Gogu Puiu, liderul mişcării anticomuniste din Dobrogea. Haiducii Dobrogei îşi aveau centrele de rezistenţă în Babadag şi Delta Dunării

Publicat: 03.02.2015 09:57

Ultima actualizare: 07.08.2022 06:40

Gruparea lui Gogu Puiu

Gogu Puiu rămâne cea mai proeminentă figură a luptei anticomuniste din Dobrogea. Purta doar haină militară şi era înarmat cu două revolvere. Întotdeauna avea asupra sa o grenadă, pe care a folosit-o pentru a nu cădea viu în mâinle comuniştilor.

Cele mai importante centre de rezistenţă din Dobrogea au fost cele din zona Pădurii Babadag şi Delta Dunării.
Gogu Puiu este copilul preotului paroh din Mihail Kogălniceanu. S-a născut la 23 ianuarie 1918 în Macedonia. În timp ce se afla în străinătate întâlneşte cele două grupuri legionare: al lui Gheorghe Sima şi Ilie Gârneaţă, la care a aderat.

În 1942 aproape toţi membrii grupului au fost arestaţi de Gestapo, însă el reuşeşte să fugă din Viena şi a ajuns în Roma, unde a colaborat cu serviciile de informaţii francez şi american. Apoi s-a hotărât să se întoarcă în ţară, cu un paşaport fals, cu numele Osman Ali Ahmed din Albania, fapt care determină autorităţile să-l bage în închisoare timp de un an.

După ce a ieşit din închisoare, a ajuns în Dobrogea, la Mihail Kogălniceanu, unde existau deja nuclee de rezistenţă anticomunistă. Principalii capi erau Nicolae şi Dumitru Fudulea, Iancu Beca, Iancu Ghiuvea, Stere Hapa, Nicolae Haşoti şi Iancu Cuşu. Urma să se înfiinţeze o organizaţie de rezistenţă, însă apariţia lui Gogu Puiu a tulburat apele în Dobrogea.

Parte din membrii grupării de rezistenţă din Dobrogea nu au fost de acord acţiunea armată pe care voia să o întreprindă el. Erau încă mulţi ruşi în ţară. I s-a spus direct: „În Dobrogea, cu trupe care împânzesc satele şi oraşele, ar fi o nebune curată să declanşezi revoltă armată. Suntem izolaţi de ţară, nu avem munţi, păduri unde să ne adăpostim, satele sunt rare şi izolate“.

Gogu Puiu şi mandatul său de arestare

Diversiune a Securităţii?

„Pentru noi, cei din sat, a rămas până astăzi un mister felul în care şi-a făcut apariţia în ţară. Prins, anchetat, judecat şi condamnat la doar un an de închisoare ni s-a părut o diversiune şi am ajuns la concluzia că totul a fost o manevră a Securităţii. Adică a fost eliberat cu scopul de a fi urmărit să vadă legăturile lui cu elemente din rezistenţa ce se conturase deja în mediile rurale. Şi pe care Securitatea le localizase prin informatorii sau agenţii ei“, spune un membru al grupării.

În septembrie 1948, în casa lui Stere Grasu din Ceamurlia de Sus, liderii nucleelor de rezistenţă au înfiinţat organizaţia de rezistenţă anticomunistă, unde au participat delegaţi din 25 de comune din Constanţa şi Tulcea. Conducători au fost aleşi Iancu Fudulea şi Gogu Puiu. Timp de un an, au acţionat împreună.
Securitatea a început prigoana, încercând să ajungă la nucleu. Gazdele, călăuzele sau curierii erau bătuţi, torturaţi şi împuşcaţi.

Securitatea infiltrase informatori printre legionari

Haiducii Dobrogei, aşa cum li se zicea, erau înzestraţi cu armament şi primeau bani şi alimente de la oameni din comunele pe care le organizaseră. Printre ei, Securitatea îşi infiltrase informatori.
Conform unui extras din dosarul 130, vol. 1 de anchetă a Securităţii, în august 1948 Tofan Gheorghe a luat legătura cu fraţii Fudulea, Gogu Puiu, Iancu Beca ce aveau misiunea de organizare în satele dobrogene şi recrutau noi aderenţi. Înfiinţau organizaţii locale şi se pregăteau pentru lovitura de stat, şi în caz de conflict între URSS şi SUA să treacă la rebeliune.

Pentru a nu fi prinşi cu toţii de Securitate, mişcarea de rezistenţă şi-a schimbat tactica. Fraţii Fudulea s-au retras în Pădurea Babadag, iar Gogu Puiu şi Stere Hapa s-au retras în nord, unde s-au întâlnit cu liderii din zonă: Gheorghe Filiu, preotul Mihăilescu, Nicolae Cocoş.

Sfârşitul unui legionar

Pe data de 18 iulie s-a convocat o mare adunare a luptătorilor din Cobadin, sub comanda lui Gh. Filiu şi Gogu Puiu, unde au fost convocaţi delegaţi din zonă, dar şi din Bucureşti, Constanţa, Medgidia şi Cernavodă. La întâlnire erau aşteptaţi şi preoţi din satele învecinate. Unii delegaţi au fost arestaţi în drum spre Cobadin şi, după cu au fost torturaţi, au mărturisit unde mergeau.

Casa în care a murit Gogu Puiu

Atunci, autorităţile au încercuit localitatea. La întâlnire a venit şi Olimpia, iubita lui Gogu Puiu, cea care urma să-i dăruiască un copil.
Despre acea zi se vorbeşte în cartea „Rezistenţa“ a Olimpiei Cotan şi Taşcu Beca. „Casa lui Ion Adam unde erau cazaţi Gogu Puiu şi logodnica sa Olimpia, este încercuită. Gogu Puiu, îmbrăcat sumar, iese din casă deschizând foc asupra atacanţilor. În lupta crâncenă despre care martorii spun că se trăgea ca la asalt, Gogu Puiu şi-a epuizat tată muniţia, după care, realizând că nu va putea ieşi viu din încercuire, se aruncă pe ultima grenadă pe care o purta la şold, ţinându-şi promisiunea să nu se lase viu în mâna «vânătorilor de oameni»“.

Iancu Ghiuvea, Hapa Stere, Neculai Haşoti şi Iancu Beca au fost condamnaţi la moarte prin sentinţa nr 544 din 7.10.1949 a Tribunalului Militar Constanţa. Cuşa Iancu a fost împuşcat mortal în 1949 în timpul luptelor cu Securitatea, la Gălbiori.

Fiica lui Gogu Puiu, născută în închisoare

Fiica sa, Zoe Rădulescu, s-a născut în închisoare. După atâţia ani, ea încearcă să-şi dovedească identitatea. Fata „banditului“ Gogu Puiu nu poate să afle multe secrete din viaţa tatălui său întrucât nu are nici un certificat de naştere în care la numele tatălui să apară celebrul cap al rezistenţei din munţii Dobrogei.

„Eu pare că nu m-am născut. Conform unei înştiinţări de la Ministerul Justiţiei. Puiu Olimpia, mama mea, a fost transferată în anul 1949 din arestul Securităţii Constanţa la Spitalul Militar Constanţa în luna a noua de sarcină. Nu a rezultat nimic“, aşa se spune în actul oficial.

Mama sa a fost arestată de Securitate în decembrie 1949. După două săptămâni, a fost transferată în închisoarea de la Mişlea, unde a stat un an şi o lună. Copilul a fost scos de la porţie pentru ca mama să fie obligată să renunţe la el: să îl dea la orfelinat. „Eu am avut mare noroc şi am ţinut cu dinţii de viaţă, furam mâncare de la alţi copii“, spune Zoe Rădulescu.

Mama sa a scris deseori acasă pentru a veni să-i ia copilul. În săptămâna Paştelui din anul 1951 a fost eliberată o femeie din Feteşti, condamnată la un an şi jumătate pentru nesupunere la colectivizare, care mai avea şapte copii acasă. „Olimpia, i-a spus ea mamei, dacă nu voi găsi pe nimeni la Kogălniceanu, o iau eu la mine acasă, să o cresc“, a spus ea. Femeia însă i-a căutat rudele şi, în cele din urmă, Zoe a fost luată de o mătuşă.

Mama lui Gogu Puiu însă venea zilnic la ea acasă: o spăla, o îmbrăca, o hrănea, apoi pleca la ea acasă. În 1952, înduioşaţi, unchiul şi mătuşa au lăsat-o pe Zoe să stea la bunică. „Ştiam că mă cheamă Zoe Puiu, pe mama Olimpia şi că vin de la o închisoare de femei. Timp ce cinci – şase ani nu am râs şi nu am zâmbit, semănam foarte bine cu tata. Aveam o inimă bărbată“, spune Zoe Rădulescu.

Membri de seamă ai mişcării de rezistenţă anticomunistă din Dobogea

Închisoarea numită România

La patru ani şi jumătate mama a ieşit din închisoare. „Mama a fost condamnată pentru că nu l-a denunţat pe tata. Tragic destin a avut mama: o femeie care a suferit enorm pentru că a iubit un bărbat: a fost închisă, a născut în închisoare. După ce a fost eliberată a intrat într-o altă închisoare: România.

Mă întreb deseori dacă nu i-a fost mai bine în închisoare decât afară. A murit după doi ani. Nu şi-a găsit niciodată rostul şi nici vreun loc de muncă. Timp de câteva luni a muncit ca bucătăreasă la Sibioara. S-a operat de amigdale la 34 de ani şi a avut o hemoragie puternică, a refuzat sângele şi a făcut un blocaj renal“, continuă Zoe Rădulescu tragica poveste a vieţii ei.

Îşi doreşte foate mult să afle misterele din viaţa tatălui său: „Mă interesează de ce a venit în România, cu ce servicii a lucrat, cine l-a trimis“. În copilărie, credea că poartă gena criminalităţii şi când va avea copii o vor purta şi ei.

„Nu poţi să blamezi o generaţie de oameni. Eu m-am născut în această familie, am născut copii asupra cărora planează stigmatul criminalităţii“. Urmărită de Securitate, i se inoculase ideea că legionarii erau criminali. „Port genele unui criminal şi voi fi şi eu un criminal“, credea ea.