Ghid pentru minivacanţa de 1 Mai la mare. Tarifele din staţiunile de pe litoral
0Litoralul îşi aşteaptă primii turişti cu o agendă plină de evenimente şi oferte speciale. Data de 1 Mai este debutul oficial al sezonului turistic
Decizia Guvernului de a declara zi liberă de 2 mai a dat aripi investitorilor din turismul de pe litoral. Astfel, începând de joi, 1 Mai, până duminică, 4 mai, românii se vor putea bucura de minivacanţa tradiţională la mare. Solicitarea a venit, şi anul acesta, de la Asociaţia Litoral-Delta Dunării, iar guvernanţii au aprobat-o, ca de fiecare dată. Drumul este deschis aşadar unei distracţii de weekend prelungit, cu voie de la guvern.
Distracţie din plin
Pentru minivacanţa de 1 Mai, care se petrece prin tradiţie la mare, a fost pregătit un program de evenimente care se desfăşoară zi şi noapte, în aproape toate staţiunile. Agenda este plină, începând cu festivalurile electro-house The Mission şi Sunwaves din nordul Mamaiei, trecând prin Crazy Salsa Fest din Mangalia şi terminând cu concertele din Vama Veche.
Ziua de 1 Mai va debuta cu parada organizată de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, pe întreg litoralul românesc. Caravana porneşte de la sud la nord, trecând prin Mangalia - Eforie - Constanta - Mamaia – Năvodari. Convoiul veseliei va fi compus din autobuze etajate unde vor călători prietenii Facebook ai asociaţiei, din maşini de epocă şi de raliu, motociclete, maşini off-road, ATV-uri etc.
Seara zilei de 1 Mai va continua cu un spectaculos joc de artificii şi de lasere, lansări de lampioane şi petreceri organizate până dimineaţa de cluburile de pe litoral, special deschise pentru cele 4 zile libere la mare. Pe plajele din Năvodari, Mamaia, Costineşti, Neptun, Mangalia şi în Parcul Primăriei din Eforie Sud vor fi organizate jocuri în aer liber: volei, badminton, jocuri marinăreşti, ştafete etc.
Seara încep spectacolele organizate pe scenele special amenajate în apropierea plajelor. Pe plaja din Mamaia va fi lansat filmul oficial de promovare a staţiunii Mamaia. La miezul nopţii vor fi jocuri de artificii şi de lasere, precum şi lansări de lampioane. Acesta este semnalul de start al petrecerilor din cluburi, care ţin până dimineaţa. Răsăritul este întâmpinat pe plajă, iar terasele deschise îşi aşteaptă clienţii să se dreagă după efortul nocturn.
Cât despre preţuri…
Investitorii dau asigurări că tarifele pentru pachetele de vacanţă din această perioadă nu au crescut faţă de anul trecut. Pentru minimum două nopţi de cazare, la Mamaia, cazarea porneşte la hoteluri de 2 stele de la 56 lei/persoană/noapte/fără mic dejun, iar la hotel de 3 stele - de la 90 lei/persoană/noapte/cu mic dejun. La hoteluri de 4 stele din Mamaia, pachetul este pentru minimum 3 nopţi de cazare şi are tarife de la 105 lei/persoană/noapte/cu mic dejun.
În Eforie, tariful pleacă pentru un hotel de 3 stele de la 35 lei/persoană/noapte/fără mic dejun şi de la 69 lei/persoană/noapte/cu mic dejun, iar pentru un hotel de 4 stele, de la 47 lei/persoană/noapte/fără mic dejun.
În staţiunea tineretului Costineşti, pensiunile oferă cazare la pachet în camera dublă, pornind de la 250 lei/4 nopţi sau 200 lei/3 nopţi. Există posibilitate de cazare cu plata individuală: 40 lei/noapte/persoană. Pentru mai multe persoane, preţurile pe cameră pot fi de 60 lei la 2 locuri, 70 lei la 3 locuri şi 80 lei la 4 locuri.
La Neptun-Olimp, tariful cel mai mic este la un hotel de 2 stele, de la 30 lei/persoană/noapte/fără mic dejun, pentru minimum 4 nopţi de cazare. La un hotel de 3 stele, tariful porneşte de la 50 lei/persoană/noapte/cu mic dejun, pentru minimum 3 nopţi de cazare.
În Venus este disponibilă o ofertă de 5 stele. Pachetul de minimum 3 nopţi de cazare costă 230 lei/ persoană/ noapte/ cu demipensiune. Include petrecere tematică 1 Mai, mic dejun în cameră la cerere, foc de tabără şi degustare de vinuri, acces gratuit la saună, sală fitness, 1 masaj facial/relaxare 30 minute, plimbări cu trăsura şi echitaţie la Herghelia Mangalia, spaţiu de joacă pentru copii, cu personal calificat.
La Mangalia, o minivacanţă de minimum 4 nopţi de cazare costă la un hotel de 3 stele, de la 89 lei/persoană/noapte/cu mic dejun.
Şi în fine, la 2 Mai-Vama Veche, preţurile sunt pe măsura cererii. Un tarif avantajos este considerat 100 lei/noapte pentru o cameră unde încap 4 persoane, dar cu grup sanitar şi duş pe hol, la comun.
Dacă doriţi un 1 Mai departe de lumea dezlănţuită, Corbu are o ofertă demnă de luat în considerare. La 3 zile de cazare la preţul de 300 lei, primeşti gratuit a patra zi. Camerele au baie proprie.
Iar pentru o cazare liniştită, aproape de zona cluburilor de noapte şi a celor mai în vogă beach-baruri, este recomandabil Năvodariul, unde s-a dezvoltat cartierul de vile dinspre staţiunea Mamaia. Un apartament de două camere este închiriat la preţ de 150-200 lei pe noapte, dar pentru doritori poate fi negociată toată vila.
Pentru cei care doresc să-şi prelungească vacanţa, începând cu data de 5 mai se va desfăşura programul „Litoralul pentru toţi“, cu oferte de cazare la preţuri declarate „imbatabile“.
Cum se circulă
Transportul pe litoral va fi facilitat de ridicarea restricţiilor la circulaţia pe Podul Agigea, care face legătura dintre nordul şi sudul litoralului. Există trenuri, microbuze, autobuze care merg de la Constanţa până la Mangalia şi mai departe spre Vama Veche.
La Constanţa şi Mamaia circulă autobuzele roşii etajate, pe traseul Mamaia Estival, cu plecare de la Gara Constanţa. Orarul este 10 – 18, iar tariful este neschimbat: 5 lei/ 3 ore.
Vă mai recomandăm
Minivacanţă de 1 Mai. Bugetarii au liber şi pe 2 mai pentru a lipi Ziua Muncii de weekend
FOTO Şantier în Mamaia. A început montarea pasarelelor pietonale: iaht, năvod cu pescăruşi şi val
VIDEO Pe cine a convins filmul de promovare a staţiunii Mamaia?