FOTO VIDEO Oazele comunismului. Locurile unde Occidentul bătea la uşă
0
În peisajul sordid al comunismului existau oaze de aprovizionare, unde oamenii îşi căutau cunoştinţe vitale. Erai aranjat dacă aveai „pe cineva“ care să lucreze la abator, la fermă, la alimentara, la gostat, la peco sau la butelii. Aşa puteai face rost, pe sub mână, de tot ce te-ar fi costat nopţi la cozi şi încăierări pentru obţinerea unui loc la rând.
La Constanţa, toată lumea se îmbrăca şi se încălţa de la magazinul Tomis sau de la Romarta - unde găseai marfă Guban.
La alimente, mai aprovizionate erau magazinele Mercur. Laptele, zahărul, uleiul, untul şi lemnele de încălzit se dădeau pe cartelă, benzina era raţionalizată, iar maşinile circulau alternativ duminica: o dată cele cu număr de înmatriculare cu soţ, altă dată - cele cu numere fără soţ.
Mâncarea de bază erau cartofii, parizerul, peştele decongelat, tacâmurile de pui şi „adidaşii“ de porc. Blocurile erau îngheţate, iar locatarii îşi cumpăraseră sobe cu horn scos pe geam sau prin aerisire.
Copiii învăţau la lumina lumânării, pentru că întreruperile de curent erau zilnice şi durau câteva ore.
Programul de televiziune era de 2 ore pe zi. Deşi „toţi românii erau egali“, diferenţele se vedeau încă din copilărie. Doar cei mai norocoşi elevi aveau penare chinezeşti, restul se mulţumeau cu cele din lemn.
Cel mai râvnit loc din Constanţa era în vremea comunismului Gospodăria de partid. Aceasta funcţiona pe strada Mircea cel Bătrân, în centrul oraşului, lângă Şcoala pentru activiştii de partid. În anii `90, gospodăria a fost transformată într-un hotel, Astoria, care în anii 2000 a devenit sediul PSD Constanţa.
La Revoluţie, Şcoala de partid a fost „rechiziţionată“ de facţiunea civilă a Institutului de Marină Mircea cel Bătrân, care a dorit să se desprindă de regimul militar. Aici s-a înfiinţat Institutul de Marină Civilă, ulterior Universitatea Maritimă din Constanţa.
Sediul gospodăriei era Mecca în materie de orice. Era o cantină-restaurant, cu autoservire şi preţuri foarte accesibile, cu bufet de unde puteai procura ce îţi poftea inima. Aici aveau acces doar angajaţii structurilor de stat, activiştii de partid şi pilele acestora.
Salariaţii puteau cumpăra de aici preparate pe alese, de o calitate de neimaginat pentru muritorii de rând: tot felul de salam, inclusiv salam de Sibiu, carne, ouă fierte, brânzeturi, cafea, dulciuri, fructe pentru export, aşezate în cofraje din plastic decorate cu hârtie creponată.
Un alt loc unde Occidentul bătea la uşă era hotelul Cascom (actual Hefaistos) din Eforie Nord, cel cu balcoane rotunde. Aici se vindeau spray-uri Impulse cu 100 lei şi pulovere Shetland cu 300 lei. Cozile erau imense şi te considerai norocos dacă prindeai marfă.
Dar magazinele cele mai ameţitoare pentru români erau cu siguranţă shop-urile hotelurilor. La parterul hotelurilor de lux din Mamaia (Bucureşti - actual Iaki, zona Cazino, Internaţional – actual Rex, Vega), dar şi în Constanţa (zona Capitol şi Piaţa Ovidiu), funcţionau magazinele unde aveau acces numai străinii şi românii care deţineau valuta legal, din contractele de muncă în străinătate.
Dialogul pe această temă din filmul „Nea Mărin Miliardar“ - comedia de succes turnată la Vega, în Mamaia, în anul 1978 - este savuros. „Ascultă, bade, banii tăi nu sunt buni aici“, spune înţepată Vasilica Tastaman, vânzătoarea de la shop. „Păi, atunci hai mai încolo“, zice mucalit badea Amza Pellea.
Ce se găsea la shop? Dar ce nu se găsea! Parfumuri, săpunuri, dulciuri nemaivăzute, băuturi fine, ţigări, gumă de mestecat, cafea, cacao, blugi, costume de blugi, îmbrăcăminte, încălţăminte, cristaluri, ceasuri scumpe, pixuri, stilouri, truse Parker pentru studenţi, televizoare color, magnetofoane, casetofoane… ce mai, Raiul pe pământ! Când sezonul se termina, produsele perisabile erau vândute prin Artizanat.
În restul oraşului existau însă micile shop-uri de cartier: casele familiilor de marinari, unde se găsea marfă de contrabandă. De la vaporeni puteai cumpăra buful adus de ei din voiaje: de la haine, carpete şi pături, până la ţigări şi chewing gum. Blugii costau 500 lei, costumul de blugi era 1.000 lei. După Revoluţie, navigatorii şi-au putut vinde legal marfa, prin magazinele Selena deschise de sindicatul lor.
Se încarcă comentariile...
