Bătaie pe plajă între luptători DIAS şi câţiva cetăţeni de etnie romă. Atacatorii au folosit o sabie şi un baston telescopic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luptătorii DIAS au fost implicaţi într-un scandal în Constanţa.
Luptătorii DIAS au fost implicaţi într-un scandal în Constanţa.

Pe plaja Modern din Constanţa a izbucnit un scandal astăzi, la ora 9.30, între câţiva luptători ai Detaşamentului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (DIAS) şi opt cetăţeni de etnie romă. Doi dintre instigatori au ajuns la spital.

Scandalul între cele două grupuri a pornit de la faptul că o femeie de etnie romă care îi însoţea pe bărbaţi a început să se uite către unul dintre luptătorii DIAS. Partenerul ei oficial nu a fost de acord cu un astfel de comportament şi s-a luat de luptători. Aceştia din urmă doar le-au spus să plece.

Grupul de 8 bărbaţi s-a întors puţin mai târziu şi aveau asupra lor un baston telescopic şi o sabie. Cei de la DIAS i-au sfătuit din nou să plece, să nu se agraveze lucrurile, dar aceştia nu au ţinut cont de avertisment. În tot acest timp nu ştiau că cei care se antrenau pe plajă nu erau simpli turişti, ci luptători ai forţelor de intervenţie.

S-a ajuns la bătaie, iar doi dintre atacatori au ajuns la spital cu nasul spart, respectiv arcada spartă. Nu au rămas internaţi. Luptătorii DIAS au cerut şi întăriri celor de la Secţia 3 din Constanţa. Nu a fost depusă, deocamdată, nicio plângere împotriva membrilor DIAS, iar fără aceasta nu poate începe o anchetă. Dacă va fi cazul începerii unor cercetări, aceştia nu pot fi judecaţi decât de către un procuror.

Poliţia a audiat ambele părţi, dar nu au fost acordate amenzi. Cetăţenii de etnie romă au menţionat că erau în stare de ebrietate, au băut într-un club din zonă, iar acesta a fost motivul pentru care au fost puţin prea iuţi la mânie. Sau prea geloşi.

Citeşte mai multe subiecte din Constanţa:

Poliţist detaşat pe litoral, băut în timpul serviciului

„Fată dragă... au trecut 3 ani de când ne-ai părăsit! Ne e dor de tine!“

Octogenară curajoasă pe litoral. O bătrânică sare cu paraşuta la Show-ul Aeromania

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite