Istoria edificiului roman cu mozaic din Tomis. Superba construcţie unde se depozitau produsele aduse de corăbii a fost găsită accidental
0
Descoperit întâmplător, edificiul roman cu mozaic este una dintre atracţiile vechiului Tomis, afectat de lucrările realizate de Anghel Saligny la amenajarea portului.
Edificiul roman cu mozaic a fost descoperit în urma lucrărilor făcute pentru construirea unor blocuri de locuinţe pe faleza de sud-vest a oraşului, în anul 1959, scrie Irina Nastasi în lucrarea „EDIFICII CU MOZAIC DIN DOBROGEA ROMANĂ ŞI ROMANO-BIZANTINĂ“.
Edificiul, spune istoricul, fusese afectat nu numai de distrugerile din epocă şi de timpul în care a stat sub pământ, ci şi de lucrările făcute, în perioada modernă, pentru amenajarea portului de către arhitectul Anghel Saligny. Campaniile dedicate complexului de epocă romană s-au întins de-a lungul a cinci ani, până în 1965.
Impunătoarea construcţie se desfăşura în antichitate pe trei terase, tăiate în taluzul falezei şi nivelate pentru asigurarea stabilităţii construcţiei. Era situată chiar pe cheiurile vechiului port tomitan, de la nivelul cărora se deschidea prima sa suită de încăperi. Acesta cuprindea unsprezece camere boltite folosite ca depozite pentru mărfurile aduse de corăbiile comerciale care acostau în port. Accesul către următoarele două terase era făcut cu ajutorul unor trepte masive de calcar.
Al doilea nivel era asemănător primului. Avea tot unsprezece încăperi boltite folosite în acelaşi scop ca şi primele. Configuraţia celui de-al treilea nivel însă este total diferită de a celorlalte două. Aici avem de-a face cu o sală imensă, necompartimentată şi somptuoasă. Decorul ei este luxos, iar tribuna improvizată pe latura sa nord-estică arată că avea o destinaţie diferită şi specială.
În interiorul sălii peretele nord-estic prezintă o succesiune ritmică de pilaştri încastrati în el. Se pare că au existat cincisprezece astfel de pilaştri care delimitau paisprezece câmpuri.
Pereţii erau placaţi cu marmură, iar pilonii aveau la partea superioară plăci de marmură care imitau formă şi decorul unor capiteluri. Motivele de decor ale acestora erau predominant vegetale. Peretele de nord-est era străpuns de o altă intrare dinspre actuală piaţă Ovidius, închisă ulterior şi folosită că nişă, în care era expus probabil bustul unui împărat. Altă particularitate a sălii o formează cele câteva trepte care alcătuiau o mică platforma ataşată aceluiaşi perete şi acoperită de asemenea cu marmură. Era folosită probabil pe post de tribună pentru oratorii care îşi ţineau discursurile aici.
Covorul cu mozaic se întindea pe toată suprafaţă sălii. Porţiunea care era aşezată pe terasă tăiată în faleză s-a păstrat cel mai bine, iar partea care se situa deasupra celor unsprezece încaperi din nivelul inferior s-a prăbuşit odată cu bolţile acestora prinzând dedesubt mărfurile care se aflau depozitate acolo. O parte din bucăţile prăbuşite au putut fi recuperate.
Materialele folosite sunt marmură şi piatră naturală, de culori diferite: alb, roşu, verde-albăstrui, negru, crem. Acestea sunt dispuse pe rânduri drepte, mai ales în chenar şi în linii şerpuite în cazul motivelor mai complexe. Sunt aşezate pe un pat de mortar din var amestecat cu multă cărămidă pisată.
Printre istorici au existat mai multe discuţii referitoare la datarea monumentului. Vasile Canarache îl datează iniţial între secolele II-III p. Chr28, apoi în IV p. Chr. Adrian Rădulescu plasează edificiul în momentul de înflorire a economiei Tomisului, în care oraşul şi-ar fi permis construcţia şi decorarea unui edificiu atât de luxos şi deci foarte costisitor. De asemenea, complexitatea şi calitatea decorului, inventarul sculptural descoperit în marea sală şi mai ales în încăperile boltite şi sistemul de construcţie a edificiului par să susţină aceeaşi datare în secolele III-IV. Spre o datare mai timpurie, în secolul III, înclină Alexandru Suceveanu.
Descoperiri în perimetrul edificiului
În revista Pontica, publicată în anul 1997, arheologul Zizi Covacef a descris pe larg monumentele sculpturale de caracter laic, religios sau funerar scoase la lumină de săpăturile arheologice de la Edificiul roman cu mozaic şi din zona învecinată acestuia.
Un portet imperial, lucrat din marmură albă, zaharoidă, patinată, păstrat fragmentar a fost d descoperit la adâncimea de 5,50 m sub nivelul pavimentului mozaicat, în dărămâturile care au umplut încăperea boltită nr. 7. Portretul păstrează doar partea superioară a feţei, fiind spart de la linia pomeţilor şi pe o linie ce merge sub nivelul urechilor. Pe frunte sunt realizate două cute profunde, arcuite la ambele capete. Pe arcadele proeminente au fost săpate sprâncenele, redate prin firişoare de păr. Ochii sunt mari, în formă de migdală, cu pleoape grele, marcate la partea superioară. Irisul, redat printr-un cerc incizat, are pupila săpată cu trapanul. Nasul, din câte ne putem da seama, era mare, având formă trapezoidală, cu nările umflate. Pomeţii sunt proeminenţi. Urechile sunt lucrate cu deosebită grijă; de asemeni părul, care este realizat cu multă minuţiozitate, fiind subliniat şi începutul de calviţie. Pe frunte coboară un şir de şuviţe, uşor ondulate; în acelaşi mod - şi într-o ondulaţie uşoară-, fiind reali zaţi favoriţii, care coboară până la baza urechilor.
Elementele are s-au păstrat la acest portret sunt insuficiente pentru a stabili stilul caracteristic al sculptorului. Proporţiile sugerează că este vorba despre un portret imperial, dar părţile distruse şi care lipsesc sunt prea mari pentru a încerca o identificare. Deşi stilistic corespunde sfârşitului secolului III p. Ch., starea precară de conservare nu permite confruntarea cu imaginile monetare imperiale de epocă.
Un fragment sculptural, lucrat din marmură de culoare albă cu cristale mici a fost descoperit în dărâmăturile care au umplut încăperea boltită nr. 4, la adâncimea de 10,33 faţă de terasa pavimentului de mozaic. Fragmentul, de formă aproximativ cilindrică , înalt de 24 cm, lat de 14 cm, este sculptat în forma unor fâşii suprapuse peste care, la partea superioară, se văd faldurile unei mantii.
Un bust masculin, lucrat din marmură de culoare albă, descoperit în timpul săpăturilor executate în 1975 în încăperile-ateliere situate în continuarea Edificiului cu mozaic - integrându-se complexului -, la nivelul magaziilor. Bucata de marmură pare să fi fost pregătită iniţial pentru un basorelief.
Datorită grosimii sale, spatele, baza şi părţile laterale au fost tăiate drept, fiind cioplită şi lucrată doar faţa, după modelul hermelor. Bustului i s-au realizat, prin şlefuire, pectoralii puternici, claviculele şi umerii, rotunjiţi. Chipul, cu faţa prelungă, este al unui bărbat tânăr, cu frunte mică, arcade puternice, ochi globulari, nas mare, trapezoidal; gura închisă are colţurile marcate. Părul cârlionţat acoperă în parte urechile.
O altă descoperire este un fragment sculptural, lucrat din marmură albă cu cristale mari, friabilă. Pe un postament dreptunghiular, lung de 20 cm, se păstrează o parte din aripa unei acvile. Acvila apare, de obicei, în compania lui Jupiter. Unul dintre tipurile iconografice, curente în Dobrogea romană, îl înfăţişează pe Jupiter în picioare, înfăşurat în mantie, cu sceptru şi însoţit de acvilă, realizat fie în basorelief, fie în statuarie. Putem presupune, spune arheologul, că acest fragment făcea parte dintr-un monument închinat lui Jupiter. Acvila, ca unul dintre principalele atribute ale lui Jupiter, este figurată adeseori singură: văzută din faţă, cu capul din profil spre dreapta şi cu aripile desfăcute, fie în statuaria - ca la Histria23 în sec. II. p. Ch., fie în basorelief cum apare în două reprezentări de la Tomis24, datând din sec. II-III p. Ch.
De mare importanţă a fost şi descoperirea capului unei statui reprezentându-l pe Mercur, lucrat din marmură de culoare alb cenuşie, cu cristale mici, patinată. Piesa a fost descoperită la adâncimea de 5,50 m în dărămăturile care umpleau încăperea boltită nr. 7, împreună cu portretul imperial. Portretul este realizat cu multă măiestrie şi fineţe în redarea proporţionată a detaliilor anatomice. Faţa, de un oval perfect, are fruntea mare, netedă. Sub arcadele perfect arcuite ale sprâncenelor apar ochii larg deschişi, migdalaţi, cu ambele pleoape reprezentate - dar fără pupilă - şi cu glanda lacrimală realizată cu trepanul. Nasul drept, are nările pronunţate. Gura, cu buze senzuale, este închisă. Bărbia este voluntară. La baza nărilor sunt realizate, prin şlefuire, două cute vagi care evidenţiază de fapt obrajii. Urechile mici, săpate cu fidelitate, sunt marcate, parţial, de buclele mici şi
bine marcate care sunt făcute pe toată suprafaţa capului. Deasupra urechilor, după al doilea şir de cârlionţi, sunt repezentate cele două aripioare.
O altă piesă este statueta Bacchus-Dionysos. Lucrată din marmură albă, statueta s-a păstrat fragmentar. Lipsesc: capul, braţul drept, mâna stângă, picioarele - stângul de sus, dreptul de deasupra genunchilor - i prezintă mai multe spărturi. Înălţimea, în starea actuală de conservare, este de 33 cm.
O reprezentare a zeiţei Cybela, lucrată din marmură alb-gălbuie, din care lipsesc capul şi umerii zeiţei, picioarele ei şi labele leului care o însoţeşte, a fost găsită în 1959 în timp ce se săpa fundaţia blocului B din Piaţa Ovidiu, lucrare care a condus la dezvelirea Edificiului cu mozaic.
Într-un templu în miniatură, Cybela a fost reprezentată într-o schemă iconografică clasică, aşezată pe tron, îmbrăcată în chiton şi înfăşurată în himation al cărui capăt coboară de pe umărul drept, trece peste genunchi - ţinut cu mâna dreaptă - şi alunecă pe lângă piciorul stâng. În mâna stângă zeiţa ţinea un tympanon. Tot în stânga, între divinitate şi marginea aediculei, este reprezentat un leu, aşezat pe labele din spate.
O altă statuetă, reprezentând o divinitate feminină, lucrată din marmură albă, cu cristale mari, cu depuneri calcaroase şi patinată, din care se păstrează picioarele unui personaj feminin, de la nivelul genunchilor, pe un postament dreptunghiular, a fost descoperită la adâncimea de 6 m în dărâmăturile şi umplutura din încăperea vestibul care asigura accesul între terasele Edificiului cu mozaic. Personajul este reprezentat în picioare, cu greutatea corpului pe piciorul stâng. Chitonul lung, care este ridicat în sus deasupra gleznelor (aşa cum se răsuceşte în mers orice veşmânt lung), formează patru falduri profunde în centru, iar pe picioare câteva cute vagi.
Tot în zonă a fost descoperită şi o hermă funerară, lucrată din marmură alb-cenuşie. Blocul de formă paralelipipedică, având dimensiunile 68 x 25 x 20 cm, a fost lucrat în faţă în forma unui trunchi masculin, înfăşurat într-o mantie ale cărui falduri sunt arcuite de la stânga spre dreapta jos. Cu mâna dreaptă, îndoită din cot şi înfăşurată în mantie, personajul ţine capătul acesteia, aruncat peste umărul stâng. Cu mâna stângă, lăsată în jos, ţine celălalt capăt al mantiei. În jurul gâtului, de sub mantie, se vede marginea chitonului, încreţită ca o ie. Toate laturile sunt bine şlefuite. Modul în care sunt realizate faldurile veşmântului, ne indică a doua jumătate a sec. II p. Ch.
Se încarcă comentariile...
