Oaspeţi din Bulgaria şi Ucraina la hramul bisericii „Sf. Haralambie”. Episcopul a murit decapitat, la vârsta de 113 ani
0Miercuri, 10 februarie, parohia „Sf. Haralambie” îşi serbează ocrotitorul spiritual. La acest eveniment vor participa, alături de IPS Teodosie, alţi doi ierarhi din străinătate: Preasfinţitul Longhin, Episcop de Bănceni (Ucraina), şi Preasfinţitul Tihon, Episcop de Tiberias şi superior al catedralei „Alexander Nevski” din Sofia (Bulgaria).
Miercuri, clericii şi credincioşii din parohie îi vor întâmpina pe cei trei ierarhi la intersecţia bulevardului Tomis cu bulevardul Aurel Vlaicu (zona vapor) la ora 8.30, apoi, împreună, vor merge în procesiune cu icoana Maicii Domnului „apărătoarea Moldovei” şi moaştele Sfinţilor Ioachim Vatopedinul, Haralambie şi Dimitrie Noul Martir la biserica „Sf. Haralambie” (Bulevardul Tomis, nr. 301). Aici, începând cu ora 9.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Credincioşii vor putea cinsti icoana Maicii Domnului „apărătoarea Moldovei” (adusă de la mănăstirea Hîrbovăţ, Republica Moldova) şi moaştele Sfântului Ioachim Vatopedinul (din Mitropolia Glyfada, Grecia) până pe data de 28 februarie.
Reamintim că Preasfinţitul Longhin este cunoscut drept tatăl celor 400 de copii, mulţi dintre ei cu grave dizabilităţi sau bolnavi, dar pe care i-a înfiat şi le poartă de grijă la mănăstirea Bănceni.
Pe 10 februarie Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, care a trăit pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211). A propovăduit credinţa în cetatea Magnesia, unde a fost hirotonit episcop. La o vârstă înaintată a fost arestat şi supus unor chinuri greu de imaginat. Cu toate acestea, nu s-a îndepărtat de credinţă, ci i-a convertit la creştinism, inclusiv pe fiica împăratului.
Episcopul Haralambie a fost condamnat la moarte prin decapitare. A murit în anul 202, la vârsta de 113 ani.