Litoral 2013. Studiu al pieţei imobiliare. Care sunt chiriile pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O analiză realizată de Imobiliare.ro, principalul portal imobiliar din România, arată cum chiriile din Constanţa sunt anul acesta considerabil mai ridicate comparativ cu 2012.

În majoritatea zonelor ţării, începutul sezonului estival reprezintă, în mod tradiţional, o perioadă de scădere vizibilă a activităţii pe piaţa chiriilor.

Pe litoral însă, venirea verii este sinonimă cu o tendinţă de creştere a preţurilor practicate pe acest segment, pe fundalul cererii crescute venite din partea turiştilor.

Specialiştii de la Imobiliare.ro au constatat că pe litoral cea mai mare diferenţă se observă pe segmentul apartamentelor cu două camere (+27%), care sunt cele mai căutate pentru închirieri, urmate de garsoniere (+12%) şi apartamentele cu trei camere (+9,4%).

Minimum 150 euro pentru o garsonieră în Constanţa

La începutul lunii iunie, chiar în prag de sezon estival, pentru o garsonieră dintr-o zonă bună  a Constanţei, proprietarii cereau o chirie medie de 217 euro, potrivit ofertelor listate pe Imobiliare.ro. Această valoare este cu aproximativ 12% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut.

În momentul de faţă, cele mai ieftine garsoniere scoase la închiriere în oraşul de la malul mării costă 150 euro pe lună. Spre exemplu, cu această sumă poate fi închiriată o garsonieră de 25 metri pătraţi, situată la etajul doi din trei al unei vile din zona Dacia.

În schimb, cu 170 euro pe lună poate fi închiriată o unitate locativă de 21 de metri pătraţi, din zona Energia. Pe de altă parte, 180 euro este chiria solicitată pentru o garsonieră confort 1 de 35 de metri pătraţi, complet mobilată şi utilată, amplasată într-un bloc nou din zona Tomis Mall.

2 camere: Chiria medie lunară sare de 300 de euro. Ofertele încep de la 180 euro/lună

Pe segmentul apartamentelor cu două camere, presiunea cererii este suficient de mare, astfel încât chiriile practicate anul acesta de către proprietari să fie simţitor mai ridicate decât în 2012, depăşind 300 euro. Spre comparaţie, în perioada similară a anului trecut, suma solicitată era, în medie, de 252 euro pe lună.

Cele mai ieftine apartamente cu două camere scoase la închiriere sunt situate în zona Dacia, preţurile pornind de la 180 de euro pe lună pentru o suprafaţă de 52 metri pătraţi. De cele mai multe ori, la acest preţ vorbim de locuinţe nemobilate. Cu 200 euro, poate fi închiriat un apartament de 50 metri pătraţi din zona Gării.
200 euro, suficienţi pentru 3 camere, confort 2

Chiriile solicitate pentru apartamentele cu trei camere din Constanţa sunt anul acesta cu circa 9% mai ridicate faţă de 2012, depăşind 350 euro/lună - arată analiştii de la Imobiliare.ro.

Cu toate acestea, cele mai mici preţuri pe acest segment pornesc de la 200 de euro. Acesta este şi cazul unui apartament cu trei camere, confort 2, cu o suprafaţă utilă de 48 metri pătraţi, din zona Tomis III. Locuinţa este complet mobilată şi utilată.

În zona ICIL, pentru un apartament de 68 de metri pătraţi, se solicită o chirie de 250 de euro pe lună, în timp ce o unitate locativă cu o suprafaţă utilă de 77 de metri pătraţi poate fi închiriată, în zona Trocadero, cu 270 de euro pe lună.

Apartamentele în regim hotelier, soluţia de sezon

Pentru perioade mai scurte în timpul sezonului estival, ofertele de închiriere în regim hotelier pot reprezenta o soluţie. Astfel, un apartament cu două camere situat în zona Satului de Vacanţă poate fi ocupat cu 130 de lei pe noapte. Locuinţa are o suprafaţă utilă de 40 metri pătraţi şi este complet mobilată şi utilată.

Tot o unitate locativă bicamerală, dar cu o suprafaţă de 50 metri pătraţi utili, situată în zona City Mall, poate fi închiriată cu 150 lei pe noapte. Pe de altă parte, un apartament cu trei camere, cu o suprafaţă utilă de 74 de metri pătraţi, poate fi închiriat cu 250 lei pe noapte. Locuinţa este complet mobilată şi utilată, are vedere la mare şi este situată în zona Cazinoului din Constanţa.

Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 600.000 vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

Vă mai recomandăm

Clujul, singurul oraş mare din ţară unde preţurile locuinţelor au crescut în ultimul an

Bucureştenii vor să devină fermieri. În căutare de terenuri în jurul Capitalei

Românii, neam de proprietari: fiecare se vrea rege între patru pereţi şi un petic de pământ. În bancă, depozitul mediu e de doar 2.000 de euro

Închirierea în regim hotelier, o soluţie pentru un concediu mai ieftin. Cât te costă cazarea pentru o vacanţă pe litoral

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite