada sistematizării comuniste). Edificiul avea o antenă pe acoperiş şi era păzită de gărzi. Alte case în care intraseră oficialii ruşi erau pe străzile din jur – Cuza Vodă, Ferdinand, recognoscibile după sistemul de pază.
„Costul vieţii creşte în România, iar în Constanţa este foarte ridicat. Totul este greu de găsit şi pe piaţa liberă. Alimente se dau pe cartelă şi se dau doar unor categorii sociale, muncitori şi anumiţi funcţionari. Alimentele sunt în cantităţi limitate, dar şi acelea insuficiente. Sunt 20 magazine guvernamentale, cu preţuri la fel de mari ca în puţinele private rămase“ - Raport CIA, 1949
Despre acest raport, oficialii CIA comentau că aceste informaţii sunt în premieră, probabil autorul lor a primit un bonus pentru ele, în perioada în care restul populaţiei - de la care se aşteptau revolte, armate eventual - murea de foame şi de frică. România tocmai traversase Marea Foamete din anii 1946-1947, provocată de exporturile masive de alimente şi cereale către URSS, ce erau dublate de secetă. Practic, când România ieşea din criza economică provocată de URSS, în SUA era înfiinţată CIA de către administraţia Truman.
„Clădirile pot găzdui importanţi oficiali sovietici. Se poate trage concluzia conform căreia cartiere generale de acest tip pot fi localizate la Constanţa. Constanţa este un port important pentru operaţiunile de aprovizionare sovietică“, adnotau şefii CIA de la Washington.
Patru vase erau trase permanent la cheu în aprilie 1950: „Luceafărul“, „Năluca“, „Sborul“ şi „Ghiculescu“. În februarie 1951, CIA primeşte schiţe cu coasta Mamaiei, unde erau cantonate trupe sovietice. Tabăra avea barăci, depozite de muniţie, centrală electrică. Autorul cunoaşte până şi locul unde ruşii îşi ţineau armele. Altă schiţă semnalează locurile de pe strada Cuza Vodă unde au fost puse cabluri subterane.
Vara lui 1950. Interdicţii în aer, restricţii pe drumuri
La 25 august 1950, agenţii CIA raportau succint restricţiile la care erau supuşi cetăţenii români. Aviatorii care zburaseră înainte şi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu mai aveau permisiunea de zbor. Ei sunt înlocuiţi cu noi piloţi formaţi de regimul comunist. Dar şi aceştia nu aveau voie să zboare la Constanţa fără autorizaţie specială. Autorizaţie îţi trebuia şi pentru intrarea în oraş. Şoferii automobilelor nu aveau voie să folosească luminile sau claxoanele.
1951. „Nu găseşti nimic de mâncare“
La 18 aprilie 1951, agentul CIA consemna că este o mare criză de mâncare. „Nu găseşti carne, zahăr, pâine, ulei sau săpun, gaz, lemn sau cărbune. Motivul este exportul masiv de alimente şi produse către Soviete, care nu mai lasă nimic populaţiei locale. Nemulţumirea populaţiei faţă de Soviete începe să crească, mai ales de când tot mai mulţi soldaţi sovietici au venit în oraş“, transmite conştiincios spionul americanilor.
Un incident este înregistrat în Portul Constanţa în august 1951 şi este raportat abia în martie 1952. Nava poloneză Mieskiewicz a cerut alimentarea cu combustibil, de la compania Sovrompetrol, dar aranjamentul pentru bunkering a fost o întreagă harababură, în care toată lumea a dat vina pe altcineva. Pompele livrate de companie erau greşite şi a luat mai mult de 24 ore să le înlocuiască. „Relaţiile dintre marinarii polonezi şi autorităţile române, doctori, oficiali portuari şi poliţie au fost compromise. Polonezilor nu li s-a permis accesul la ţărm şi au fost trataţi ca naţiune ostilă. Au fost percheziţii la bord, în cabine, în dulapuri şi corporale“, transmite spionul CIA.
Iulie 1951. „O stare de război pluteşte în aer“
Un raport din 20 iulie 1951 anunţă o atmosferă tensionată, „de război“, în România. „Aceasta se simte în special în zonele Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oltenia şi Banat“, specificau agenţii CIA. Fortificaţii erau construite de-a lungul râului Olt, la care munceau inginerii români, supervizaţi de specialiştii sovietici. Depozite subterane de muniţi erau construite în munţi, la 10-15 kilometri de Bacău. Bucureştiul era înţesat de amplasamente anti aeriene.
1952. Trenul de Constanţa, controlat la intrare în judeţ
Primul raport pe anul 1952, datat 5 ianuarie 1952, conţine însemnări despre nemulţumirea populaţiei. Gospodarii, proprietarii, oamenii de condiţie peste medie sunt supăraţi de ce se întâmplă în România. „Singurii mulţumiţi sunt cei cărora li s-a dat un loc de muncă în fabrici, cooperative sau organizaţii guvernamentale“, notează agentul CIA.
În trenurile de la Bucureşti la Constanţa se face control la intrarea în judeţul Constanţa, în staţia Cernavodă. Cine nu are permis eliberat de Miliţie nu poate intra în judeţ. „E dificil să faci rost de un astfel de permis“, pretinde spionul.
Primăvara lui 1952. Unde se instalaseră ofiţerii URSS
Este remarcată atenţia acordată pregătirii militare a românilor, ce se intensifică în cadrul Academiei Militare. Instituţia se extinde, centre de instruire sunt deschise în toată ţara, inclusiv lângă Făgăraş, unde Rezistenţa este neobişnuit de puternică.
O unitate sovietică de infanterie de 2.000 militari este încartiruită în barăcile de pe Bulevardul Stalin (fostul Carol) din Constanţa – se transmite la 10 aprilie 1952. Barăcile fusese ocupate înainte de Regimentul de Infanterie 34 şi de Regimentul de Artilerie 18. Erau înconjurate de un gard înalt şi cuprindeau un spital sovietic.
Trupele sovietice, în principal ofiţeri de infanterie, sunt cantonate în fostul Tribunal (Palatul Tribunalului, construit de Regele Carol I) şi în Prefectură. „Locul se afla la 50 yarzi de Gară“, este specificat în terminologia engleză.
Unii ofiţeri sunt cazaţi la Hotel Republica (fost Carlton) de pe Bulevardul Republicii nr. 20, unde era clubul militarilor sovietici. Cartierul general sovietic este la Hotelul Palace, de pe strada Olga Bancic (actualul Remus Opreanu). Pe strada Mircea, la barăcile Regimentului 34, a fost plasată o unitate de armă necunoscută. O mare clădire de la colţul străzilor Mircea cu Ştefan cel Mare este folosită ca baracă; o parte a clădirii adăposteşte un cinematograf.
Cei care-s veniţi cu familiile sunt cazaţi în locuinţe particulare rechiziţionate pentru uzul lor. Între 6.000 şi 8.000 trupe de infanterie româneşti sunt cazate în barăci şi în case rechiziţionate între Mamaia şi Constanţa. La sud de Constanţa, în direcţia Techirghiol, sunt raportate 8 dispozitive antiaeriene grele montate în casemate. Sunt plasate la 400 metri una de cealaltă şi sunt întreţinute de 3-4 oameni. Între Constanţa şi Carmen Silva sunt construite 6-7 adăposturi subterane din ciment, echipate cu arme de coastă.
Câteva preţuri la mâncare sunt consemnate în iunie 1952: supă - 3,5 lei, pui - 6 lei, salată rusească - 1,74 lei, cârnat - 3,50 lei, iaurt - 0,47 lei, 1 litru vin de masă - 9,60 lei, 1 sticlă de pinot - 17,20 lei, o cafea - 1,50 lei.
Vara lui 1952. Decese suspecte în Portul Constanţa
Un grav accident de muncă se întâmplă la 12 august 1952, care ridică mari semne de întrebare. Un transport sovietic soseşte în Portul Constanţa, escortat de militari care poartă mască de gaze. Românii sunt puşi să-l descarce, iar sarcina revine unei echipe de muncitori stivuitorişti. Numai că lor nu se li dau măşti de gaze, iar cei 8 nefericiţi cad seceraţi la pământ de la primele manevre. Vestea s-a împrăştiat, la fel ca gazul letal. Nu s-a răsculat nimeni, nu a investigat nimeni. „Lumea vorbeşte despre asta. Sunt semne că URSS depozitează gaz otrăvitor în România“, se mărgineşte să spună agentul american, în octombrie 1952.
Noi trupe sovietice sosesc în septembrie 1952 şi se instalează într-o clădire mare de pe strada Mihail Kogălniceanu aproape de bulevardul Mangaliei (actualul Ştefan cel Mare, în spatele agenţiei TAROM). La 2 septembrie 1952, un agent făcea un tablou încurajator al stării populaţiei din România. „Tineretul este favorabil Statelor Unite. Majoritatea este anti Soviete şi nu crede propaganda anti americană. Mulţi dintre tineri speră că vor scăpa de dominaţia sovietică printr-un război între SUA şi URSS. În vara lui 1950, lui X, un bărbat cu experienţă militară i s-a cerut să se înscrie voluntar în Coreea, unde erau recrutaţi bărbaţi între 21 şi 40 ani. Nu era necesar să fie membri de partid comunist. Primeau 100.000 lei şi 30 lei zile liber să meargă oriunde în ţară. Dar oamenii spuneau că mai bine merg în puşcărie decât în Coreea sau merg acolo doar ca să se predea americanilor“, relata acesta.
La polul opus exista atitudinea pro Soviete. „Uniunea Tineretului Muncitoresc (UTM) are o atitudine anti americană, deşi doar puţini sunt îndoctrinaţi. Părinţii au fost îndeajuns de grijulii ca să ascundă de copii faptul că ascultă Vocea Americii, de teamă ca aceştia să nu-i raporteze autorităţilor“, scria agentul CIA.
El comentează cum decurg întrunirile politice, în care oamenii sunt supuşi unui program de inoculare comunistă. Politrucii (ofiţerii politici) ţin şedinţe, citesc articole din ziarul „Glasul Armatei“ şi analizează conţinutul. „Politrucul spune că poveştile despre lagărele sovietice sunt minciuni: <Eu am fost prizonier de război într-un lagăr din URSS prizonier în lagăr şi uitaţi-vă la mine ce gras sunt>. De la foşti prizonieri am aflat că înainte de eliberare cu câteva luni li se făceau nişte injecţii care-i îngrăşa rapid, înainte de întoarcerea în România“, mai transmite spionul.
Nici cetăţenii străini nu scapă de mişcarea de populaţie. La 8 ianuarie 1953 era comunicat că străinii din Brăila au fost evacuaţi din oraş - cum ar fi armatorul grec Elias Anninos, trimis cu familia la Podu Iloaei, lângă Iaşi. Mai mulţi italieni urma să fie repatriaţi, iar grupuri de evrei aşteptau să plece din România prin Portul Constanţa, spre Israel, cu nava Transilvania, care face voiaje regulate la Haifa.
1953. Harta cazematelor
La 27 martie 1953, spionul CIA transmitea poziţia cazematelor din zona peninsulară a Constanţei: în port la „Vraja Mării“ şi la „21“, lângă „Titan“; în piaţa Cazinoului, în actualul port Tomis, la hotelul Carol (actualul Comandament al Marinei), la Vila Şuţu (plaja Modern), la Spitalul Militar spre plaja Tataia etc. Cazematele construite de nemţi, de 5 metri înălţime, 10 metri lungime şi 10 metri lăţime, fuseseră reparate din 1951.
Mai 1953. Permis de trăit la Constanţa
Ca să fii în România era o pedeapsă, ca să trăieşti aici era un chin. La 8 mai 1953, Washingtonul afla că România a trebuit să elibereze locuinţe particulare pentru a face loc militarilor sovietici veniţi cu familiile. Mai mult, trebuia să ai permisiunea Biroului de Spaţiu Locativ pentru a face orice mutare de domiciliu. În oraşe de importanţă strategică, cum este Constanţa, trebuia chiar să deţii un permis care să îţi permită să trăieşti în acest oraş declarat „închis“, deoarece era considerat suprapopulat (50.000 locuitori în 1940, 108.000 locuitori în 1958, 150.000 în 1961).
Dreapta - Fotodocument CIA Sursa foia.cia.gov
Veşti mai vesele sunt livrate la 21 mai 1953. În Bucureşti existau crame şi o distilerie care aparţineau unei unităţi militare sovietice cu baza la Constanţa. „Este localizată pe Calea Şerban Vodă nr. 190 şi furnizează vin şi spirtoase militarilor şi familiilor acestora. Are o producţie lunară de 50.000 sticle de vin, între 3.000 şi 4.000 litri de spirtoase şi între 50.000 şi 60.000 litri de vodcă“, scria agentul CIA.
Toată producţia era livrată centrelor de vânzare din Bucureşti, Craiova, Brăila şi Constanţa. Cramele erau administrate de trei manageri şi controlate de ofiţerii sovietici. Aceştia făceau rost de struguri de la podgorii, cu permisiunea Monopolului de Alcool şi Tutun, şi făceau speculă, revânzându-le la suprapreţ cu un profit considerabil.
Vara lui 1953. Ofertă specială, de ochii străinilor
În vara lui 1953, România comunistă organiza Congresul Mondial al Tineretului pentru ace şi Prietenie. Securitatea era întărită pretutindeni, oamenii erau legitimaţi pe străzi, iar magazinele, până deunăzi goale, se umpluseră dintr-odată de mărfuri alimentare. Un marinar ungar a povestit că un constănţean l-a oprit şi i-a spus: „Vă văd străin. Toate astea s-au întâmplat doar ca să facă propagandă comunismului. Noi n-am mai văzut carne de două luni, murim de foame. Tot ce vedeţi acum în vitrinele magazinelor o să dispară după congres. Preţurile sunt prohibitive pentru noi, dar străinii pot cumpăra la preţuri derizorii, la ordinul Partidului. Este doar propagandă. Acum, studenţii o să se ducă în ţările lor şi o să povestească ce bine e în România comunistă. Spuneţi voi, în ţara voastră, că totul este o minciună“, a transcris agentul CIA relatarea marinarului maghiar.
1954. „Aici îţi trebuie un act care se cheamă <buletin>“
În ziua de 20 ianuarie 1954, agenţii americanilor transmit că autorităţile fac controale drastice pe căile feroviare, de cum se pune trenul în mişcare - mai ales în zonele de graniţă. „Trebuie să ai un document numit <buletin> şi nu poţi să iei tichet de călătorie fără acest buletin, pe care trebuie să-l arăţi de la prima solicitare a organelor de Miliţie. Dacă vrei să intri într-o zonă restricţionată, cum este Constanţa-Cernavodă, Bucureşti-Giurgiu, frontiera Yugoslaviei şi Ungariei, fără să fii locuitor al zonei, trebuie să ai un permis special de la Miliţie. Cei fără buletin sunt arestaţi pe loc şi trimişi în lagăr“, comunică agentul CIA, evident nefamiliarizat cu „buletinul“ românesc, călător „nevinovat“ prin spaţiul sovietizat.
Primăvara lui 1954. Cazemate litorale camuflate în ferme gospodărite de grăniceri
La 1 martie 1954, spionul CIA face o descriere amănunţită a aerodromului Constanţa, situat la sud de Lacul Siutghiol şi la nord-vest de oraş. Este în suprafaţă de 2.000 metri pe 1.200 metri, iar la nord-est se uneşte cu portul de hidroplane de pe Siutghiol. Construcţia a început în 1949, pe locul unde aerodromul Marinei a fost distrus în război. Vântul bate nord-est şi sud-vest de obicei. Are 6 hangare şi o staţie meteorologică. Comandant este colonelul Vasile Nyvevzsdan“, trimite informarea agentul.
„Singurii mulţumiţi sunt cei cărora li s-a dat un loc de muncă în fabrici, cooperative sau organizaţii guvernamentale“ - Raport CIA, 1952
Tot în martie 1954 era înregistrată la CIA existenţa cazematelor construite pe drumul Constanţa-Mamaia, ce erau camuflate în case ţărăneşti dobrogene - din paie, lut, trestie. „Sunt camuflate în gospodării unde au fost plantaţi copaci. Casele au forme neregulate, pentru a servi scopului militar. Fermierii sunt, de fapt, grăniceri. Multe case ar putea fi astfel. Sunt aşezate cu spatele la stradă, au 14-15 metri lungime şi ferestre pe fiecare perete. Uşa de la intrare este în dosul casei“, explică spionul.
Primăvara lui 1955. Starea medicală
Doctorii puteau să-şi deschidă cabinete private, unde consultaţia generală avea un tarif de 25-30 lei, iar cea de specialitate – 50-60 lei. Impozitul pentru doctori era de 500-800 lei pe lună. „Mulţi şi-au închis cabinetele sau şi-au schimbat specializarea în practică generală pentru a plăti taxe mai mici. Agenţii de poliţie sunt trimişi deseori la cabinetele medicale ca pacienţi, pentru a determina creşterea veniturilor. Doctorii tineri nu îndrăznesc să-şi deschidă cabinet private, de frica taxelor. Câţiva doctori folosesc medicamente străine, care vin prin Portul Constanţa. Practica este strict interzisă, iar aceşti doctori sunt foarte scumpi“, observă spionul CIA.
Tuberculoza face încă ravagii în România anilor ’50. Totodată există un singur dispensar în fiecare cartier pentru tratamentul bolilor venerice. Pentru copii sunt două sau trei dispensare în cartier.
1955. Marinarii se şcoleau în sabotaj naval
În mai 1955, marinari români erau recrutaţi la Şcoala de sabotaj naval din Constanţa, unde erau instructori ruşi şi români. Cursurile durau 8 luni, iar antrenamentul se făcea la nord-est de Capul Midia. Se învăţa navigaţie submarină, cablare submarină şi tăiere de comunicaţii submarine, amplasare de mine, detonare şi dezarmare, diferite tehnici de sabotare. Şcoala avea 134 elevi, selectaţi dintre marinarii care aveau cel puţin 12 luni de serviciu. Echipamentul era de manufactură sovietică, iar dotarea consta din un submarine cu torpile şi mine numite „broaşte ţestoase“.
Finele lui 1955. Aviatorul care a informat CIA despre aeroportul de la Kogălniceanu
În raportul din decembrie 1955 este descrisă amănunţit localitatea Mihail Kogălniceanu, locul unde trupele americane aveau să se instaleze în 2003, în cadrul protocolului Alianţei Nord-Atlantice NATO. „Aeroportul abia construit se găseşte la 25 kilometri de Constanţa, la 6 kilometri de lacul Taşaul. Drumul trece prin Ovidiu, are o lăţime de 10 metri şi duce la localitatea Nicolae Bălcescu. Kogălniceanu este conectat şi cu satul Sibioara. Zona este păzită de un post de control, cu un militar înarmat care verifică toate persoanele şi vehiculele“, scria agentul CIA.
Aeroportul avea un hangar, 8 clădiri etajate din cărămidă, teren înnierbat fără facilităţi radar şi fără control de la turn. Patru cisterne aduceau combustibil de la Constanţa. Şase aparate de zbor, pregătite de luptă, erau parcate în faţa hangarului. Fuseseră cumpărate de la ruşi pentru a forma o divizie de bombardiere. Piloţii români erau instruiţi de cei ruşi timp de un an, 6 luni la sol şi 6 luni în aer. Informaţiile veneau clar din interior, deoarece spionul americanilor enumera numele noilor recrutaţi pentru a zbura în noua formaţie: lt.co. Moraru - comandantul; lt. Tămăianu, lt. Caravan, lt. Enache, lt. Stancu Bratu.
Tot spionul figura şi interiorul avioanelor militare: unde se afla instrumentarul de navigaţie, cum arăta panoul de bord, el descriind cu acurateţe modul de funcţionare a aparaturii de zbor şi de lansare a bombelor.
1961. Monitorizarea americană continuă
America a continuat să fie atentă la ce se întâmplă la Marea Neagră. O informare amănunţită venea la CIA la 4 decembrie 1961 despre judeţul Constanţa şi evoluţia sa. Agentul prezintă în detaliu explicaţii pentru fenomene ca dublarea populaţiei în oraşul Constanţa, în doar câţiva ani (1958 - 1961).
Un motiv era construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră pentru care se adusese forţă de muncă din ţară, pe lângă deţinuţii politici folosiţi; la abandonarea lucrărilor, muncitorii nu mai plecaseră înapoi acasă, ci rămăseseră aici, fie întemeindu-şi familii, fie aducându-şi-le la oraş.
Apoi era efectul colectivizării începute cu regiunea Dobrogei, ceea ce a forţat ţăranii să se refugieze la oraş, lipsiţi de pământurile pe care să le lucreze pentru a-şi obţine pâinea.
Acestora li se adăuga apariţia unei noi categorii de oameni, care nu-şi mai găseau locul nici la ţară, nici în târguri, şi veneau la oraş în căutarea unui loc de muncă în industrie.
Cum a fost dată România sovieticilor
Prin Tratatul de la Yalta (Crimeea) din februarie 1945, România, alături de alte ţări balcanice şi estice, fusese trimisă în braţele URSS, printr-o negociere schiţată anterior de Churchill şi Stalin la Kremlin. În documentele oficiale de la Yalta nu se regăseşte numele ţării noastre, dar premierul britanic Winston Churchill a relatat mai târziu, în memoriile sale, cum a ajuns România, cap de listă, pe mâna dictaturii sovietice.
Februarie 1945. Marele Trei la Yalta Sursa Arhiva Franklin D. Roosevelt
În volumul „Triumf şi tragedie“, Churchill avea să descrie cum a decurs într-o seară de 9 octombrie 1944, la Kremlin, împărţirea sferelor de influenţă din Europa între cele două mari puteri - Rusia şi Marea Britanie susţinută de SUA: „Am ajuns la Moscova în după-amiaza de 9 octombrie... La ora 10 seara am ţinut prima întâlnire importantă de la Kremlin. Eram eu, Stalin, Molotov şi Eden. Momentul era prielnic pentru afaceri, aşa că am zis: <Hai să stabilim cum vor fi afacerile în Balcani. Trupele voastre sunt în România şi Bulgaria. Noi avem interese, misiuni şi agenţi acolo. Ce ziceţi să aveţi 90% influenţă în România, noi să avem 90% în Grecia, iar Yugoslavia s-o împărţim?>. În timp ce se făcea traducerea, am scris cifrele pe o jumătate de foaie de hârtie:
România - Rusia 90%, ceilalți 10%
Grecia - Marea Britanie 90% (în acord cu SUA), Rusia 10%
Iugoslavia - 50-50%
Bulgaria - Rusia 75%, ceilalți 25%
I-am întins hârtia lui Stalin, care până atunci ascultase traducerea. A fost o mică pauză, apoi el a luat stiloul său albastru şi a făcut o bifă mare pe ea, apoi a împins hârtia înapoi. A urmat o pauză lungă. Hârtia era în mijlocul mesei. <Nu pare cinic că am rezolvat chestiunea asta, care decide soarta a milioane de oameni, în aşa manieră improvizată? Hai să ardem hârtia>, am zis. <Nu, păstreaz-o>, a zis Stalin“.
Churchill avea să mai rămână la cârma Guvernului britanic până în iulie 1945. „Îmi pare rău că n-am putut face mai mult pentru ţara voastră“, a spus el în anul 1950 familiei unui diplomat român, Dimitrie Dimăncescu, care activa în Intelligence-ul britanic şi se refugiase la venirea comuniştilor în Maroc, unde se retrăsese şi Churchill, la odihnă. „Am încercat din răsputeri să vă salvez ţara de comunism. Îmi pare rău că n-am putut face mai mult pentru România, dar am salvat Grecia cu un preţ groaznic. 33.000 oameni au trebuit ucişi“, au fost vorbele lui Churchill.
În anul 1944, premierul britanic îşi justificase astfel decizia în faţa colegilor din guvernământ: „Era destul de firesc că Rusia are interese vitale în zona Mării Negre. România a fost cea mai atacată, cu 26 divizii de război. Marea Britanie consideră corect să arate respect îndeosebi pentru viziunea Rusiei în privinţa României şi Bulgariei, unde Sovietele doresc să ia conducerea“.
Roosevelt avea să moară în aprilie 1945, Churchill şi-a încheiat mandatul de prim-ministru în iulie 1945, iar Stalin a condus Europa de Est până la moartea sa, în martie 1953. Dar efectele stalinismului permis de Occident au afectat profund România până în zilele noastre, schimbându-i dramatic soarta.
Pe aceeaşi temă:
EXCLUSIV Un diplomat român, spion pentru americani în Războiul din Vietnam: documente desecretizate
Se încarcă comentariile...
