La copiii sărmani nu ajunge Moş Crăciun, ci doar oamenii cu suflet mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi în acest sfârşit de an, oamenii cu suflet mare au dăruit din puţinul lor copiilor sărmani din casele unde nu ajunge niciodată Moş Crăciun.

În satul Vârtop, comuna Albeşti, trăiesc copii la limita subzistenţei, care nu au primit niciodată de Sărbători un cadou şi nici nu cred în Moş Crăciun. Echipa de voluntari de la Solidarity Children au adus o rază de bucurie în viaţa a doi copii orfani crescuţi de bunica lor. Cei mici au primit alimente şi haine din donaţiile primite. De ele au beneficiat fraţii Severin, fraţii Timu şi fraţii Budu.

Sufletul asociaţiei este Daniel Filon, un tânăr care, atunci când aude de un suflet sărman, face tot ceea ce poate şi face rost de o jucărie, de o ciocolată sau de o hăinuţă şi aduce un zâmbet pe faţa celor mici.

O altă campanie s-a derulat la acest sfârşit de an la Limanu. Undeva, la marginea localităţii, au mers la trei copii care locuiesc împreună cu mama lor într-o cămăruţă a unei ferme. „Încăperea era rece şi tristă. Fata cea mare s-a bucurat enorm când i-am dăruit un urs de pluş şi i-au dat lacrimile când am întrebat-o dacă a mâncat ceva în ziua respectivă. I-am dus pături, alimente şi dulciuri, după care tânjeşte orice copil“, a spus Daniel Filon.

Următoarea oprire a avut loc la 23 August. „Am reuşit să intrăm în casa lor rece şi întunecoasă cu o lanternă. Singurul lor lucru preţios din cameră era o sobă care da un pic de căldură“, spune, emoţionat Daniel.

Dar lista celor care au nevoie de ajutor este foarte lungă, iar Daniel se simte uneori cu mâinile legate. Are ajutoare de nădejde doar din partea voluntarilor Alexandru Caragea, Dilek Geli, Elena Gheablau, Maius Paula Camelia, profesor Daniela Miron, Rocsanna Iacob, . 

Pe lângă oamenii cu suflet mare care l-au contactat şi au donat o serie de alimente şi dulciuri, Daniel Filon a organizat la începutul lunii spectacolul umanitar „Aducem bucurie în sufletul copiilor“, ce a avut loc la Casa de Cultură din Mangalia. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu filiala Crucea Roşie Mangalia.

„Acest spectacol umanitar s-a născut din dorinţa voluntarilor Solidarity Children de a aduce un zâmbet şi un cadou de Moş Nicolae copiilor mai puţin favorizati. Este vorba de 10 copii de la gradiniţa din satul Vârtop, 40 elevi din clasele I-VIII din localitatea Albeşti şi satele aparţinătoare şi 15 copii din localitatea 23 August. Aceşti 65 de copii provin din familii cu situaţii materiale precare sau sunt micuţi care sunt crescuţi doar de un singur părinte“, a explicat Daniel Filon.

image

Vă mai recomandăm:

FOTO Stau la 10 kilometri de mare, dar nu au văzut-o niciodată. Şapte suflete trăiesc într-o fermă dezafectată din Pecineaga, departe de lumea copilăriei

Apostolul copiilor. Un preot din Mangalia a deschis în Casa Domnului un centru pentru cei mai sărmani micuţi: „Pe un băieţel l-am luat din staţia de taxi”

Constănţeanul care a ridicat o biserică în curtea casei sale: „Lumea o luase razna, mulţi erau pocăiţi. Şi atunci am zis că trebuie să fac ceva“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite